Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru, a prefațat meciul anului pentru naționala României. Înaintea duelului decisiv cu Turcia de joi, 26 martie (ora 19:00, transmis de Prima TV), acesta mizează pe calitățile unui atacant pentru a produce surpriza la Istanbul, într-un meci care ne poate duce în finala barajului pentru Cupa Mondială.
Un optimist rezervat
Fostul finanțator de la Vaslui, acum în vârstă de 75 de ani, recunoaște superioritatea teoretică a adversarilor, dar crede că pe teren lucrurile pot sta diferit. E drept că, la prima vedere, balanța înclină spre turci.
„E un meci foarte greu, dar să sperăm că va fi bine. Raportul de forțe pare distanțat, te gândești unde joacă jucătorii, dar valoarea contractului nu poate să domine fotbalul. Este un optimist rezervat, noi ne-am dori să trecem mai departe din toată inima, contează doar să câștigăm la Istanbul”, a declarat Porumboiu.
Acesta a continuat analiza, subliniind forța gazdelor. „Turcii s-au dezvoltat mult și au depășit toate barierele din față. Va fi greu să câștigăm.” Cheia, în opinia sa, stă în unitatea grupului. „Dacă toată echipa va fi sudată, totul va fi bine, este un joc de totul sau nimic.”
Bîrligea, omul-cheie. Regrete pentru Stanciu
Dar cine poate fi eroul nostru pe malul Bosforului? Poate chiar un jucător neașteptat. Porumboiu are un nume surpriză, un fotbalist care poate decide de unul singur soarta calificării.
„Nu am un jucător preferat, dar probabil o sclipire a lui Bîrligea poate face diferența. Este o echipă de 11 jucători, grupul primează”, a punctat fostul arbitru.
Iar dacă pentru Bîrligea are cuvinte de încurajare, situația lui Nicolae Stanciu îl întristează. „Îmi pare rău pentru Nicolae Stanciu, nu prinde naționala să joace titular, a prins acest transfer în China. Avem valori care nu știu să fie respectate de către români. Mie îmi pare rău de Stanciu, probabil că va intra în repriza a doua, aducea un echilibru echipei.”
Prezența lui Stanciu, chiar și din postura de rezervă, ar putea conta enorm. „M-aș bucura să intre, va fi un meci infernal.”
Speranțe la 11 metri și în inspirația lui Lucescu
Dincolo de tactică, miza este uriașă pentru fotbaliști. „Ei își joacă și carierele, aici nu mai contează banii sau altceva.”
Și dacă meciul nu se decide în 90 sau 120 de minute? Porumboiu vede o șansă pentru noi la loviturile de departajare. „Probabil la 11 metri am putea să avem șanse, pentru că presiunea e mai mare pentru ei.” Până la urmă, este un moment în care orgoliile și problemele din fotbalul intern trebuie lăsate în urmă. „Oricât am fi deranjați de ce se întâmplă în fotbalul românesc, trebuie să lăsăm deoparte.”
Toate speranțele stau și pe bancă, în experiența uriașă a lui Mircea Lucescu, ajuns la 80 de ani. „Să sperăm că Mircea Lucescu va fi mai inspirat ca niciodată”, a mai spus Porumboiu.
Amintiri din Ligă: precedentul FC Vaslui
Adrian Porumboiu își amintește de un duel istoric din sezonul 2012/2013, când echipa sa, FC Vaslui, a înfruntat Fenerbahce în preliminariile Champions League. A fost un 1-1 la Istanbul care dă speranțe și acum.
„Vaslui a reușit să o conducă pe Fenerbahce până în minutul 90, am fost egalați în ultimul minut printr-o eroare gravă a fundașului nostru stânga, au egalat în ultimele minute. Vaslui nu era la nivelul lui Fenerbahce, dar printr-un meci foarte bun a reușit rezultatul pozitiv. De ce nu s-ar întâmpla și joi?”
Returul, însă, a avut o altă poveste, una care ar trebui să servească drept avertisment. „Despre meciul din retur… și acolo ne-am ținut bine de ei, am egalat la început, dar a fost acel penalty ratat la 1-1 și s-a rupt de acolo.”
Fără griji la arbitraj
Cât despre arbitraj, Porumboiu e liniștit.
Francezul Letexier este la centru, iar fostul ecuson FIFA nu are emoții în privința prestației acestuia. „Letexier e un arbitru foarte bun, nu cred că vor fi probleme, el stăpânește bine regulile jocului și nu cred că avem de ce să ne facem griji, noi nu vrem nimic altceva în afară de un arbitraj bun. Nu avem un arbitru de care ar trebui să ne temem.”






















Lasă un comentariu