David Popovici (21 de ani), campion olimpic la înot, a povestit că a ajuns să pună școala pe planul doi pe măsură ce sportul de performanță i-a umplut programul. Nu vorbește despre o alegere făcută dintr-odată, ci despre una împinsă de ritmul antrenamentelor, al competițiilor și al unei cariere care a explodat încă din adolescență.
La 5:30 intra în apă, iar pe la 7:30 ieșea din bazin și fugea direct la cursuri. Apoi urma, în multe zile, al doilea antrenament. Pentru un fan, aici e miza reală a poveștii: medaliile nu vin doar din ce se vede la concurs, ci dintr-un program dus la limită ani la rând, încă din perioada în care colegii lui aveau o singură grijă, școala.
Înotătorul român a explicat că în primii ani a încercat să le țină în echilibru pe amândouă. Și a contat mult că a învățat în aceeași instituție în care făcuse și gimnaziul, lucru care l-a ajutat să se adapteze mai repede și să-și păstreze cercul social. Numai că, odată cu saltul spre marea performanță, compromisurile au devenit inevitabile.
În emisiunea „La Cină”, David Popovici (21 de ani) a descris exact cum arăta perioada în care încerca să împace și școala, și bazinul.
„Mi-ar fi fost mult mai dificil fără aceste mici ajutoare. Nu s-au lipit de mine matematica, fizica, chimia. În schimb, îmi plăcea foarte mult engleza, româna, cât de cât, istoria, dar mai mult pe limbi străine, germană, materiile de la uman. În primii ani aș spune că școala a fost pe același loc ca și înotul. Mă trezeam foarte, foarte devreme, la niște ore imposibile, intram în apă la 5:30, terminam pe la 7:30, după care fugeam la școală, îmi terminam orele, poate mă lăsau profesorii să plec un pic mai devreme și fugeam la al doilea antrenament!”
Profesorii l-au ajutat, dar ritmul carierei a împins alegerea spre înot
Popovici spune limpede că sprijinul a venit mai ales din relația directă cu profesorii, nu dintr-un program oficial despre care să fi dat detalii. A primit timp în plus pentru proiecte și a susținut unele teste mai târziu decât colegii. Pentru tinerii sportivi și pentru părinții care urmăresc astfel de povești, acesta e punctul care contează: flexibilitatea din școală poate ține în viață dubla carieră, măcar o perioadă.
Dar n-a fost o soluție pe termen nelimitat. În clasa a IX-a, Popovici a ajuns deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo, un prag uriaș pentru orice sportiv de liceu. Iar între acel moment și prezent diferența e uriașă: de la un debut olimpic la titluri mondiale și la aur în probele de 100 și 200 de metri liber la Mondialele de la Singapore, plus recordul european de 46,51 secunde. Când calendarul urcă la nivelul acesta, spațiul rămas pentru școală scade inevitabil.
Conform Adevarul, înotătorul român a vorbit fără ocolișuri despre momentul în care a trebuit să stabilească o prioritate clară. E partea care schimbă tonul poveștii: de la echilibru, la alegere.
„Am avut și profesori care m-au tratat un pic diferit. Când zic diferit, cu ce mă ajutau, poate, era faptul că mă lăsau să trimit un proiect mai târziu sau să dau testele tot împreună cu clasa, dar o săptămână mai târziu. Chiar mă străduiam să le fac pe amândouă și chiar reușeam. Pe măsură ce am crescut și parcursul meu profesional a devenit din ce în ce mai plin, dificil, a trebuit să aleg căreia îi voi acorda un pic mai multă atenție. Și a fost înotul. Ăsta e un soi de mic pariu pe care trebuie să-l faci cu tine. Și e și în funcție de ce îți dorești să faci. De cele mai multe ori, varianta cea mai sigură e școala!”
Mesajul lui Popovici merge dincolo de medalii
Declarația lui nu e doar o confesiune despre trecut. E și un reper pentru ce înseamnă, în realitate, drumul spre vârf. Fanii văd aurul, recordul european și finalele mari. În spate, apar decizii care taie din timpul pentru ore, teme, ieșiri și ritmul obișnuit al adolescenței.
Iar Popovici nu transformă alegerea într-o regulă universală. Din contră, spune clar că „de cele mai multe ori, varianta cea mai sigură e școala”. Aici stă nuanța importantă: el n-a prezentat sportul ca rețetă sigură, ci ca pe un pariu personal, asumat, făcut în funcție de ce își dorește fiecare. Pentru un sportiv tânăr, asta înseamnă că talentul nu rezolvă singur dilema. E nevoie și de sprijin din jur, și de o decizie sinceră despre prioritate.
Despre universitate, datele publicate arată că urmează cursuri la o „universitate de prestigiu” și că vede în școală o cale care „îi poate deschide noi oportunități”. Nu a fost anunțat însă cum se raportează exact instituția la programul său de antrenamente și competiții. Nici existența unor programe oficiale mai largi de sprijin pentru sportivii de performanță din sistemul educațional românesc nu este detaliată aici.
De la bazinul de dimineață la aurul mondial, traseul explică de ce timpul n-a mai ajuns
Povestea lui capătă și mai multă greutate când o pui lângă rezultatele recente. La Singapore, Popovici a luat aurul la 100 și 200 de metri liber, adică exact probele-regină ale vitezei în bazin. Iar timpul de 46,51 secunde din proba de 100 de metri liber a adus un nou record european. Față de simpla calificare la Tokyo din clasa a IX-a, nivelul de presiune și de expunere este acum cu totul altul.
Și tocmai de aceea mărturisirea lui spune ceva esențial despre sportul mare: performanța nu cere doar talent și antrenament, ci și oameni care să înțeleagă ritmul unui campion aflat încă pe băncile școlii. În cazul lui Popovici, acei oameni au fost profesorii care i-au dat timp. Fără asta, după cum spune chiar el, totul ar fi fost „mult mai dificil”.
David Popovici (21 de ani) continuă să îmbine înotul de elită cu studiile universitare, după ce în clasa a IX-a ajungea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar mai târziu cucerea aurul mondial la 100 și 200 de metri liber, cu recordul european de 46,51 secunde.
Lasă un comentariu