Aurel Țicleanu (67 de ani), legendă a Craiovei Maxima, a avut cuvinte de laudă pentru un jucător dinamovist după semifinala Cupei României. Deși oltenii s-au calificat la penalty-uri, după 1-1 în timpul regulamentar și 4-1 la loviturile de departajare, Țicleanu a remarcat prestația tânărului stoper Matteo Duțu, în vârstă de 20 de ani.
Introdus la pauză pentru a bloca oltenii
Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a fost nevoit să facă două modificări încă din prima repriză din cauza accidentărilor. Au ieșit Andrei Mărginean și Raul Opruț, fiind înlocuiți de Armstrong și Țicu. La pauză, însă, a urmat o mutare pur tactică. Kopic l-a scos pe Musi, o extremă, și l-a introdus pe Matteo Duțu pentru a betona defensiva cu un al treilea stoper.
Decizia a fost explicată chiar de tehnician după meci. „Am făcut schimbarea pentru a schimba sistemul, deoarece ei trimiteau mingi între linii”, a declarat Kopic.
Țicleanu: „Acolo e școala apărătorului”
Prestația lui Duțu din cele peste 75 de minute petrecute pe gazon l-a convins pe Aurel Țicleanu. Fostul mare internațional a fost impresionat de siguranța arătată de tânărul fotbalist. Dar ce l-a impresionat, pe bune, atât de tare?
„Mi-a plăcut copilul ăsta, Duțu. A avut [în față] doi jucători cu mare experiență, dar a luat prim-planul, i-a ținut la spate. Dom’ne, mi-a plăcut. Bravo!”, a spus Țicleanu la PrimaSport.
Iar laudele nu s-au oprit aici, fostul mijlocaș făcând referire și la formarea italiană a stoperului. „El vine din Italia, acolo e școala apărătorului. Dacă ieși din școala aia din apărare și nu știi ce ai de făcut, ai pierdut vremea. Dar copilul ăsta mi-a plăcut. Bravo lui.”
Până la urmă, Țicleanu vede în Duțu o posibilă soluție pentru viitorul lui Dinamo. „Îl văd… și poate să fie o idee. Mă gândesc că [Dinamo] trebuie să prindă cupele europene. Cu problemele pe care le are la atacanți, s-ar putea să dea gol greu sau din faze fixe. Atunci, prima condiție este să nu primești gol. A intrat foarte bine, vreau să spun. Mi-a plăcut”, a concluzionat componentul Craiovei Maxima.
Doar a șasea apariție în tricoul „câinilor”
Meciul cu Universitatea Craiova a fost doar a șasea apariție a lui Matteo Duțu în tricoul lui Dinamo, după transferul din ianuarie (de la juniorii lui AC Milan).
Cifrele lui sunt încă modeste.
Numai că în play-off a fost utilizat o singură dată, în înfrângerea cu Rapid, scor 2-3, meci în care a fost eliminat. Din cauza suspendării, a ratat următoarele două etape, pentru ca apoi să fie ținut pe banca de rezerve în ultimele două runde de campionat.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Firmele vizate de anularea unor datorii de TVA pot cere banii plătiți înapoi. Refuzul ANAF poate fi contestat în 45 de zile de la comunicare
GetPonyCe verifici singur la mașină în fiecare lună și înaintea unui drum lung
BravonetAngela Martini a anunțat despărțirea de Dragoș Săvulescu. Se împăcaseră la începutul anului
LylaCe învață tatăl la cursul de îngrijire a nou-născutului și cum obține 5 zile libere în plus
Revista IoanaPărinții pot sesiza școala dacă profesorul le umilește copilul când îi anunță nota
FinanciarulFemeile din Armată, Poliție și penitenciare care au crescut copii ar putea ieși la pensie cu până la 3 ani și 6 luni mai devreme, dacă au minimum 25 de ani vechime, dintre care minimum 15 în serviciu










