CFR Cluj și Rapid se înfruntă în această seară, de la 21:45, într-un meci capital din etapa a doua a play-off-ului. Cele două rivale sunt despărțite de 4 puncte și vin după rezultate complet diferite în prima rundă: giuleștenii au învins-o pe Dinamo cu 3-2, în timp ce ardelenii au cedat în derby-ul local cu U Cluj, scor 1-2.
Pancu își avertizează jucătorii
Daniel Pancu, antrenorul clujenilor, se așteaptă la un meci mult mai greu decât cel din sezonul regulat. Tehnicianul a analizat atent adversarul. „El treilea meci de când sunt aici. Rapid e mai bună decât în precedentele meciuri. Moruțan și Paraschiv se integrează și joacă mai aproape de valoarea lor reală.”
Iar Pancu a observat o schimbare tactică importantă la echipa din Giulești. „Și au mai multe atacuri poziționale care se termină cu finalizare.” A recunoscut și o problemă legată de program, dar nu caută scuze. „Mi-aș mai fi dorit o zi în plus de odihnă, dar trebuie să fim pregătiți. Rezultatul din primul meci, acel 3-0, se întâmplă rar. Acum va fi altceva.”
Replica din Giulești nu se lasă așteptată
Din tabăra Rapidului, secundul Dumitru Uzunea a prefațat un duel echilibrat, lăudând forma gazdelor. „După cum arată și statistica, va fi un meci foarte echilibrat. Întâlnim CFR, cea mai în formă echipă, cu o singură înfrângere în ultimele zece jocuri. Va fi un meci foarte strâns din punctul nostru de vedere.”
Uzunea a subliniat și un aspect care ar putea influența jocul. „Având în vedere și ultimele jocuri, sperăm să facem un joc bun, să ne adaptăm la starea terenului, nu este chiar așa de bun.” Dar care e, până la urmă, cheia victoriei? „Cine va avea constanță și va face cât mai puține greșeli va câștiga campionatul.” Antrenorul secund al Rapidului a avut cuvinte de laudă și pentru omologul său. „Pancu are niște rezultate foarte bune, are un parcurs neasteptat, o medie de 2,60 puncte pe meci. Este o performanță foarte bună pentru el.” Vestea bună pentru giuleșteni este că nu sunt probleme de lot: „Nu avem nicio problemă de lot pentru această partidă.”
Cifrele unui duel de foc
Dincolo de declarații, cifrele arată un echilibru de forțe. CFR Cluj a suferit o singură înfrângere în ultimele 12 meciuri jucate acasă în campionat, pe 25 octombrie 2025, un 0-2 cu Farul. În rest, palmaresul e solid: opt victorii și trei remize. Dar Rapidul nu se lasă mai prejos în deplasare, unde a câștigat opt din cele 15 partide din acest sezon și a remizat în alte patru. V-ați gândit vreodată cine marchează cel mai repede? Se pare că ambele echipe, care au înscris câte 17 goluri în primele 30 de minute ale meciurilor. Giuleștenii excelează la faze fixe, cu 15 goluri marcate astfel, dintre care opt din cornere.
Un detaliu interesant.
CFR a marcat constant în ultimele 13 etape, perioadă în care a reușit și cinci meciuri fără gol primit. La capitolul loturi, ardelenii au rulat cei mai mulți jucători din campionat, 42, în timp ce Rapid s-a bazat pe 33 de fotbaliști. Singurul integralist de la oaspeți este Alexandru Dobre, prezent în fiecare meci.
O istorie de 52 de meciuri și un 12-2 de pomină
Confruntarea din Gruia este episodul cu numărul 53 dintr-o rivalitate istorică. Până acum, giuleștenii conduc la victorii, 21 la 18, în timp ce 13 partide s-au încheiat la egalitate. Pe terenul clujenilor, balanța se înclină însă în favoarea gazdelor: 12 victorii, 8 remize și doar 6 succese pentru Rapid în 26 de jocuri. Prima dispută a avut loc pe 19 noiembrie 1947.
Dar cel mai memorabil meci rămâne cel din martie 1949, când Rapid (pe atunci CFR București) a spulberat-o pe CFR Cluj cu un incredibil 12-2, cea mai severă înfrângere din istoria ardelenilor și cea mai clară victorie a bucureștenilor pe prima scenă. Titlul cronicii din „Sportul popular” de la acea vreme a fost sugestiv: „N’AU MAI AJUNS CIFRELE LA TABELĂ…”. Mai aproape de zilele noastre, ultima confruntare directă s-a încheiat cu victoria categorică a clujenilor, 3-0, pe 23 noiembrie 2025.
Echipele probabile
CFR Cluj (4-3-3): M. Popa – Braun, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar, Djokovic, Korenica – Cordea, A. Aliev, Biliboc
Rezerve: Vâlceanu, Abeid, Kun, Huja, T. Keita, Perianu, Deac, A. Păun, Fică, Sfaiț, Zahovic, Slimani
Antrenor: Daniel Pancu
Rapid (4-3-3): Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Moruțan, Vulturar, Grameni – Dobre, Paraschiv, Petrila
Rezerve: Iliev, Ciobotariu, Bolgado, Manea, K. Keita, Christensen, Hromada, G. Gheorghe, A. Șucu, Talisson, Hazrollaj, Koljic
Antrenor: Costel Gâlcă
Partida de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” va fi arbitrată de Sebastian Colțescu, ajutat de Valentin Avram și Alexandru Cerei. Meciul este unul special pentru Daniel Pancu, antrenorul ardelenilor fiind un nume de legendă din istoria clubului Rapid (218 meciuri și 69 de goluri pe prima scenă), în tricoul căruia a câștigat titlul în sezonul 1998/1999.





































Lasă un comentariu