Turcia a învins România cu 1-0 la Istanbul, spulberând visul tricolorilor de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026. Imediat după fluierul final, Hakan Calhanoglu, căpitanul turcilor și starul lui Inter, a dezvăluit că a primit un mesaj de la nimeni altul decât Cristi Chivu, antrenorul său de la club.
Mesaj direct de la Chivu
Într-un gest care arată respectul dincolo de rivalitatea de pe teren, Cristi Chivu nu a așteptat prea mult pentru a-l contacta pe elevul său. Calhanoglu a povestit totul. „Am vorbit cu Cristi Chivu, mi-a urat succes pentru că sunt jucătorul meu. Deja mi-a dat mesaj să mă întrebe cum sunt fizic”, a declarat mijlocașul turc.
Dar relația dintre cei doi este mult mai profundă decât una tipică antrenor-jucător. E drept că Chivu a avut un rol important în dezvoltarea sa. „Mă bucur că îl am alături de minte. Este un om special pentru mine, m-a ajutat mult. M-a ajutat mental și îi sunt recunoscător”, a completat Calhanoglu, subliniind sprijinul primit din partea românului.
Ode pentru Mircea Lucescu
Calhanoglu nu s-a oprit aici cu laudele la adresa românilor. A avut un discurs solid la adresa lui Mircea Lucescu, fostul selecționer al Turciei. „Îi sunt recunoscător domnului Lucescu pentru că a construit această echipă, generația asta. Ne-am îmbunătățit mult cu el. Este un om bun pe care îl respect”, a spus căpitanul gazdelor.
Respectul este total.
„I-am mulțumit pentru ce a făcut. E respect între noi. M-a ajutat să mă îmbunătățesc ca om și fotbalist. A clădit această generație. Nu voi uita niciodată ce a făcut. Domnul Lucescu este mereu în inimile noastre.” Câți jucători mai vorbesc, pe bune, în termeni atât de elogioși despre un fost selecționer?
Mijlocașul a recunoscut și meritele echipei noastre, arătând că victoria nu a fost deloc una ușoară. „Romania este o echipă foarte bună, au jucători de calitate și un antrenor bun. A fost și antrenorul nostru (Mircea Lucescu), cunoaște jucătorii, a știut cum să se apere. Știe exact calitățile astea.”
„Ne-am luat o greutate de pe umeri”
Dincolo de aprecierile pentru adversari, bucuria calificării în finala barajului a fost imensă pentru turci. Presiunea a fost mare, iar descătușarea s-a simțit în declarațiile lui Calhanoglu. „Ne-am luat o greutate de pe umeri. Suntem fericiți”, a recunoscut el.
Numai că treaba nu e gata. Turcia mai are un singur pas până la visul suprem. „Acum avem finala. Suntem aproape de visul nostru și sper să putem să-l îndeplinim”, a spus jucătorul lui Inter, cu gândul deja la meciul decisiv.
Până la urmă, acesta este fotbalul. „Urez României mult noroc pentru că este o echipă bună, dar acesta este fotbalul. O echipă pierde, alta câștigă, dar le urez mult noroc”, a încheiat elegant subiectul.
Ce urmează pentru tricolori
Pentru naționala României, aventura spre Mondial s-a încheiat. Jucătorii lui Mircea Lucescu nu se vor întoarce însă imediat la echipele de club. Conform unei solicitări venite de la UEFA, naționalele care pierd în semifinalele barajului trebuie să dispute partide amicale.
Astfel, România va mai juca un meci marți, pe 31 martie. Tricolorii se vor deplasa pentru a întâlni echipa învinsă din cealaltă semifinală, Slovacia – Kosovo.












Lasă un comentariu