Emanuele Valeri, fundașul stânga în vârstă de 27 de ani de la Parma, nu l-a uitat pe Cristi Chivu. Italianul și-a amintit cu plăcere de cele 13 partide în care a fost antrenat de român, subliniind impactul uriaș pe care acesta l-a avut asupra întregii echipe într-un moment de cumpănă. Parma se află acum pe locul 12 în Serie A, cu 34 de puncte după 30 de etape, având opt puncte mai mult decât în aceeași perioadă a sezonului trecut.
Chivu, liderul care a schimbat totul
Întrebat despre perioada petrecută sub comanda lui Chivu, Valeri a oferit detalii despre stilul direct al tehnicianului român. Iar abordarea sa a fost exact ce le trebuia jucătorilor de la Parma în acel moment. Până la urmă, despre asta e vorba în fotbal, nu?
„Încă avem o relație excelentă. Antrenorul ne cerea lucruri diferite, ne spunea mereu lucrurile în față și ne-a învățat carismă”, a declarat Valeri.
Mai mult, fundașul a explicat de ce venirea românului a fost un punct de cotitură. „Chivu a preluat conducerea echipei într-un moment în care aveam nevoie de acel tip de caracter și de leadership. Și ne-a scos la suprafață personalitatea. Acest detaliu a fost cheie pentru mine și cariera mea”.
Diferențe față de prezent
Parma are acum un alt antrenor, Carlos Cuesta, în vârstă de 30 de ani. Valeri a făcut o comparație între cei doi tehnicieni, evidențiind calitățile actualului său manager și explicând de ce echipa are cu șapte puncte peste linia retrogradării.
„Relația noastră a fost minunată încă de la început. Este o persoană cu o mare dorință de a reuși și, cu un grup atât de tânăr precum al Parmei, asta este esențial”, a spus Valeri despre Cuesta.
Succesul actual al echipei se bazează pe unitatea grupului. „Punctul nostru forte e că formăm un grup. Antrenorul Cuesta a adus energie și, alături de jucătorii tineri, e o armă în plus. De aceea avem mai multe puncte (n.r – 8 în plus față de sezonul trecut)”.
Titular incontestabil sub Chivu
E drept că Valeri era om de bază pentru Chivu.
În cele trei luni petrecute de român pe banca tehnică, fundașul italian a jucat mereu titular, bifând prezența în toate cele 13 meciuri. A acumulat un total de 1.118 minute în teren, perioadă în care a oferit și trei pase decisive. Apărătorul, care a strâns 63 de partide, 2 goluri și 10 assisturi pentru Parma, a avut o amintire specială legată de una dintre aceste pase de gol.
Ultima pasă decisivă sub comanda lui Chivu a reușit-o chiar în precedenta vizită pe terenul lui Lazio (echipa la care s-a format ca junior), în remiza 2-2 din etapa a 34-a a ediției 2024-2025.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCe înseamnă o electrică sub 20.000 de euro la cumpărare și utilizare, pornind de la noua Dacia Spring
BravonetJudi Dench nu mai vede suficient ca să joace, dar refuză pensionarea la 91 de ani
LylaChatGPT îți poate confirma temerile fără să le verifice. Riscurile explicate de un psihiatru
Revista IoanaCum recuperezi 50 de bani pentru ambalajele SGR în 2026 și ce verifici înainte să le duci la returnare
FinanciarulCât înseamnă ROBOR și IRCC la rata lunară pe 23 octombrie 2026, în patru exemple cu aceeași marjă bancară
News24Radu Oprea anunță că avioane F-16 au doborât drone intrate în România



Lasă un comentariu