U-BT Cluj-Napoca are în față un meci de totul sau nimic în această seară, de la ora 18:00, la Istanbul. Campioana României se duelează cu Bahcesehir pentru un loc în semifinalele EuroCup, o performanță care ar fi, fără discuție, istorică pentru baschetul românesc. Meciul vine după ce, pe 11 martie, clujenii au produs surpriza pe terenul lui Buducnost Podgorica, calificându-se pentru al treilea an la rând în sferturile competiției.
Un adversar cunoscut, dar vulnerabil acasă
Confruntarea cu Bahcesehir Istanbul nu este o noutate pentru elevii lui Mihai Silvășan. Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, iar turcii au ieșit învingători de fiecare dată. În tur, la BTarena, Bahcesehir s-a impus cu 98-90, pentru ca în retur să câștige cu 84-72, după un ultim sfert excelent. Gruparea din Istanbul a terminat pe locul al doilea în grupa A, cu un bilanț de 12 victorii și 6 înfrângeri, calificându-se direct în această fază.
Lotul lor este, la prima vedere, solid. Liderul echipei este Malachi Flynn, cu medii de 17,8 puncte, 4,0 pase decisive și 3,9 recuperări. Lângă el se remarcă Tyler Cavanaugh (11,7 puncte, 5,4 recuperări), Caleb Homesley (11,4 puncte) și Trevion Williams (11,1 puncte, 8,1 recuperări). Iar lista poate continua cu jucători de top precum Jordan Ford, Matthew Mitchell, Mateusz Ponitka sau Hunter Hale.
Numai că lucrurile stau puțin diferit când vine vorba de meciurile de acasă. Pe bune, v-ați fi gândit la asta? Deși joacă în impunătoarea Sinan Erdem Dome, Bahcesehir a pierdut 4 din cele 9 partide jucate pe teren propriu în EuroCup. Și nu oricum, ci în fața unor echipe ca Neptunas Klaipeda, BAXI Manresa și Aris Salonic, adversare pe care U-BT a reușit să le învingă în Gruia.
Silvășan: „Să facem o surpriză”
Mihai Silvășan, antrenorul clujenilor, este conștient de forța adversarului, dar mizează pe specificul unui meci eliminatoriu. „Îi cunoaștem destul de bine, am mai evoluat de două ori împotriva lor. Suntem optimiști, chiar dacă ne-au învins în ambele partide din acest sezon, însă un meci eliminatoriu este cu totul altceva și sper eu că la ora meciului să fim noi aceia care vom fi mai motivați și vom avea intensitatea mai mare și, de ce nu, să facem o surpriză și să câștigăm acest meci”, a declarat tehnicianul, conform site-ului oficial al clubului.
Performanța de a ajunge pentru a treia oară consecutiv în sferturi este deja un motiv de mândrie.
„Este un sentiment de mândrie să fim din nou aici, pentru că nu este ușor. Noi știm câtă muncă este în spate și nu este absolut deloc ușor să ajungi de trei ori consecutiv în sferturile acestei competiții, ținând cont de echipele care au fost eliminate, de ligile din care vin și de bugetele pe care le au. Este cu adevărat o performanță mare pentru noi”, a adăugat Silvășan, transmițând că echipa sa nu vrea să se oprească aici. Clujenii se bazează pe forma excelentă a lui Iverson Molinar, autor a 34 de puncte cu Podgorica, dar și pe forța unor jucători ca Daron Russell, Trey Woodbury, Karel Guzman, Mitch Creek și Dusan Miletic.
Replica antrenorului turc
De cealaltă parte, Marko Barac, antrenorul lui Bahcesehir, afișează o siguranță de sine specifică echipei gazdă. El consideră că avantajul terenului propriu este un drept câștigat, nu o presiune suplimentară. „Cu rezultatele din sezonul regulat, ne-am câștigat dreptul de a găzdui meciul din sferturile de finală. Asta nu ar trebui să fie o povară pentru noi și de aceea trebuie să rămânem calmi și concentrați pe jocul nostru. Nu sunt secrete între noi și Cluj, fiindcă e al treilea duel cu ei. Știm exact ce trebuie să facem și de-abia așteptăm această confruntare fantastică”, a afirmat tehnicianul sârb.
Miza uriașă a partidei
Echipa care va câștiga meciul de la Istanbul se va califica în semifinalele EuroCup. Acolo, formatul se schimbă, urmând să se joace după sistemul „cel mai bun din 3 partide”. Conform tabloului competițional, învingătoarea dintre Bahcesehir și U-BT Cluj-Napoca va da piept în penultimul act fie cu Besiktas (Turcia), fie cu Trento (Italia).