Live 8 în direct
Toate →
Tenis

Ploaia a dat peste cap Țiriac Open. Doar un meci din 7 s-a terminat joi

aprilie 2, 2026
3 min citire 0 comentarii

Vremea a creat haos joi la Țiriac Open, unde ploaia persistentă a permis desfășurarea unui singur meci din cele șapte programate. Perechea formată din portughezul Nuno Borges și românul Victor Cornea a reușit să treacă în primul tur de dublu de Ștefan Haită și Rareș Teodor Pieleanu, scor 6-3, 6-2, într-o oră de joc.

Restul partidelor au fost amânate, iar programul de vineri se anunță infernal, cu jucători nevoiți să intre pe teren de două ori în aceeași zi.

O zi sub amenințarea ploii

Ziua de joi la București a semănat izbitor cu cea de luni. Ploaia a început să cadă și a dat peste cap toate planurile organizatorilor. Din cele șapte partide programate, patru de simplu din turul al doilea și trei de dublu, s-a putut juca foarte puțin. Inițial, meciurile trebuiau să înceapă la ora 11:00, însă pe măsură ce orele treceau, partidele au început să fie scoase din program, una câte una.

Semifinală de foc la Țiriac Open după ce favoriții au jucat două meciuri vineri RecomandăriSemifinală de foc la Țiriac Open după ce favoriții au jucat două meciuri vineri

Mai întâi s-a renunțat la sferturile de finală de la dublu. Apoi, după ce au fost mutați de pe Terenul Central pe Terenul 1, Nuno Borges și Victor Cornea au înfruntat ploaia măruntă alături de adversarii lor, Ștefan Haită și Rareș Teodor Pieleanu (beneficiarii unui wild card).

Până la urmă, a fost singurul meci dus la bun sfârșit.

Jucători trimiși la vestiare

S-a încercat și disputarea meciurilor de simplu. Pe Terenul Central au intrat grecul Stefano Sakellaridis și favoritul 3, maghiarul Fabian Marozsan. Numai că, după doar două game-uri, la scorul de 1-1 și 40-40, ploaia a oprit din nou jocul, iar partida a fost amânată pentru vineri. Partidele Sebastian Baez – Tituuan Drouguet, Daniel Merida – Adrian Mannarino și Daniel Altmaier – Dino Prizmic nici măcar nu au mai început.

Filip Jianu eliminat la Țiriac Open după un meci de aproape 3 ore RecomandăriFilip Jianu eliminat la Țiriac Open după un meci de aproape 3 ore

Cum vine asta pentru jucători? E simplu și complicat în același timp. Învingătorii din aceste meciuri din turul al doilea sunt obligați să joace vineri și sferturile de finală, asta dacă vremea va permite, fireste.

Experiența unui maraton forțat

Slovacul Alex Molcan, venit din calificări, știe deja cum e să joci două partide într-o singură zi. El a trecut prin această experiență chiar marți și a povestit despre efortul depus. „A fost o zi foarte grea pentru mine. Primul meci a durat peste trei ore, iar apoi, în două ore, a urmat un alt meci, care a fost puțin mai rapid. Am avut mari dificultăți în ceea ce privește capacitatea mea fizică, mă bucur că am supraviețuit”, a explicat Molcan.

Și nu s-a oprit aici. „Miercuri m-am trezit destul de obosit, dar m-am încălzit bine înainte de partidă. Am luat niște electroliți și tot ce am putut și m-am concentrat pe meci”, a adăugat jucătorul care l-a eliminat miercuri pe favoritul principal, Gabriel Diallo.

Fostul număr 10 mondial se retrage de la Țiriac Open după ce ploaia a dat totul peste cap RecomandăriFostul număr 10 mondial se retrage de la Țiriac Open după ce ploaia a dat totul peste cap

Program infernal vineri și soluția pentru spectatori

Dar ce se întâmplă cu fanii care și-au cumpărat bilet pentru ziua de joi? Organizatorii au anunțat că rambursarea banilor nu este posibilă, deoarece s-a jucat totuși un meci. Vestea bună este că spectatorii care au avut bilete pentru joi le pot folosi pentru a intra vineri, când sunt programate nu mai puțin de opt meciuri de simplu și patru de dublu.

Iată programul complet de vineri, 3 aprilie:

  • Terenul Central (de la ora 10:00)
    • Sebastian Baez (5) – Tituuan Drouguet
    • Stefano Sakellaridis – Fabian Marozsan (3)
    • Damir Dzumhur – Botic van de Zandschhulp (8)
    • Alex Molcan – Mariano Navone (7)
    • (Nu înainte de ora 17:00) Baez/Drouguet – Merida/Mannarino
  • Terenul 1 (de la ora 10:00)
    • Daniel Merida – Adrian Manarino (2)
    • Daniel Altmaier (6) – Dino Prizmic
    • Siriam Balaji/ Neil Oberleitner – Alexander Erier/Lucas Miedler (2)
    • Yuki Bhambri/Michael Venus (3)- Nuno Borges/Victor Cornea
    • Altmaier/Prizmic – Sakellaridis/Marozsan
  • Terenul 2 (de la ora 11:00)
    • Adam Pavlasek/Patrik Rikl – Consntantin Frantzen/Robin Hasse (4)
    • Sadio Dumbia/Fabie Reboul – Sander Gille/Sem Verbeek
f 𝕏

Tudor Barbu este un jurnalist sportiv cu peste 10 ani de experiență, specializat în tenis. Contribuitor cheie la Dolce Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din România, el analizează cu acuratețe rezultate de meci, evoluția jucătorilor români și dinamica turneelor ATP/WTA.

Citește în continuare

Tenis

Cele mai citite din Tenis

Mai multe din Tenis

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu