Charles Barkley, legendă a NBA și dublu campion olimpic, a lansat un atac dur la adresa modului în care sunt tratați imigranții în Statele Unite. Fostul membru al „Dream Team”-ului american a numit situația actuală „o parodie și o rușine”, într-un monolog neașteptat ținut în timpul unei emisiuni sportive.
Monolog neașteptat în direct
Totul a pornit în timpul unei emisiuni dedicate turneului final NCAA, cunoscut drept „March Madness”. Discuția a ajuns la Alex Karaban, extrema celor de la UConn Huskies, care provine dintr-o familie cu origini ucrainene și bieloruse. Momentul a fost suficient pentru ca Barkley, acum un celebru și controversat analist la CBS, să ia cuvântul. Acesta a ținut să-și pregătească terenul. „Vreau să-mi cântăresc cuvintele. Este un subiect foarte sensibil pentru mine, îl ador pe acest băiat și pe familia lui”.
Numai că ce a urmat nu a fost deloc cântărit.
„O parodie și o rușine”
„Dar modul în care sunt tratați unii imigranți în țara noastră este o parodie și o rușine”, a tunat Barkley, în vârstă de 63 de ani. S-a oprit aici? Nici vorbă. Fostul jucător de la Philadelphia 76ers, Phoenix Suns și Houston Rockets a continuat tirul. „Ceea ce le facem unora dintre acești imigranți extraordinari este cu adevărat regretabil și profund trist (…)”.
Un moment de sinceritate rară în televiziune.
„Imigranții au construit această țară”
Iar fostul MVP al NBA din 1993 a continuat pe același ton, făcând o distincție clară. „Există o diferență între imigranții exemplari și imigranții infractori. Și aceasta este o poveste frumoasă de imigrație (n.r. cea a lui Karaban). Avem atât de multe povești inspiraționale ale imigranților care merită spuse. Dar unele lucruri care li se întâmplă în prezent imigranților în țara noastră sunt cu adevărat regretabile și profund nedrepte. Imigranții sunt cei care au construit această țară, iar noi ar trebui să-i admirăm și să-i respectăm”, a concluzionat Barkley.
Vizor politica lui Donald Trump
Discursul vehement al lui Barkley nu vine din senin. De-a lungul anilor, Președintele american Donald Trump și-a clădit o parte din campania politică pe o politică de toleranță zero față de imigranți.
Mai mult, ofițerii Serviciului de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite (cunoscut sub acronimul ICE) au fost criticați în repetate rânduri pentru intervenții considerate abuzive, fiind chiar acuzați că ucid oameni nevinovați.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum alegi o grădiniță privată sigură și ce verifici la vizită, de la evacuare până la triajul zilnic
FinanciarulROBOR și IRCC la 23 octombrie 2026. Cât înseamnă rata pentru patru credite între 100.000 și 300.000 de lei
News24Procurorul a dispus reținerea bărbatului venit cu armă airsoft și grenadă la Poliția Alba Iulia
GetPonyCum se reduce consumul de carburant și de ce trecerea de la 100 la 120 km/h poate însemna cu 20% mai mult
BravonetPrințul Harry caută împăcarea cu regele Charles și prințul William după șase ani de tensiuni
LylaHugo Boss devine filială Frasers Group, după ce grupul britanic a ajuns la 50,08% din acțiuni









Lasă un comentariu