Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova, a primit o veste teribilă. Portarul titular, ucraineanul Pavlo Isenko (22 de ani), s-a accidentat la pauza meciului câștigat cu Dinamo, scor 1-0, și riscă să rateze tot finalul de sezon. Primul diagnostic indică o problemă gravă la ligamentele genunchiului, iar o operație pare iminentă.
Diagnostic crunt după RMN
Isenko a revenit între buturi la meciul de la mijlocul săptămânii, dar nu a rezistat decât o repriză. A acuzat probleme la genunchi după câteva intervenții în prima parte, iar din minutul 46 i-a lăsat locul lui Laurențiu Popescu. Inițial, se vorbea despre o absență de circa 3-4 săptămâni.
Numai ca lucrurile stau, se pare, mult mai grav. Sursele noastre confirmă că rezultatul RMN-ului efectuat vineri nu arată deloc bine, iar oltenii sunt extrem de îngrijorați. Pe bune, veștile din Bănie sunt de coșmar pentru staff-ul tehnic.
Decizie luată: pleacă la Barcelona
În fața acestei situații, clubul a decis să caute o a doua opinie medicală la cel mai înalt nivel. Astfel, portarul va merge la Barcelona la începutul săptămânii viitoare pentru un consult suplimentar.
Și dacă diagnosticul inițial, cel de ruptură de ligamente, se va confirma, Isenko va rămâne în Spania pentru a efectua intervenția chirurgicală. O astfel de operație l-ar scoate din circuit până la finalul actualei stagiuni.
Revenire cu ghinion pentru Isenko
V-ați fi gândit la un asemenea ghinion? Ucraineanul, titular de drept la începutul sezonului, și-a pierdut locul în „primul 11” după ce a încasat un cartonaș roșu în deplasarea de la Farul. De atunci, Laurențiu Popescu i-a luat fața și a apărat constant.
Meciul cu Dinamo reprezenta practic revenirea lui Isenko în poarta oltenilor, dar ghinionul l-a lovit din plin.
Cifrele unui sezon întrerupt
E drept că cifrele sale din acest sezon nu sunt deloc rele. Portarul venit în vară la Universitatea Craiova a adunat 32 de partide în toate competițiile, reușind în 10 dintre acestea să își mențină buturile intacte.
Cota sa de piață este una importantă.
Conform Transfermarkt, Pavlo Isenko este evaluat la 1,3 milioane de euro. În absența sa, antrenorul Filipe Coelho (în vârstă de 45 de ani) se va baza pe Laurențiu Popescu și pe experimentatul Silviu Lung Jr. până la finalul campionatului.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaDEXA poate depista osteoporoza înainte de fracturi. Cum te pregătești pentru examinarea de 10-30 de minute
FinanciarulEuro este 5,3495 lei la BNR pe 23 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în euro
News24Trump sporește presiunea pentru un acord în Ucraina înaintea alegerilor americane, pe fondul scumpirii energiei
GetPonyVolvo pregătește pentru Europa un electric mai ieftin decât EX60, cu livrări după vara lui 2027
Bravonet„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm
LylaStimularea cerebrală pentru stres posttraumatic a adus 68% remisiune într-un studiu, potrivit dezvoltatorului









Lasă un comentariu