Fostul mare fundaș Gică Popescu (58 de ani) a transmis un mesaj emoționant după vestea morții legendarului Mircea Lucescu. La scurt timp după aflarea veștii, fostul căpitan al Barcelonei a reacționat pe Facebook, postând și un clip scurt în care îl lua în brațe pe antrenor.
„I-a dedicat viața până în ultimul minut”
Gică Popescu, profund marcat de dispariția celui care i-a fost antrenor la Galatasaray, a lăsat un mesaj care surprinde perfect devotamentul lui Lucescu pentru sportul rege. Cuvintele sale au venit să completeze imaginile video emoționante.
„A iubit atât de mult fotbalul, încât i-a dedicat viața până în ultimul minut. O pierdere uriașă pentru tot sportul românesc, pentru noi, cei care am avut șansa să-i fim jucători, dar și pentru generațiile întregi de suporteri care s-au bucurat de performanțele unei cariere unice în istorie. Rămas bun, Nea Mircea”, a scris Gică Popescu.
O legătură creată în Turcia
Reacția lui Popescu nu este deloc surprinzătoare. Relația dintre cei doi a fost una specială, cimentată în perioada 1997-2001, când fundașul a evoluat pentru Galatasaray sub comanda directă a lui Mircea Lucescu. Cum să nu lași, pe bune, o amprentă asupra unui jucător si calibru?
Becali: „Toate sunt ca umbra și atât”
Și Gigi Becali a oferit o reacție după decesul antrenorului, una cu o puternică încărcătură filozofică. Patronul FCSB l-a comparat pe Lucescu cu Gică Hagi, considerându-i unici pentru fotbalul românesc și imposibil de înlocuit.
„Au vorbit faptele pentru Mircea Lucescu. A fost numărul 1, altul ca el nu a fost. Nu cred că va mai fi altul ca el. Cum e Gică Hagi, la fel nu vom mai avea vreunul ca Mircea Lucescu”, a declarat Becali.
Dar discursul său a mers dincolo de fotbal.
„Moartea asta mă inspiră să le vorbesc oamenilor ca să înțeleagă mai bine cum să-și trăiască viața. Slava lumească nu poți să o iei cu tine, niciun campionat, nicio Cupă. Degeaba le câștigi, în fața vântului rămân toate. Toate sunt ca umbra și atât”, a încheiat finanțatorul roș-albaștrilor.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaBorcanele de sticlă desperecheate devin 7 organizatoare pentru cămară. Află cum le alegi și ce nu pui în ele
FinanciarulOferta viitoare de SOL crește mai lent după dublarea disinflației în Solana. Miza directă este raritatea tokenului
News24Iustin Doicaru a debutat la Rizespor într-un meci cu 6 români pe teren
GetPonyO ciobitură de 2,5 cm la parbriz se repară cu 50-150 lei. Evitați costurile de 400-600 euro pentru înlocuire
BravonetPremiul de 75.000 de euro și 120 de concurenți ridică miza la MasterChef, iar Florin Dumitrescu își arată vila
LylaVinieta electronică în Bulgaria costă de la 5,30 euro. Ce alte taxe plătești la graniță și cum eviți amenzile la drum











Lasă un comentariu