Emanuele Valeri, fundașul stânga în vârstă de 27 de ani de la Parma, nu l-a uitat pe Cristi Chivu. Italianul și-a amintit cu plăcere de cele 13 partide în care a fost antrenat de român, subliniind impactul uriaș pe care acesta l-a avut asupra întregii echipe într-un moment de cumpănă. Parma se află acum pe locul 12 în Serie A, cu 34 de puncte după 30 de etape, având opt puncte mai mult decât în aceeași perioadă a sezonului trecut.
Chivu, liderul care a schimbat totul
Întrebat despre perioada petrecută sub comanda lui Chivu, Valeri a oferit detalii despre stilul direct al tehnicianului român. Iar abordarea sa a fost exact ce le trebuia jucătorilor de la Parma în acel moment. Până la urmă, despre asta e vorba în fotbal, nu?
„Încă avem o relație excelentă. Antrenorul ne cerea lucruri diferite, ne spunea mereu lucrurile în față și ne-a învățat carismă”, a declarat Valeri.
Mai mult, fundașul a explicat de ce venirea românului a fost un punct de cotitură. „Chivu a preluat conducerea echipei într-un moment în care aveam nevoie de acel tip de caracter și de leadership. Și ne-a scos la suprafață personalitatea. Acest detaliu a fost cheie pentru mine și cariera mea”.
Diferențe față de prezent
Parma are acum un alt antrenor, Carlos Cuesta, în vârstă de 30 de ani. Valeri a făcut o comparație între cei doi tehnicieni, evidențiind calitățile actualului său manager și explicând de ce echipa are cu șapte puncte peste linia retrogradării.
„Relația noastră a fost minunată încă de la început. Este o persoană cu o mare dorință de a reuși și, cu un grup atât de tânăr precum al Parmei, asta este esențial”, a spus Valeri despre Cuesta.
Succesul actual al echipei se bazează pe unitatea grupului. „Punctul nostru forte e că formăm un grup. Antrenorul Cuesta a adus energie și, alături de jucătorii tineri, e o armă în plus. De aceea avem mai multe puncte (n.r – 8 în plus față de sezonul trecut)”.
Titular incontestabil sub Chivu
E drept că Valeri era om de bază pentru Chivu.
În cele trei luni petrecute de român pe banca tehnică, fundașul italian a jucat mereu titular, bifând prezența în toate cele 13 meciuri. A acumulat un total de 1.118 minute în teren, perioadă în care a oferit și trei pase decisive. Apărătorul, care a strâns 63 de partide, 2 goluri și 10 assisturi pentru Parma, a avut o amintire specială legată de una dintre aceste pase de gol.
Ultima pasă decisivă sub comanda lui Chivu a reușit-o chiar în precedenta vizită pe terenul lui Lazio (echipa la care s-a format ca junior), în remiza 2-2 din etapa a 34-a a ediției 2024-2025.












Lasă un comentariu