Universitatea Craiova a suferit o înfrângere umilitoare, 4-0 pe terenul celor de la U Cluj, în etapa a 4-a din play-off. Este cel mai dur eșec al oltenilor din ultimii 10 ani, precedentul fiind înregistrat pe 26 mai 2016, un 0-4 cu CFR Cluj. Dar reacția lui Vladimir Screciu, la finalul partidei, a surprins pe toată lumea.
„Sunt mândru de echipa mea”
În ciuda scorului de pe tabelă, Vladimir Screciu a avut un discurs total atipic. Mijlocașul de 26 de ani a ținut să-și laude colegii, afișând un optimism greu de înțeles la prima vedere. „Sunt mândru de echipa mea. Păcat de acel cartonaș, suntem lângă Etim. Suntem la trei puncte în spate. Urmează șase finale foarte importante, am încredere în echipa mea. Chiar dacă scorul a fost 4-0, sunt mândru de echipa mea.”
O declarație care, pe bune, a lăsat mască multă lume.
Un duș rece și un moment cheie
Screciu recunoaște totuși șocul înfrângerii. „Ne doare foarte tare, e un duș rece pentru noi, dar de acum încolo să vedem.”
Un duș rece, într-adevăr.
Jucătorul oltenilor a identificat și momentul care a schimbat soarta partidei (eliminarea lui Etim), pe care îl pune pe seama ghinionului. Iar meciul putea arăta complet diferit. „Pur și simplu a fost o mică neatenție a lui Etim, chiar dacă era 1-0, meciul ar fi fost altul.”
Șase finale și un apel către suporteri
Dincolo de analiza la cald, Screciu se concentrează deja pe ce urmează. Și, hai să vedem, ce urmează? „Sunt șase finale și am încredere fantastică în echipa asta că putem s-o scoatem până la capăt.”
Pentru a reuși acest lucru, jucătorul Craiovei cere sprijin necondiționat din partea tribunelor, lansând și o mică provocare pentru returul de la Craiova. „Avem nevoie de suporteri să fie lângă noi, îi așteptăm și noi la Craiova pe cei de la U Cluj.”
Promisiunea lui Screciu pentru fani
Atitudinea este cuvântul de ordine în vestiarul oltenilor, cel puțin în viziunea lui Screciu, care crede că unitatea grupului va face diferența. „Mă bucură foarte mult că am arătat atitudine și abia aștept să ne privim ochi în ochi acum cu băieții în vestiar și să ne dăm seama că doar dacă avem încredere unul în altul putem s-o ducem la capăt.”
Mesajul său este unul de încredere totală, aproape de nezdruncinat, în ciuda eșecului istoric. „Eu simt că chiar e momentul și o să vedem, o să vedem.”
Ba chiar le-a făcut o promisiune directă suporterilor. „Simt c-o să fie bine, asta pot să le garantez suporterilor.” Și a încheiat, simplu: „În seara asta a fost o mică neatenție”.





































Lasă un comentariu