Denis Drăguș (26 de ani), atacantul de la Gaziantep, nu va putea ajuta echipa națională în meciul de baraj cu Turcia. Partida se joacă joi, 26 martie, de la ora 19:00, iar Drăguș este suspendat după cartonașul roșu încasat în meciul cu Bosnia, scor 3-1. Chiar și așa, atacantul este convins că „tricolorii” pot obține calificarea.
„Să sperăm că absența mea nu va conta”
Deși abia și-a revenit după o accidentare, motivul real al absenței lui Drăguș este suspendarea. Atacantul speră ca lipsa lui, dar și a altor jucători indisponibili, să nu afecteze parcursul echipei în drumul spre finala barajului.
„Să sperăm să nu va conta absența mea cu Turcia. Sunt mulți jucători care suntem indisponibili, sper ca ceilalți să fie la cel mai înalt nivel, să câștige și să ne ducă la vară la Mondial. Să jucăm amicalele pentru pregătirea Mondialului”, a declarat Denis Drăguș pentru Digi Sport.
Planul pentru al doilea meci
Iar planul inițial al staff-ului tehnic era ca Drăguș să fie disponibil pentru a doua partidă, cea decisivă pentru calificare, care s-ar juca pe 31 martie contra câștigătoarei dintre Slovacia și Kosovo. Până la urmă, trebuie să treci de primul hop, nu-i așa?
„Cred că planul era să fiu convocat și să joc în al doilea meci. Aveam nevoie de toată lumea, sunt două meciuri. Nu cred că lumea se gândește doar la meciul cu Turcia”, a explicat atacantul. El crede că echipa tehnică se pregătește deja pentru ambele scenarii. „Acum cred că staff-ul naționalei ia în calcul și varianta în care câștigăm și vedem noi cum o scoatem. Imporatnt e primul meci.”
Optimism bazat pe meciurile cu miză
Ce îl face pe Drăguș să fie atât de încrezător? E drept că se bazează pe istoricul recent al naționalei în partidele cu adevărat importante. El a amintit de câteva rezultate care au demonstrat forța grupului.
„Sunt optimist. Ceea ce mă face să fiu așa sunt meciurile din trecut. Ok, au fost și meciuri în care nu am arătat bine, dar în cele cu miză, cum a fost cel cu Austria, cu Ucraina, cu Slovacia. Sau în cu Israel, cel de calificare la Euro (pe care fanii nu l-au uitat). Am arătat că putem să ținem ritmul sus și că nu ne pierdem”, a mai spus Drăguș.
Miza e uriașă.
Dar dincolo de tactici și absențe, atacantul de la Gaziantep crede într-un factor esențial care poate face diferența pe teren. El a încheiat cu o declarație scurtă și la obiect despre starea de spirit din lot. „Băieții o să fie motivați pentru meciul de mâine.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyPolonia a pierdut procesul privind regula UE pentru mașinile noi din 2035
BravonetEurope va cânta la ROCK DAYS 2027 din Costinești. Festivalul are loc pe 31 iulie și 1 august
LylaCum verifici riscul de diabet dacă bănuiești că ai rezistență la insulină
Revista IoanaCe poți mânca dacă ai diabet de tip 2 și cum îți împarți farfuria
FinanciarulCererile ministerelor pentru bugetul pe 2027 depășesc cu 69 de miliarde de lei bugetul anterior, potrivit unor surse
News24ANAF a trimis procurorilor probe privind 8 firme și 12 persoane. Inspectorii indică o pagubă de peste 100 de milioane de lei










