Cristi Chivu a reușit o nouă calificare dramatică pe banca lui Inter, ducându-și echipa în finala Cupei Italiei după o victorie cu 3-2 în fața lui Como. Succesul a venit după o revenire spectaculoasă de la 0-2, a doua „rimonta” în doar zece zile pentru tehnicianul român, care acum visează la o dublă istorică: titlul și Cupa.
Presa italiană în delir
Imediat după meci, marile publicații din Peninsulă nu au ezitat să-l ridice în slăvi pe antrenorul român. Nota a fost aproape unanimă: 7,5. Cei de la Gazzetta dello Sport au remarcat capacitatea echipei de a se mobiliza pe parcurs: „Interul său este din nou un diesel, datorită interpretării date de el jocului pe măsura desfășurării acestuia. Cristian vede acum dubla: vrea scudetto și Coppa Italia”.
Iar performanța este cu atât mai mare cu cât Chivu l-ar putea egala pe Jose Mourinho, dar l-ar și depăși, reușind eventul chiar în sezonul său de debut la Inter.
„A inventat o capodoperă nebună și imprevizibilă”
Dar poate cel mai colorat elogiu a venit din partea jurnaliștilor de la Tuttosport, care i-au acordat tot nota 7,5 și au descris perfect stilul spectaculos al echipei lui Chivu. Pe bune, cum să nu te entuziasmezi citind așa ceva?
„Având în vedere situația actuală, Chivu inventează o capodoperă. Schimbările și o echipă ce nu renunță niciodată sunt recompensa. Operațiunea «eventul» este în desfășurare. Pentru prima sa finală ca antrenor, după multe ca fundaș, cu un stâng rafinat, Chivu a ales stilul cel mai interimar și, asa ca, distinctiv: nebun, irațional, imprevizibil și, din acest motiv, este atât de iubit de fani. Tifosii nerazzurri nu suportă plictiseala, după cum știm, și iubesc nebunia, precum cea declanșată de o revenire ca aceasta, declanșată de o lovitură de cap a regizorului (n.r. – Hakan Calhanoglu, ales omul meciului). Inter continuă pe ambele fronturi pentru cele două trofee, care să facă uitate dezamăgirile sezonului trecut, și, în adâncul sufletului, și pentru a uita amărăciunea stagiunii actuale numită Bodo. Altă echipă de patru litere era gata să dărâme castelul într-un moment cheie. Chivu a nimerit schimbările și a reușit contra lui Como o revenire memorabilă. Iar acum poate visa la o dublă!”
Secretul stă în rezerve
Dincolo de așezarea tactică, forța lui Inter pare să vină de pe banca de rezerve. Cifrele sunt incredibile. În toate competițiile, jucătorii introduși pe parcurs au fost implicați direct în 16 goluri și 16 assisturi.
Nu e de mirare că presa a remarcat acest aspect: „înlocurile modelează sezonul, iar românul are întotdeauna o răsturnare de situație care poate schimba cursul lucrurilor”.
Chivu: „Toți muncesc incredibil de mult”
Chivu a confirmat importanța întregului lot, lăudându-și jucătorii pentru atitudine și pentru modul în care au înțeles momentul dificil al partidei. „Această revenire recompensează munca întregului grup, pentru că toți muncesc incredibil de mult, iar când sunt solicitați, o arată… Apoi, schimbările din acest meci au ajutat mult, pentru că au înțeles momentul. Diouf a intrat foarte bine, a mers unu la unu cu curaj și personalitate, iar noi le-am cauzat probleme lui Como cu introducerea sa. Sucic și Pio au fost și ei decisivi, dar întreaga echipă are o dorință nebună de a fi competitivă”.
Mai mult, tehnicianul a dezvăluit și sacrificiul făcut de unii jucători, care au intrat pe teren deși nu erau complet refăcuți. „Denzel are o problemă fizică și a fost de acord să intre având în vedere cum mergeau lucrurile. Suferă de dureri la tendon și mă bucur că a făcut-o, același lucru s-a întâmplat și cu Lautaro împotriva Romei. Acești jucători simt un sentiment de responsabilitate pentru ceea ce este Inter”.
Finala Cupei Italiei se va disputa pe 13 mai, pe stadionul „Olimpico” din Roma. În cazul unui succes, Inter ar câștiga al zecelea trofeu din istoria clubului în această competiție.