Directorul sportiv al celor de la Inter, Piero Ausilio, a reacționat ferm după ce presa din Spania a scris despre un posibil transfer al fundașului Alessandro Bastoni la Barcelona. Oficialul nerazzurrilor a transmis un mesaj cât se poate de direct către conducerea de pe „Camp Nou”, invitându-i pe catalani să pună mâna pe telefon dacă interesul pentru jucătorul de 27 de ani este unul real.
Mesaj tranșant pentru Barcelona
Prezent la un eveniment organizat la Coverciano (centrul tehnic al naționalei Italiei), Ausilio a fost întrebat despre viitorul lui Bastoni. Răspunsul său a fost unul fără ocolișuri, vizibil iritat de speculațiile apărute în media.
„Bastoni are contract cu Inter și, în acest moment, nu există indicii că ar putea pleca. Nu știu ce scrie presa catalană. Știu însă că suntem foarte mulțumiți de el și de ceea ce oferă echipei. Sunt convins că mai are multe de demonstrat aici”, a declarat oficialul italian.
Iar apoi a venit și înțepătura directă. „Dacă există interes real pentru Bastoni, știu foarte bine la ce număr să sune. Ar fi mai bine să o facă, în loc să vorbească”.
Pe bune, mai clar de atât nu se putea.
Bastoni, om de bază sub comanda lui Chivu
Interesul Barcelonei nu este deloc surprinzător, având în vedere sezonul excelent pe care îl are fundașul central. Alessandro Bastoni este un om de bază în angrenajul echipei antrenate de Cristi Chivu, evoluțiile sale fiind constant bune. A jucat în 26 de meciuri în acest sezon de Serie A, reușind să marcheze un gol și să ofere 4 pase decisive.
Și nu doar în campionat a fost esențial. Bastoni a bifat 9 apariții în Champions League și câte una în Cupa și Supercupa Italiei. Și atunci, te întrebi firesc, de ce l-ar ceda Inter atât de ușor?
Cu ochii și pe viitorul fotbalului italian
Dar Piero Ausilio nu a vorbit doar despre situația lui Bastoni. Directorul sportiv al campioanei Italiei a comentat și informațiile legate de un posibil interes al clubului pentru Marco Palestra, un tânăr de 21 de ani care impresionează la Cagliari, unde este împrumutat de la Atalanta.
„Este un jucător foarte valoros, care s-ar potrivi multor echipe. În acest moment aparține însă unui club puternic, cu un proiect clar, cum este Atalanta. Sunt convins că va deveni important mai întâi acolo, iar apoi totul va depinde de evoluția pieței și de drumul său. Vorbim despre un tânăr cu calități evidente”, a încheiat Ausilio.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCamioanele de distribuție urbană au ratat distincția pentru siguranță în oraș la trei din șapte modele testate
BravonetJohn Leeson, actorul care i-a dat voce lui K9 din „Doctor Who”, a murit la 83 de ani
LylaPrimark a programat deschideri la Bacău pe 17 noiembrie și la București pe 26 noiembrie
Revista IoanaCât timp poți păstra 15 alimente în cămară și când trebuie să le arunci
FinanciarulANAF a publicat procedura de anulare a unor datorii de TVA ale firmelor cu codul anulat. Banii deja plătiți se cer înapoi
News24Registrul Comerțului lucrează în „regim de avarie”, spune ministrul Justiției. Sindicatul reclamă peste 210.000 de cereri nesoluționate










