Dincolo de 28 de medalii olimpice, Phelps readuce în prim-plan costul real al presiunii din sportul de elită

Michael Phelps (41 de ani) a dezvăluit că a avut o tentativă de sinucidere după Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Mărturisirea a fost făcută într-un documentar realizat de L’Equipe despre antrenorul său, Bob Bowman.

Perioada de după ediția din 2012 a adus cel mai grav episod din lupta sa cu depresia și anxietatea. Phelps, sportivul cu 28 de medalii olimpice, dintre care 23 de aur, a explicat că avea la dispoziție 30 mg de somnifere. A privit acel moment ca pe cel mai mare semnal de alarmă.

-71%Mindfulness impotriva depresiei - Yoon Im Kane9,99 lei34,95 leiCumpără acum

-20%Mancatul intuitiv. Impaca-te cu mancarea si cu tine! - Elyse Resch, Evelyn Tribole46,40 lei58 leiCumpără acum

Cel mai medaliat olimpic din istorie mută din nou discuția din zona recordurilor spre ce rămâne în spatele lor. Mesajul pentru sportul de performanță este că presiunea nu dispare odată cu podiumul.

Antrenorul Bob Bowman și momentul crucial din 2014

Bob Bowman, antrenorul care l-a condus spre marile titluri, a relatat că Phelps era într-o stare foarte rea. El nu a înțeles atunci dimensiunea problemei. Tot Bowman a povestit că, după arestarea din septembrie 2014 pentru conducere sub influența alcoolului, l-a împins ferm spre un centru de recuperare. Sportivul nu voia inițial să meargă.

Momentul din 2014 a schimbat traseul. După acel episod, Phelps a revenit în competiții și a mai câștigat 6 medalii olimpice la ediția din 2016.

Merge regulat la psiholog și își tratează depresia și anxietatea ca pe un proces continuu. Acesta se bazează pe gestionare, nu pe iluzia că problema dispare complet. Cum relatează GSP, Phelps rămâne una dintre figurile care au vorbit cel mai deschis despre acest subiect în sportul de top.

Semnalul care rămâne pentru sportivii de elită

Povestea lui Phelps schimbă un lucru important în felul în care este citită performanța. Un palmares de 28 de medalii olimpice și 23 de titluri de aur nu a anulat depresia și anxietatea. Episodul de după Londra 2012 arată că vârful performanței poate ascunde exact criza pe care publicul nu o vede.