Mircea Lucescu a fost condus astăzi, 10 aprilie, pe ultimul drum, la trei zile după ce s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Ceremonia de înhumare a avut loc la Cimitirul Bellu și a început în jurul orei 12:15, în prezența a numeroși oameni importanți din fotbalul românesc.
Un loc de veci pregătit din timp
Locul de veci fusese asigurat de antrenor cu mai bine de un deceniu în urmă. Nu-i chiar la întâmplare, ci într-o zonă de maxim prestigiu a cimitirului, chiar la intrarea principală, pe aleea centrală. Cavoul familiei Lucescu, achiziționat prin concesiune notarială, este o construcție masivă din piatră albă, cu o ușă din bronz. Iar deasupra acesteia stă scris simplu: „Fam. Lucescu”.
Mesajul sculptat în piatră
Pe monumentul funerar este sculptat un mesaj cu o încărcătură simbolică aparte, menit să îndemne la reflecție.
„Ranguri, glorie, bogăție, toate-n pământ se sfârșesc, orice frumusețe fie, toate pier și se topesc. Trăitori, câte lucrați, monumente, fapte bune, vouă-n urmă se lăsați”.
Sunt, de fapt, versuri care aparțin poetului și fabulistului Grigore Alexandrescu, fiind parte din poezia intitulată „Umbra lui Mircea. La Cozia”. V-ați fi gândit la o asemenea alegere?
O carieră de neegalat
Mircea Lucescu și-a legat cea mai mare parte a carierei de jucător de Dinamo București, deși a mai evoluat și pentru Știința București și Corvinul Hunedoara.
Cifrele sunt impresionante.
Ca fotbalist, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate în tricoul lui Dinamo. Dar cariera de antrenor a fost cea care l-a transformat într-o legendă a fotbalului mondial, pregătind de-a lungul anilor o listă incredibilă de echipe:
- Corvinul Hunedoara
- Echipa națională a României
- Dinamo București
- Pisa
- Brescia
- Reggiana
- Rapid București
- Inter Milano
- Galatasaray
- Beșiktaș
- Șahtior Donețk
- Zenit Sankt Petersburg
- Naționala Turciei
- Dinamo Kiev
36 de trofee într-un palmares fabulos
În total, „Il Luce” a adunat 36 de trofee ca tehnician. Un palmares fabulos (probabil inegalabil pentru un român) care include performanțe remarcabile atât pe plan intern, cât și internațional.
Printre cele mai importante se numără:
- Cupa UEFA
- Supercupa Europei
- Campionatul Ucrainei (de 9 ori)
- Cupa Ucrainei (de 8 ori)
- Supercupa Ucrainei (de 7 ori)
- Campionatul României (de 2 ori)
- Cupa României (de 3 ori)
- Campionatul Turciei (de 2 ori)
- Supercupa Rusiei
- Cupa Anglo-Italiană
La cavou au fost depuse zeci de coroane de flori, multe dintre ele aduse încă din zilele precedente, când trupul neînsuflețit al marelui antrenor a fost depus la Arena Națională.