Sorana Cîrstea, aflată la 35 de ani și pe locul 35 WTA, continuă un parcurs de vis la Miami Open. Românca s-a calificat în optimile de finală după ce a învins-o fără drept de apel pe Elise Mertens (30 de ani, 19 WTA), scor 6-3, 6-2, în ceea ce este ultimul său an în circuit.
Meci controlat de la un capăt la altul
Sorana a început meciul în forță și a făcut break încă din al doilea game. Chiar dacă Mertens a răspuns imediat cu un re-break, jocul s-a echilibrat doar pentru scurt timp. La 4-3, Cîrstea a rupt din nou ritmul și s-a desprins decisiv, închizând primul set în doar 38 de minute cu 6-3.
Partea a doua a meciului a părut că începe sub alte auspicii. Belgianca și-a adjudecat primul game la zero și a avut apoi patru mingi de break. Dar Sorana a rezistat eroic, a servit impecabil în momentele cheie și a egalat la 1. De acolo, a fost un galop de sănătate. După ce Mertens a mai câștigat un singur game, românca și-a ridicat nivelul și a legat cinci game-uri consecutive, închizând meciul cu 6-2, chiar dacă a irosit două mingi de meci pe parcurs.
O diferență de un singur punct
La prima vedere, scorul pare categoric. Și totuși, cum vine asta?
Statistica punctelor totale câștigate arată o luptă mult mai strânsă decât o indică tabela, scorul fiind de 34-33 în favoarea Soranei. Asta arată, de fapt, cât de bine a gestionat românca momentele importante ale partidei, făcând diferența exact când a contat.
Un turneu de vis în anul retragerii
Sorana Cîrstea participă pentru ultima oară la Miami Open (turneu la care a ajuns în semifinale în 2023 și a mai jucat optimi în 2013 și 2024), anunțând că acesta este ultimul an al carierei sale. Iar parcursul de până acum este, pe bune, puternic.
În turul inaugural, a trecut cu 6-3, 6-4 de Shuai Zhang (37 de ani, 61 WTA). Apoi, în turul secund, și-a luat revanșa în fața Lindei Noskova (21 de ani, 13 WTA), pe care a învins-o cu 6-2, 3-6, 6-4.
Urmează Gauff sau Parks
Calificată în optimi, Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea dintre Alycia Parks (25 de ani, 105 WTA) și Coco Gauff (22 de ani, 4 WTA).
Gauff, favorita numărul 4, s-a chinuit serios în turul precedent, revenind de la 0-1 la seturi pentru a o învinge pe Elisabetta Cocciaretto, scor 3-6, 6-4, 6-3.
Româncele atacă și la dublu
Și Jaqueline Cristian (27 de ani, 36 WTA) luptă pentru un loc în optimile de la simplu, urmând să o înfrunte pe Ekaterina Alexandrova (31 de ani, 11 WTA), sportivă pe care a mai învins-o la Adelaide pe 12 ianuarie.
Mai mult, Cîrstea și Cristian vor face echipă în proba de dublu. Ele le vor întâlni în primul tur pe Tereza Mihalikova din Slovacia și Olivia Nicholls din Marea Britanie. Iar în cazul unui succes, în optimi le așteaptă favoritele principale, italiencele Sara Errani și Jasmine Paolini.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyMașinile pot fi furate fără cheia proprietarului. Ce verificări și protecții recomandă un expert în securitate
BravonetProcurorii au dispus control judiciar pentru Toma Cuzin după accidentul produs cu permisul suspendat
LylaPacienților cu cancer li se vând promisiuni de vindecare. Proiectul de norme lasă reclamele nereglementate
Revista IoanaTe muți la țară? Lemnele de la Romsilva pornesc de la 200 lei pe metru cub, la locul recoltării
FinanciarulMega Image are blocaje la comenzile online și ofertele personalizate, pe fondul perturbărilor IT din grupul Ahold Delhaize
News24Florin Manole spune că ar pleca din Guvern dacă nu primește bani pentru indexarea pensiilor
Lasă un comentariu