Mircea Lucescu a decis echipa de start pentru meciul cu Turcia și a venit cu surprize mari. Selecționerul mizează pe un sistem 4-2-3-1 fără un închizător clasic, iar banderola de căpitan ajunge pe brațul lui Ianis Hagi, în timp ce Nicolae Stanciu a fost lăsat pe bancă.
Radu, titular deși a fost accidentat
În poartă, Mircea Lucescu l-a ales pe Ionuț Radu. Dar stai puțin, cum vine asta, nu era el accidentat? Ba da. Duminică, portarul de la Celta Vigo a ieșit șifonat din meciul de La Liga cu Alaves, pierdut cu 3-4, iar selecționerul l-a chemat de urgență pe Laurențiu Popescu pentru a-i lua locul.
Numai ca Radu a efectuat un RMN la club, apoi l-a sunat pe Lucescu pentru a se prezenta și el la echipa națională. Ajuns la Mogoșoaia, s-a pregătit normal, iar staff-ul României a decis că e pregătit din punct de vedere fizic să joace.
Apărare reunită și mijloc fără filtru
Linia defensivă este cea clasică, una care a dus greul în preliminariile EURO 2024 și la turneul final de acum doi ani. Rațiu, Drăgușin, Burcă și Bancu sunt pe linia de fund. E drept că, după mai bine de un an în care nu au mai jucat împreună, stoperii Drăgușin și Burcă s-au reunit pentru a-i bloca pe turci la Istanbul.
Marea noutate vine în fața apărării. Fără Marius Marin în lot (acesta fiind accidentat), Lucescu a preferat să joace fără un închizător clasic. Atât Răzvan Marin (AEK Atena), cât și Vlad Dragomir (Pafos) sunt de meserie interi, ambii având meciuri în cupele europene în acest sezon și urcând des în careul advers.
Hagi Jr. poartă banderola, Bîrligea în atac
Iar surprizele nu se opresc aici. Linia de 3 din spatele vârfului e formată din Dennis Man, Ianis Hagi și Valentin Mihăilă.
Hagi Jr. e căpitanul naționalei, o decizie neașteptată. În atac, „vârful” României e Daniel Bîrligea, jucătorul de la FCSB. El este considerat cel mai experimentat atacant din lotul actual, ceilalți atacanți convocați fiind David Miculescu și Marius Coman.
Echipele de start la Turcia – România
Turcia: Cakir – Muldur, Akaydin, Bardakci, Kadioglu – Yuksek, Calhanoglu – Bariș Yilmaz, Guler, Yildiz – Akturkoglu
- Rezerve: Gunok, Bayindir, Karazor, Elmali, Ozcan, Kokcu, Gul, Kabak, Kahveci, Aydin, Akgun, Ayhan.
- Selecționer: Vincenzo Montella
România: I. Radu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, V. Dragomir – Man, I. Hagi (cpt.), Mihăilă – Bîrligea
- Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, V. Ghiță, Screciu, Al. Dobre Baiaram, Stanciu, Miculescu, Fl. Tănase, M. Coman, Sorescu
- Selecționer: Mircea Lucescu
Înainte de meci, Mircea Lucescu a transmis un mesaj clar despre cum poate România să obțină un rezultat bun la Istanbul: „Noi putem compensa prin dorință”.


































Lasă un comentariu