Meciul Zenit – Spartak Moscova, din semifinalele Cupei Rusiei, a fost precedat de un moment emoționant. Pe stadionul din Sankt Petersburg s-a ținut un minut de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu, antrenorul român care a pregătit echipa în sezonul 2016/2017 și care s-a stins din viață pe 7 aprilie.
Mesajul clubului rus
Imediat după vestea decesului, clubul din al doilea cel mai mare oraș al Rusiei a publicat un mesaj de rămas bun. Iar cuvintele lor au fost clare. „Zenit transmite condoleanțe familiei și apropiaților lui Mircea Lucescu. Fostul antrenor principal al «alb-albaștrilor» s-a stins din viață pe 7 aprilie 2026. Clubul de fotbal Zenit transmite sincere condoleanțe rudelor și apropiaților remarcabilului antrenor”.
Imagini de pe stadion
Miercuri seara, gestul a fost transpus și pe gazon. Înaintea fluierului de start al semifinalei de Cupă cu marea rivală Spartak Moscova, întreg stadionul a amuțit. „În memoria lui Mircea Lucescu”, a scris Zenit pe rețelele sociale, alături de un clip video din arenă.
Pe ecranele gigant a fost afișat chipul antrenorului român, alături de numele său și anii în care a trăit. Momentele de liniște au fost urmate de un ropot de aplauze din partea tribunelor. Și în peluză a apărut o scenografie cu tentă religioasă: „Fie ca credința noastră să ne conducă spre victorie!”.
Un an și un trofeu la Zenit
Dar de ce acest omagiu? Până la urmă, care a fost legătura lui Lucescu cu fotbalul rus?
Deși cariera sa este legată în principal de Ucraina, unde a triumfat cu Șahtior și Dinamo Kiev, legendarul tehnician a petrecut un sezon și la Sankt Petersburg. A antrenat-o pe Zenit între mai 2016 și mai 2017. În această perioadă (una destul de scurtă, e drept) a cucerit un trofeu, Supercupa Rusiei. Campionatul, în schimb, l-a terminat pe locul 3, la o distanță de 8 puncte de campioana de atunci, chiar Spartak Moscova.
Palmaresul unui gigant
Mircea Lucescu a lăsat în urmă o carieră pur și simplu inegalabilă.
Ca jucător, a adunat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo București, club unde a făcut primii pași în fotbal. A mai jucat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
Numai că adevărata sa legendă s-a scris de pe banca tehnică. A pregătit echipe precum Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev. A câștigat nu mai puțin de 36 de trofee în cariera de antrenor, printre care Cupa UEFA și Supercupa Europei, 9 titluri în Ucraina, două în România și două în Turcia.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaȚigările electronice cu consiliere au ajutat 21,1% dintre fumătorii care le-au primit să renunțe la țigările obișnuite în șase luni
FinanciarulCazarea de Revelion la munte se putea rezerva pentru o singură noapte la doar 11 din 75 de hoteluri cu tarife afișate
News24Cei cu panouri solare și contract pentru livrarea surplusului în rețea pot cere până la 15.000 de lei pentru baterii. Înscrierile sunt între 20 și 25 noiembrie
GetPonyCât te costă o mașină pe an și cum calculezi cheltuiala pe kilometru
BravonetCe seriale de mister și thriller alegi pe Netflix sau HBO Max și cât ai de urmărit
LylaCum îți alegi mesele și mișcarea la menopauză fără o dietă drastică










