Erjona Sulejmani, model și fosta soție a fotbalistului Blerim Džemaili, este o prezență constantă în presa italiană. Numai că, dincolo de imaginea publică, albaneza crescută în Italia avertizează că ceea ce se vede pe rețelele sociale e o mică parte din viața ei. „Rețelele sociale sunt o vitrină: acolo îmi arăt partea mai feminină, dar reprezintă 5% din ceea ce sunt cu adevărat. Viața mea este mult mai mult”, spune ea.
Mutarea din Albania și anii grei
Povestea Erjonei începe departe de luminile reflectoarelor din Milano. „Am ajuns în Italia de copilă, aveam cam zece ani. Erau anii războiului din Balcani”, își amintește modelul. Tatăl ei era polițist, iar regulile stricte au fost parte din educația primită. E drept că adaptarea n-a fost deloc simplă.
„Mutarea din Albania nu a fost ușoară: primul an a fost complicat. Apoi m-am adaptat. Îmi iubesc profund țara și originile, dar Italia a devenit a doua mea casă, dacă nu chiar prima. Când am ajuns în Cizmă, în 1999, chiar și oamenii de treabă veniți din Albania erau adesea judecați sau etichetați”. Această experiență a călit-o. „Acea experiență m-a învățat să nu mă las afectată de judecățile altora. Am înțeles că are valoare doar părerea persoanelor importante din viața ta”, a completat ea.
Alegerea care i-a marcat viața
Cum a ajuns să iubească Inter? Povestea e simplă și a început imediat după sosirea în Peninsulă. „Când am ajuns în Italia, prietenii mei mi-au spus că există două echipe puternice: una în culori roș-negre și una în culori negru-albastre. Am ales Inter fără ezitare”.
Iar pasiunea pentru „nerazzurri” nu a fost una trecătoare. Ba chiar s-a transformat în amintiri de neuitat. „Îmi amintesc că luam autocarul Inter Club Lago di Garda pentru a merge la stadion. În timpul călătoriei cântam «Amala, pazza Inter amala» și de fiecare dată când intram pe Meazza, aveam fiori de emoție”.
Disciplina din spatele imaginii perfecte
O imagine impecabilă ascunde multă muncă.
Programul ei zilnic este unul spartan. „Programul meu zilnic începe la 7 dimineața și se termină în jur de ora 21”, mărturisește Erjona. Pentru a se motiva, folosește o metodă inedită (și la îndemâna oricui, de altfel): „Pentru a depăși lenea, folosesc o metodă simplă. În planificarea mea scriu chiar aceste cuvinte: «spațiul meu». Să văd asta scris negru pe alb mă motivează să nu pierd ocazia de a face ceva pentru mine”.
Dincolo de program, stilul de viață este esențial. „Eu sunt, prin natura mea, o perfecționistă. Cu siguranță trebuie să mulțumesc geneticii și metabolismului. Totuși, încă din copilărie, am un stil de viață sănătos: mănânc bine, mă culc devreme, nu fumez și nu beau. Am crescut urmând acest stil. Și asta încerc să-l învăț și pe fiul meu”.
Golful și modelul Cristiano Ronaldo
Pe lângă sala de forță, unde merge de două sau trei ori pe săptămână, Erjona și-a găsit o nouă pasiune: golful. „Practic golful doar pentru distacție”, spune ea, recunoscând că la început a fost sceptică. „Privind alte persoane jucând, credeam că este un sport plictisitor. Apoi l-am încercat și am descoperit că, la nivel mental, îți permite să alungi toate gândurile, concentrându-te exclusiv pe forța loviturii, pe postură și pe direcția pe care vrei să o dai mingii.”
Educația strictă primită în copilărie a ajutat-o și în relația cu un sportiv de performanță. „În familia mea am primit o educație foarte strictă. De aceea, să fiu alături de o persoană care trebuia să respecte reguli și antrenamente riguroase nu a fost niciodată o problemă”, explică ea. Când vine vorba de fiul ei, Luan, modelul este unul singur. „Când vorbesc despre sport cu Luan, îl dau mereu ca exemplu pe Cristiano Ronaldo. Disciplină, talent, angajament, dedicare și sacrificiu: el întruchipează toate aceste calități.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaMișcarea adolescenților la nivel mondial. Unul din patru nu a atins 60 de minute în nicio zi din săptămâna precedentă
FinanciarulGiurgiu ia locul Vasluiului ca județ cu cea mai mică putere de cumpărare estimată, de 5.816 euro pe locuitor pe an
News24Ilie Bolojan, audiat ca martor, a relatat că Fănel Bogos i-a vorbit despre șeful instituției sanitar-veterinare din Vaslui, nu despre o candidatură
GetPonyMotorina standard a fost afișată la 10,97 lei pe litru într-o stație. Alimentarea cu 50 de litri ar costa 548,50 lei
BravonetDenise Rifai pregătește o emisiune în direct la Antena Stars după „Furnicuțele”
LylaCum deosebești o perioadă grea de un divorț emoțional și ce poți face dacă distanța rămâne










