CFR Cluj a învins-o pe Rapid cu 1-0 în etapa a doua a play-off-ului Superligii, un meci decis de golul lui Meriton Korenica din minutul 78. Dincolo de rezultat, partida din Gruia a fost marcată de o serie de ocazii monumentale ale ardelenilor, faze care l-au lăsat fără cuvinte pe fostul internațional Gabi Torje (36 de ani).
Bară după bară în aceeași fază
Prima repriză ar fi putut aduce deschiderea scorului pentru gazde. Numai că ghinionul sau lipsa de inspirație au făcut ca tabela să rămână nemișcată. CFR a lovit barele porții de două ori în decurs de câteva secunde, la aceeași fază.
Totul a pornit de la Cordea, care a șutat puternic din afara careului, trimițând mingea direct în stâlp. Balonul a ricoșat norocos la Alibek Aliev, dar atacantul suedez a reușit contraperformanța de a trimite în transversală din doar 5 metri. Pe bune, cum poți rata de acolo?
Torje: „A câștigat echipa care a meritat”
Prezent în studioul TV, Gabi Torje a analizat partida și a recunoscut superioritatea clujenilor, fiind șocat de ocaziile irosite de aceștia. Fostul dinamovist consideră victoria CFR-ului pe deplin meritată, în ciuda unui final de meci mai puțin spectaculos.
„La ceea ce am văzut, CFR e echipa care a dominat. În prima repriză a avut ocazii pe care rar le vezi. În repriza a doua a avut o mică perioadă bună și Rapid. CFR-ul a meritat victoria, chiar dacă din minutul 75 ambele echipe au părut sleite. Într-un nou campionat, cum e play-off, și un punct scos în deplasare e important. A câștigat echipa care a meritat”, a declarat Torje.
Patronul Varga, în culmea fericirii
Victoria i-a adus multă bucurie și patronului din Gruia, Ioan Varga. Acesta a transmis un mesaj de la distanță, felicitându-și jucătorii pentru atitudinea arătată pe teren și promițând că își va face și el datoria față de ei.
„Sunt foarte fericit. Am avut ceva emoții, că doar jucam cu un adversar foarte puternic, dar băieții și-au arătat din nou valoarea și caracterul. Au jucat cum îmi place, cu suflet și caracter. Îi felicit de aici de departe, sunt alături de ei. Mă bucur că își fac datoria și o să mi-o fac și eu alături de ei”, a transmis Varga.
Lupta la titlu se încinge
Acest rezultat complică și mai mult calculele în fruntea clasamentului.
După victoria cu Rapid, CFR Cluj a urcat pe locul 4, ajungând la 30 de puncte. Ardelenii s-au apropiat la un singur punct de giuleșteni, care au căzut pe locul 2, cu 31 de puncte. Lider rămâne Universitatea Craiova, cu 33 de puncte. Iar CFR ar putea fi depășită în clasament de FC Argeș (care are 28 de puncte), piteștenii urmând să joace împotriva celor de la U Cluj.












Lasă un comentariu