Serena Williams a publicat pe rețelele sociale o serie de imagini care au atras atenția fanilor, dar fotografiile au adus în prim-plan un subiect mult mai controversat. Fosta mare tenismenă este criticată dur pentru că promovează un medicament pentru slăbit, iar un specialist avertizează asupra riscurilor, relatează Prosport.
Fostul număr 1 mondial din circuitul WTA s-a lăsat fotografiată într-o rochie roz, simplă și cambrată, care îi evidenția formele, pe marginea oceanului, într-un port. Potrivit Prosport, transformarea sa fizică nu se datorează sportului, ci unui medicament bazat pe GLP-1, un hormon natural destinat inițial pacienților cu diabet, dar folosit pe scară largă pentru scăderea în greutate.
Reclamă la Super Bowl, critici pe internet
Fosta sportivă a devenit ambasador al produsului care a ajutat-o să slăbească și i-a făcut reclamă chiar în timpul Super Bowl. Apariția Serenei promovând acest produs controversat a dus imediat la controverse pe internet, iar reacțiile negative nu au întârziat să apară.
„Cea mai mare dezamăgire”, „Vrei să luăm otrava ta?”, „E chiar trist că una dintre cele mai mari sportive din lume promovează fără rușine medicamente de slăbit”, au fost doar câteva dintre comentariile postate de urmăritori.
Avertismentul specialistului: „Zeci de efecte secundare”
Un semnal de alarmă a fost tras și de Jose Moron, directorul publicației de tenis Punto de Break. Acesta a subliniat că soluțiile pentru controlul greutății ar trebui să se bazeze pe un stil de viață sănătos, nu pe medicamente cu potențiale riscuri.
„Dacă o persoană are probleme cu greutatea sau vrea să aibă grijă de sănătatea sa, trebuie să se bazeze pe trei piloni: exerciții fizice, mâncatul sănătos și somnul. Medicamentul pe care-l promovează Serena are zeci și zeci de efecte secundare, cum ar fi greață, vărsături, diaree, constipație, dureri abdominale, reflux, căderea părului, oboseală”, a scris Jose Moron.
„Nu mă mai întorc!” Serena exclude revenirea în tenis
Controversele apar în contextul în care recent s-a zvonit că Serena Williams ar fi gata să revină în competiții. Numele ei a apărut pe lista jucătoarelor monitorizate de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului, o condiție obligatorie pentru o potențială revenire. Americanca s-a retras din circuitul WTA în 2022, după o înfrângere în turul trei la US Open.
Totuși, sportiva cu 23 de titluri de Grand Slam în palmares, acum în vârstă de 44 de ani, a negat categoric orice speculație printr-un mesaj direct. „Dumnezeule! Nu mă mai întorc. Această frenezie este complet nebună”, a scris fosta jucătoare pe rețelele sociale.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum alegi bijuteriile care dau personalitate unei ținute. Ce contează la lungime, volum și forme
Revista IoanaCâtă sare pui la murături la un litru de apă și cum le păstrezi crocante peste iarnă
FinanciarulBlockstream refuză recompensa cerută de hackeri pentru 598,5 BTC și trece la recuperarea fondurilor prin autorități
News24ANM anunță ploi torențiale și vijelii până duminică seara. Bucureștiul pierde șapte grade
GetPonyMini 1998 GT costă 38.225 de dolari și ia suspensia JCW. Ce primești în plus și ce pierzi la motor
BravonetHoroscop 12 septembrie 2026. Taur și Gemeni dau ritmul zilei de sâmbătă
Lasă un comentariu