Remiza dintre Inter și Atalanta, scor 1-1, a lăsat urme adânci. Clubul milanez a luat o decizie drastică. Oficialii au impus o tăcere totală în fața presei, în semn de protest față de arbitrajul lui Gianluca Manganiello, considerat ostil.
Legea tăcerii la Milano
Anunțul a fost făcut de reputatul jurnalist italian Nicolo Schira, care a confirmat măsura luată de conducerea clubului. Practic, nimeni din tabăra lui Inter nu a avut voie să vorbească.
„Inter a decis să impună o întrerupere a activității cu presa în urma incidentelor din timpul meciului de astăzi împotriva Atalantei”, a scris acesta pe contul său de Twitter. nici jucătorii, nici antrenorul Cristi Chivu nu au oferit declarații după meci, o măsură rară și de impact în fotbalul italian.
Două faze au încins spiritele
Dar ce i-a supărat, pe bune, atât de tare pe cei de la Inter? Totul a pornit de la două momente cheie. Prima controversă a apărut la golul egalizator al Atalantei, marcat în minutul 83. Milanezii au cerut fault în atac la Dumfries, acuzând că Sulemana l-a împins clar înainte de a se crea faza de gol. Iar Cristi Chivu a protestat atât de vehement de pe margine încât arbitrul Manganiello l-a eliminat fără să stea pe gânduri.
Scandalul a continuat și după ce tehnicianul român a fost trimis în tribunele de pe „Giuseppe Meazza”. La scurt timp, Scalvini l-a lovit în careu pe Davide Frattesi, însă centralul nu a dictat nimic. Nici camera VAR nu a intervenit, spre disperarea gazdelor, care considerau că se impunea penalty.
Verdictul specialistului contrazice Interul
Numai că, dincolo de furia celor de la Inter, experții în arbitraj din Italia au o cu totul altă părere. Luca Marelli, unul dintre cei mai respectați analiști pe probleme de arbitraj, consideră că deciziile luate de Manganiello și de arbitrii din camera VAR (sistemul de arbitraj video) au fost corecte.
„Este o chestiune de subiectivitate, penalty-urile sunt o treabă serioasă. În contactul dintre Scalvini și Frattesi, văd o situație care poate fi evaluată, dar nu există o lovitură clară din partea fundașului Atalantei. Arbitrul Manganiello nu a văzut nimic, iar camera VAR, în opinia mea, a procedat corect, deoarece nu este o eroare clară și evidentă. Faza este interpretabilă, iar toate opiniile sunt legitime.”
Decizie corectă, așadar.
Nici la faza golului primit de Inter lucrurile nu stau diferit în opinia specialistului. „La gol, nu există contact la nivelul picioarelor. Singurul contact este o mână așezată pe spate, dar nu pare să fie o împingere. Din punctul meu de vedere, Manganiello a luat decizia corectă lăsând jocul să continue. Mi se pare cea mai bună alegere, deoarece nu există contacte jos”, a explicat Marelli.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Trei oameni au murit după ce un autoturism și un camion s-au ciocnit în Iași
GetPonyMașinile de peste 75 kW pe tonă ar putea fi interzise șoferilor în primii doi ani de permis
BravonetDenise Rifai intră în „Hora Nebunelor” după plecarea de la „Furnicuțele”. Replica păstrată pentru final
LylaPeste 60 de nume din modă promit emisii net-zero până în 2040. Planul pentru materiale mai accesibile
Revista IoanaRadiatoarele și aerotermele nu se conectează la prelungitor. Ce verifici înainte de frig
FinanciarulObligațiunile japoneze pe 30 de ani trec de 4%. Eastspring vede un avantaj de 100-200 de puncte de bază
Lasă un comentariu