Scoruri rezultate recente
Toate →
Fotbal Intern

Universitatea Craiova si U Cluj lupta pentru titlu. Liderul are 46 de puncte cu doua etape ramase

6 min citire 0 comentarii

Superliga a ajuns in cel mai fierbinte punct al sezonului. Universitatea Craiova, lider cu 46 de puncte, si U Cluj, aflata pe locul 2 cu 45 de puncte, se lupta pentru marele trofeu in ultimele doua etape.

Batalia pentru titlu se muta in Banie

Dupa remiza alba din Gruia, scor 0-0 intre CFR Cluj si Universitatea Craiova, lupta s-a restrans oficial la o afacere in doi. Si asta pentru ca nicio echipa din Bucuresti nu mai poate emite pretentii la cununa cu lauri in actuala stagiune.

Statistica e implacabila.

Intr-o analiza publicata recent de Gsp, directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanitoaia, a oferit un verdict clar la emisiunea GSP Live. „Etapa aceasta a mai limpezit lucrurile, cel puțin în partea de sus a clasamentului, unde e clar. Podiumul va fi al provinciei, nicio echipă din București nu va termina în primele trei. În lupta pentru titlu se văd Craiova și Universitatea Cluj, care se întâlnesc miercuri în finala Cupei, iar apoi, în penultima etapă, joacă între ele la Craiova. Universitatea Craiova are prima șansă, având avantajul terenului propriu și al unei galerii recunoscute ca fiind statornică și entuziasmată. CFR, după acest 0-0 cu Universitatea Craiova din Gruia, rămâne pe locul 3 și cred că va termina pe locul 3, pentru că e greu de crezut că Dinamo va reuși să recupereze cele patru puncte care o despart de CFR pentru a juca direct în Conference League. De pe locul 4 ar urma să joace finala barajului cu învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani. Există meci direct, e adevărat, Dinamo – CFR, la București, dar mi-e greu să cred că în ultima etapă CFR nu va câștiga acasă cu FC Argeș, în așa fel încât să-și păstreze calificarea directă în Conference League. Dacă Dinamo câștigă meciul direct, mai rămâne un punct. Dacă CFR reușește un rezultat de egalitate la București cu Dinamo, atunci lucrurile sunt terminate, pentru că rămân cele patru puncte înaintea ultimei etape. Asta mi se pare o remarcă interesantă, că podiumul este al provinciei, indiferent de ce se întâmplă de acum înainte. E greu de crezut că Dinamo se va putea infiltra între primele trei, Rapid și mai puțin. Capitala s-a mutat în provincie, două echipe din trei sunt din Cluj. Craiova și Universitatea Cluj se înscriu în această atitudine economicoasă, minimalistă. Le interesează mai puțin spectacolul sau chiar deloc, le interesează punctele. Până la urmă, ele fac campioana, nu impresiile. În mod logic, având avantajul terenului propriu și al unui public care de regulă este foarte aproape și o susține cu ardoare, Craiova pornește ca favorită, la calculul hârtiei, să zic așa. Dar acum e greu de spus ce se va întâmpla. Craiova are o experiență nefastă din punctul acesta de vedere, a mai pierdut un titlu acasă în fața CFR-ului cu ani în urmă. Dacă m-ar întreba cineva la Pronosport ce să joace, i-aș spune să joace 1 la Craiova, Universitatea Cluj, deși Universitatea Cluj e o echipă în progres, are un antrenor serios, are lot, are tot ce-i trebuie să fie și ea campioană”, a declarat jurnalistul.

Situatia de la Dinamo si drama celor de la FC Arges

Dar lucrurile sunt departe de a fi linistite in tabara cainilor. E drept ca echipa a castigat recent, insa problemele cu fanii raman de actualitate.

„Acum eu îmi cer scuze față de suporterii lui Dinamo, dar mi se pare o discuție exagerată pe marginea unei sigle. Las-o în Doamne, iartă-mă, că nu doar sigla e un lucru decisiv. E adevărat, nu pare foarte inspirată, dar pot căuta altă siglă. Nu cred că acesta este un motiv de polemică și de ceartă fără sfârșit. Galeria nu mai vrea să intre, e supărată pe Nicolescu, scandează împotriva lui. Subiectul mi se pare minor pentru a face atâta zarvă.”, a continuat Ioanitoaia la GSP Live.

Despre victoria recenta a dinamovistilor, verdictul a fost scurt: „Victoria lui Dinamo de ieri e meritată, una peste alta. Eu am o părere veche și nu mi-o schimb, cine câștigă în prelungiri are și un pic de noroc.”

Iar la polul opus din play-off se afla FC Arges, echipa care a suferit enorm pe finalurile de meci. „Nici nu știu cine e marea revelație a sezonului, Universitatea Cluj, care trage la titlu, sau FC Argeș, care va rămâne ultima din play-off, dar care este o nou-promovată, să nu uităm asta, în timp ce campioana en-titre joacă în play-out. FC Argeș, venită din Liga 2, joacă în play-off și are ghinionul acesta de a lua goluri în ultimul minut sau în prelungiri. Patru din ultimele șapte goluri primite sunt în minutul 90 sau după. Dacă s-ar juca meciurile numai 85 sau 88 de minute, Argeșul stătea mult mai bine în clasament.”, a explicat sursa citata.

Haos in subsolul clasamentului. Farul tremura pentru salvare

Sa fie acesta inceputul sfarsitului pentru proiectul de la malul marii? Pana la urma, rotunjirea punctelor isi arata coltii in play-out.

„E încurcătură și jos, în partea de jos a clasamentului, unde să nu uităm că Farul și Hermannstadt au intrat cu rotunjire. De aceea eu cred că Farul e în mare pericol. A jucat destul de prost în toată perioada asta și e în mare pericol să joace barajul. Bălbărău a salvat-o ieri pe Petrolul la Botoșani, intervenind miraculos, zic eu, la capul lui Dumiter din prelungiri. Dacă Petrolul ar fi pierdut la Botoșani, avea numai 24 de puncte, deci unul mai puțin decât Farul și probabil că, indiferent ce s-ar fi întâmplat, juca ea barajul. Într-o situație ingrată este și Hermannstadt, care a intrat și ea cu rotunjire. E la egalitate de puncte cu Slobozia. Slobozia are în ultima etapă meci acasă cu UTA. Dacă va câștiga, indiferent ce face Hermannstadt, care joacă astăzi și are șanse să câștige la Clinceni cu Metaloglobus, atunci Hermannstadt este echipa care retrogradează direct. Mi-ar părea rău pentru Dorinel Munteanu, dar asta e situația”, a punctat directorul Gazetei.

Perspectiva unui derby de vis in barajul pentru Europa

Numai ca miza europeana ar putea aduce fata in fata marile rivale din Bucuresti (intr-un meci capital pentru calificarea in Conference League).

„Dinamo – FCSB e un meci de urmărit (n.r. – la un potențial baraj de Conference League). Sigur, Botoșaniul lui Croitoru e o echipă onorabilă, care nu joacă urât și care încearcă să joace fotbal. Sper că Ongenda nu s-a accidentat foarte rău și va putea să joace, dar dacă apelăm la logică, FCSB, în ciuda unui sezon de uitat, pornește din pole-position în meciul cu Botoșani, iar un meci Dinamo – FCSB chiar ar trebui să se joace cu casa închisă.”, a concluzionat Ioanitoaia.

Pana atunci, Universitatea Craiova si U Cluj se vor infrunta direct, mai intai miercuri in finala Cupei, iar apoi in meciul decisiv de pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
f 𝕏 ✆

Articolele semnate Catalin Lazar pe dolcesport.ro acoperă fotbal extern și fotbal intern.

Citește în continuare

Fotbal Intern

Cele mai citite din Fotbal Intern

Mai multe din Fotbal Intern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu