Portarul lui Inter, Yann Sommer, a vorbit despre viitorul său la club, în condițiile în care contractul său expiră la finalul acestui sezon. Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Sport Mediaset, elvețianul a analizat și diferențele dintre actualul tehnician, Cristi Chivu, și predecesorul său, Simone Inzaghi, oferind detalii din interiorul vestiarului nerazzurro.
Contractul expiră, dar fericirea rămâne
Cu o înțelegere care se termină în vară, viitorul lui Yann Sommer la Inter este incert. Dar ce se va întâmpla din vară? Portarul elvețian preferă să nu se gândească încă la asta, subliniind că se simte excelent la clubul la care evoluează de trei ani.
„Sunt foarte fericit să joc aici, pentru acest club, pentru acești fani și îmi place foarte mult și stadionul. Am petrecut trei ani la Inter până acum și a fost o perioadă foarte bună. După sfârșitul acestui sezon ne vom gândi la ce se va întâmpla mai departe”, a precizat Sommer.
Chivu, antrenorul care ascultă
Întrebat despre diferențele dintre Cristi Chivu și Simone Inzaghi, Sommer a fost inițial reținut, spunând că nu îi plac astfel de paralele. E drept că, până la urmă, a oferit o perspectivă detaliată asupra modului în care antrenorul român (fostul mare fundaș al clubului) a schimbat fața echipei.
„Anul trecut am avut un sezon bun. Am ratat Scudetto-ul la un punct, dar asta e fotbalul. În acest moment, nu ne gândim cum terminăm sezonul, ci mai degrabă să ne concentrăm pe următorul meci. Luăm lucrurile pas cu pas și ne concentrăm pe toate micile detalii care ar putea fi cruciale pentru noi”, a spus el despre sezonul trecut, înainte de a face trecerea la prezent.
Iar despre cei doi tehnicieni, a adăugat: „În ceea ce-i privește pe Simone Inzaghi și pe Cristi Chivu, vreau să vă spun că nu-mi place să fac comparații. Am avut niște momente minunate cu Simone și acum cu Cristian. Chivu este un antrenor care vorbește mult cu jucătorii, ascultă ce gândim noi și pentru noi asta este foarte important. Din punct de vedere al jocului ne-am schimbat puțin față de cum jucam înainte: suntem mai verticali”.
Cupa și Lo Scudetto, țintele clare
Inter este în cursă pe două fronturi importante, iar Sommer afirmă că echipa este montată să câștige trofee. Cu șapte meciuri rămase, fiecare detaliu contează în lupta pentru campionat și Cupa Italiei.
„Astăzi suntem într-o situație bună. Am muncit din greu pentru a ajunge până aici și acum mai avem șapte meciuri foarte importante. Coppa Italia și campionatul sunt două obiective mari în acest sezon în care vrem să câștigăm titluri. Vrem atât Cupa, cât și Lo Scudetto. Dar, cum spuneam, acum este foarte important să mergem pas cu pas și să rămânem concentrați pe ceea ce vrem să facem și să facem totul bine”.
Fără regrete după retragerea din națională
O decizie importantă din cariera lui Sommer a fost retragerea de la echipa națională a Elveției. Portarul lui Inter a confirmat că nu regretă nicio secundă alegerea făcută, fiind o hotărâre luată pentru binele său și al familiei.
„Nu regret că m-am retras din naționala Elveției. Sută la sută nu. M-am gândit mult înainte de a lua decizia și, în final, am ales această cale pentru că a fost cel mai bun lucru pentru mine și pentru familia mea, în acel moment al carierei și al vieții mele. Îmi voi urmări cu bucurie fosta reprezentativă și o voi încuraja de acasă”, a încheiat portarul elvețian.

