Ioan Andone a rupt tăcerea despre una dintre cele mai controversate seri din istoria fotbalului românesc. Fostul mare fundaș a rememorat dubla istorică jucată de Dinamo împotriva gigantului Liverpool în semifinalele Cupei Campionilor Europeni din sezonul 1983-1984.
Macelul de pe Anfield si decizia care a revoltat tabara dinamovista
V-ați gândit vreodată cum se trăia un meci de un asemenea nivel acum patru decenii?
era o luptă fizică dusă la extrem. În turul din Anglia, pierdut de „câini” cu scorul de 0-1, s-a petrecut un episod absolut șocant. Graeme Souness i-a aplicat un pumn direct în figură lui Lică Movilă, dar arbitrul elvețian Andre Daina a închis ochii la acea fază.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici.
S-ar putea să vă placă și:
Exact același „central” a găsit de cuviință să îl sancționeze drastic chiar pe Ioan Andone. Așa cum semnalează Gsp într-un material publicat recent, fostul internațional a ratat returul de la București dintr-un motiv pur birocratic și o interpretare cel puțin dubioasă a regulamentului de la acea vreme.
„E adevărat că am luat cartonaș galben la Liverpool, dar eu veneam deja după o suspendare ispășită. Care a fost problema? Din cauză că arbitrul (n.r. – Andre Daina din Elveția) a scris în foaie «atac violent»! Îi rupe maxilarul lui Lică Movilă, nu-i dă nici cartonaș galben, deși lui Movilă îi curgeau dinții, n-ai văzut așa ceva (n.r. – Movilă a încasat un pumn în plină figură de la Graeme Souness), și mie, pentru un fault… E adevărat că nu a fost un singur fault, de fapt au fost vreo 5, dar era care pe care, cu Dalglish și cu Ian Rush… Eram cu Sandu Nicolae: «Sandule, nu schimbăm, lasă-i să ne vină în față, să nu fugim după ei», că încrucișau, erau niște jucători… Și am făcut câteva faulturi, dar pe vremea aia nu-ți dădea galben așa ușor. A scris nesimțitul ăla de arbitru: «faulturi violente repetate». Și UEFA mă suspendă. Când trebuia să stau la două și la 4 galbene, eu am stat la 3! Și de-asta n-am jucat la retur”.
Generatia de aur din Stefan cel Mare. Cine a fost mai bun
Ioan Andone și Mircea Rednic sunt singurii dinamoviști care au prins pe teren ambele semifinale europene din anii ’80. Vorbim despre campania din 1983-1984 și despre cea din 1989-1990, când echipa a cedat în fața belgienilor de la Anderlecht, cu 0-1 și 0-1, în Cupa Cupelor.
Cifrele vorbesc de la sine.
Întrebat care echipă a fost superioară, „Fălcosul” nu a ezitat nicio clipă.
„Cred că cea din ’84. Am jucat de la egal la egal cu Liverpool. Îți dai seama – cel mai mic jucător de pe teren să-ți dea gol cu capul?! Când te gândești… Dumnezeu să-l odihnească pe «Babi» (n.r. – Nelu Stănescu), el îl ținea pe Sammy Lee. Era mic, dar avea niște butuci, niște picioare… Când te uitai, nu-l mai vedeai. I-a luat fața și a dat gol. Iar la București au fost mai buni ei, să recunoaștem”.
Și totuși, Andone recunoaște superioritatea clară a adversarului din manșa secundă, partidă pierdută pe teren propriu cu scorul de 1-2.
„au fost mai buni la București, ce să mai… Au și câștigat Liga Campionilor. Doamne, Dumnezeule, ce meci! Dar ce generație bună am avut, de luptă, cu Costel Orac, ce fotbalist!, cu Mulțescu…”.
Visul spulberat de Revolutie si echipa lui Mircea Lucescu
Iar discuția a ajuns inevitabil la trupa senzațională construită la finalul deceniului.
Dinamo ’90 aduna pe teren nume uriașe (cum ar fi Răducioiu, Lupescu sau Mateuț), sub comanda tehnică a lui Mircea Lucescu. Nu-i chiar așa simplu să compari două epoci diferite, dar fostul fundaș central are o teorie interesantă despre potențialul acelui grup.
„Echipa din ’90 a fost o echipă construită în timp, de nea Mircea. Și eu cred că puteam să repetăm performanța Stelei din ’86 dacă nu venea Revoluția și nu plecau jucătorii afară. Aveam echipă bună, eu și Rednic eram cei mai bătrâni”.
Pentru pasionații de statistici, trebuie amintit că Andone a fost un pilon de bază în ambele formule. În 1984, sub comanda lui Dumitru Nicolae Nicușor și Cornel Dinu, linia de fund îi cuprindea pe Mărginean, Andone, Al. Nicolae și N. Stănescu. Șase ani mai târziu, apărarea era formată din Mihăescu, Andone, Rednic și Klein.
Cifrele unui fundas de fier si amintirile din nationala
Numai că Ioan Andone nu înseamnă doar performanță la nivel de club.
Fostul mare fotbalist a bifat 55 de prezențe și a înscris două goluri pentru echipa națională, participând la Euro 1984 și la Mondialul din 1990. A făcut parte inclusiv din acea generație celebră care obținea medalia de bronz la Mondialul de tineret din Australia, la ediția din 1981.
Pe lângă cariera fulminantă din tricoul alb-roșu, unde a adunat 255 de meciuri și 35 de goluri în prima ligă, finalul de activitate l-a purtat prin Spania, la Elche, și prin Olanda, la Heerenveen.
Dincolo de terenul de joc, fostul mare internațional a abordat deschis și alte subiecte fierbinți. A vorbit fără ocolișuri despre rivalitatea teribilă Steaua – Dinamo de dinainte de 1989, despre un conflict violent cu Ion Crăciunescu și despre posibilitatea ca Gică Hagi să devină noul selecționer al României.
