Echipa națională a României a plecat miercuri dimineață spre Istanbul cu un charter plin ochi. La bord s-au aflat 27 de jucători, staff-ul tehnic și peste o tonă de materiale necesare pentru confruntarea decisivă cu Turcia, meci care ne poate apropia de visul Campionatului Mondial. Partida se joacă joi, 26 martie, de la ora 19:00, și va fi transmisă de Prima TV.
O tonă de bagaje pentru un meci cheie
Delegația condusă de Mircea Lucescu, ajuns la 80 de ani, a părăsit țara de pe salonul oficial al Aeroportului „Henri Coandă”. Iar decizia selecționerului de a amâna plecarea cu o zi, pentru ca echipa să petreacă și ziua de marți la București, le-a dat ceva bătăi de cap celor de la FRF, fiind necesară schimbarea aeronavei. Avionul a fost închiriat în totalitate pentru a transporta nu doar jucătorii și staff-ul, ci și oficialii federației și partenerii comerciali.
Pe lângă oameni, aeronava a fost încărcată cu o cantitate impresionantă de materiale. Peste o tonă de bagaje, mai exact.
Ce se ascunde în cutiile metalice?
Dar ce conțin, mai exact, faimoasele cutii metalice care au stârnit atâta curiozitate? Ei bine, nu e niciun secret. În ele se află ghete, prosoape, jambiere și echipamente medicale, adică tot arsenalul de care au nevoie jucătorii pentru antrenamentul oficial de miercuri seară și pentru meciul de joi.
Pe lângă acestea, s-au transportat seturi complete de echipament de joc (câte două pentru fiecare fotbalist din lot), tricouri și pantaloni scurți pentru antrenament, treninguri de prezentare, dar și tricouri speciale pentru sala de forță. S-au pregătit la București pachete speciale de echipament pentru o eventuală ieșire în jurul hotelului în ziua partidei, pentru cele două zile petrecute de fotbaliști în Turcia, dar și pentru drumul spre stadion.
O armată de oameni în spatele „tricolorilor”
Pe lângă „marfa” fotbaliștilor, se adaugă și echipamentele pentru întreg stafful echipei naționale. Vorbim aici de aproximativ 25 de persoane, o adevărată armată formată din antrenori, medici, preparatori fizici, membri ai staffului medical, ofițeri de securitate și personalul din departamentul de comunicare.
Veteranii din umbră: „Nea Cornel” și Cătălin Clincea
Și cine sunt, până la urmă, oamenii din spatele acestei logistici impresionante? Responsabilii cu echipamentele primei reprezentative sunt Cornel Mateiași și Cătălin Clincea, doi oameni care știu tot ce mișcă în vestiar.
„Nea Cornel”, așa cum îi spun toți băieții, este șeful. Este de mai bine de 20 de ani la echipa națională a României, fiind cel mai vechi om al „tricolorilor”.
Cifrele lui sunt impresionante.
Primul său meci a fost în 2005, iar de atunci a adunat peste 200 de partide în calitate de responsabil cu echipamentul. De-a lungul carierei sale a lucrat cu nu mai puțin de opt selecționeri: Victor Pițurcă, Răzvan Lucescu, Anghel Iordănescu, Christoph Daum, Cosmin Contra, Mirel Rădoi, Edward Iordănescu și, acum, Mircea Lucescu. Dacă Mateiași a lucrat la Rapid până în acest sezon, partenerul său, Cătălin Clincea, a fost omul celor de la Dinamo.












Lasă un comentariu