Internaționalul german Leon Goretzka, în vârstă de 31 de ani, își încheie contractul cu Bayern Munchen în această vară, iar bavarezii au decis să nu-i propună o prelungire. Iar Cristi Chivu îl vrea la Inter, deși politica clubului în mercato era să se axeze pe jucători care cunosc deja Serie A. Numai că lupta pentru semnătura mijlocașului se anunță acerbă, cu rivali de top din Italia și Anglia.
Bătălie pe trei fronturi
Deși a intrat în al 32-lea an de viață, Goretzka face un sezon 2025-2026 foarte bun, motiv pentru care a atras atenția mai multor cluburi importante. Faptul că ar veni liber de contract îl face și mai interesant. Pe fir au intrat, pe lângă Interul lui Chivu, marea rivală AC Milan, dar și Arsenal, o forță din Premier League.
Primele contacte au fost deja stabilite. „Inter și AC Milan se numără printre cluburile care și-au îndreptat atenția către mijlocaș și au avut deja unele contacte cu anturajul său. Cele două cluburi milaneze analizează situația și își evaluează următoarele mișcări. În prezent, obstacolul în calea unei posibile tranzacții ar putea fi reprezentat de cerințele financiare ale lui Goretzka și ale agentului său”, notează presa italiană.
Cât costă, de fapt, un jucător „gratis”
Dar ce înseamnă, pe bune, un jucător liber de contract? Ei bine, costurile sunt departe de a fi zero. Chiar dacă nu se plătește o sumă de transfer către Bayern, pretențiile financiare ale fotbalistului și ale agentului său sunt considerabile.
Cifrele sunt deja cunoscute. „Jucătorul vrea un salariu net de 7 milioane de euro, aproximativ același cu salariul său actual la Bayern München, 8-10 milioane de euro bonus la transfer, plus comisioanele agentului. Aceasta este o investiție semnificativă, mai ales pentru un jucător care pleacă gratuit.”
Costul total al tranzacției s-ar ridica la aproape 20 de milioane de euro.
Arsenal pare în pole position
În cursa pentru semnătura neamțului, un club pare să aibă un avantaj. Potrivit presei germane, Arsenal ar fi în acest moment favorita. Londonezii au resursele financiare necesare pentru a-i satisface cerințele lui Goretzka (care pare atras de o aventură în Anglia) și și-au manifestat interesul de mai mult timp.
„Tunarii și-au exprimat interesul încă din ianuarie și nu ar avea constrângeri bugetare majore pentru a satisface cerințele jucătorului, care i-a plasat deja în fruntea listei sale”, susțin jurnaliștii.
Chivu are și o variantă de rezervă
Chiar dacă insistă pentru Goretzka, Inter nu își pune toate speranțele într-un singur transfer. Conducerea nerazzurra, la indicațiile lui Cristi Chivu, mai are pe listă un nume important. Este vorba despre Nico Williams, extrema în vârstă de 23 de ani de la Athletic Bilbao, un jucător evaluat la nu mai puțin de 50 de milioane de euro.






















Lasă un comentariu