Mircea Lucescu a încetat din viață la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă o moștenire colosală în fotbalul românesc și internațional. Vestea a produs un șoc, iar foștii săi jucători și colaboratori au oferit mărturii emoționante despre omul și antrenorul care le-a marcat, la propriu, carierele și viețile.
Meticulos și extrem de cult
Țețe Moraru, fostul portar al naționalei, și-l amintește ca pe un strateg desăvârșit, un om care trăia pentru fotbal. „Interacțiunile mele cu Mircea Lucescu s-au consumat în mare parte la națională. În primul rând, era un om extrem de cult, de citit, lucru care se vedea și în felul în care pregătea partidele. Foarte meticulos, studia fiecare echipă-n parte și stătea cu noi de vorbă pe rând, în așa fel încât să cunoaștem toate slăbiciunile adversarilor”, povestește Moraru. Acesta a rememorat și două momente definitorii: „Cea mai dureroasă amintire, prima oară când l-am văzut extrem de dezamăgit, a fost înfrângerea cu Irlanda de Nord de la București, 0-1, când am pierdut calificarea la turneul final. Iar cea mai frumoasă amintire, de departe, e victoria cu Italia, 1-0, gol Boloni, la București”.
Și Cornel Dinu a evocat personalitatea complexă a lui Il Luce, un om format prin muncă și studiu. „Mircea Lucescu e un om care a pornit din condiții modeste, foarte grele și a învățat singur. A muncit enorm și a reușit să ajungă un mare antrenor și om de cultură”, a spus Dinu, care a depănat o amintire de la începutul anilor ’60. „Am plecat de la cantina IEFS spre cantonamentul de la «23 August». Eu eram la naționala de juniori și am mers cu Lucescu în același troleibuz. Nu pot să uit că tot drumul Mircea discuta despre conținutul cursului IEFS, dovedind că e un om care a învățat cu adevărat meseria. La Dinamo era o reală plăcere să îl ai partener de dialog. Îmi scot pălăria în fața lui”.
„Cariera noastră n-ar fi existat fără el”
Pentru generații întregi de fotbaliști, Lucescu a fost mai mult decât un antrenor. A fost un mentor, un părinte, un om care i-a modelat. Romulus Gabor, unul dintre exponenții „echipei de aur” de la Corvinul, o spune fără ocolișuri. „Sunt mândru de șansa pe care am avut-o. Cariera noastră nu ar fi existat fără Mircea Lucescu. Ne-a învățat cum să fim fotbaliști, dar și oameni”, mărturisește Gabor. Amintirile sale sunt vii și pline de emoție: „Țin minte meciul de promovare de la Bistrița sau bucuria incredibilă după ce am scos-o pe Dinamo din Cupa României. Când am terminat pe 3 și am jucat în Cupa UEFA. Ce mai, un domn, ne punea la punct. Știam ce fac adversarii și-n timpul liber, nu doar pe teren”.
Poate cea mai puternică declarație vine însă de la Dorin Mateuț. Cuvintele sale descriu un om providențial. „Am avut ocazia să lucrez cu un om neasteptat, fără de care mulți dintre noi ne-am fi pierdut. Nu cred că mai are rost să vorbesc de perioada Corvinul, de echipa națională sau Dinamo. Lucescu ne-a ajutat toată viața, nu e ușor să lucrezi cu atât de mulți jucători și să poți să scoți din fiecare ceva”, a spus Mateuț, care a dezvăluit un episod mai puțin cunoscut. „Pe mine m-a luat la Brescia pe vremea când evoluam la Zaragoza. Am venit cu dragă inimă, pentru că am simțit că îi sunt dator cu toată existența mea. E greu să lucrezi cu străinii, cu un lot de 24 de jucători, însă Mircea era un om inteligent. Învăța repede limba, analiza imediat personalitatea fiecăruia”.
Psihologul din spatele antrenorului
Dincolo de tactică, Lucescu era un maestru al psihologiei. Știa cum să gestioneze caractere puternice și cum să obțină maximum de la fiecare jucător în parte. Marius Măldărășanu, pe care Lucescu l-a transferat de la Petrolul la Rapid și apoi la Beșiktaș, explică această abilitate rară. „E antrenorul care mi-a colorat cariera. În sezonul în care am câștigat titlul la Rapid am jucat 33 de meciuri din 34. Avea foarte multă încredere în mine”, își amintește Măldărășanu.
Iar cheia succesului era adaptabilitatea. „Lucescu era totul la un club, nu doar antrenor. În primul rând, era un foarte bun psiholog. Se mula după personalitatea fiecăruia. De exemplu: știindu-l pe Lupu mai libertin, îi conferea această libertate și-n joc, dar și-n afara terenului. Nu încerca să schimbe jucătorii cu un caracter puternic, se comporta altfel cu fiecare”.
Lecția despre înălțimea ierbii
Dar poate cea mai relevantă poveste despre atenția la detalii a lui Lucescu vine de la Flavius Stoican. O amintire care, pe bune, ar trebui predată în școlile de antrenori. „O amintire șocantă, în sensul bun clar, o am de la primul meu contact cu Ucraina. O lecție predată de Mircea Lucescu în vestiar. O lecție pe care o voi aplica mereu la echipele pe care le conduc”, povestește Stoican.
Cum s-a întâmplat totul? „Înainte de partidă, e bine cunoscuta plimbare a jucătorilor pe teren. Când am ajuns în vestiar ne-a zis: «Deci? Cum stă treaba acolo?». «Adică?». «Bate vântul? Cum e iarba? Înaltă, tunsă? Jucăm pe jos sau cu centrări? Cum schimbăm tactica din mers dacă începe să plouă?». Nea Mircea a fost întotdeauna atent la detalii!”. V-ați fi gândit vreodată la așa ceva?
Lasă un comentariu