Federația Română de Fotbal a anunțat oficial încheierea mandatului selecționerului Mircea Lucescu, la 80 de ani. Imediat a fost demarat procesul de selecție pentru numirea noului tehnician, iar calendarul este deja fixat, cu decizii care se vor lua în zilele următoare.
Calendarul numirii noului selecționer
Totul începe vineri, 3 aprilie, cu Ședința Comisiei Tehnice. În cadrul acestei întâlniri, comisia prezidată de Directorul Tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, se va reuni la Casa Fotbalului pentru a analiza situația și pentru a dezbate profilul viitorului antrenor. De aici va rezulta o listă de propuneri care va fi înaintată conducerii federației.
Iar săptămâna viitoare, propunerile ajung pe masa Comitetului Executiv. Membrii acestuia vor vota persoana (sau persoanele) cu care se vor demara negocierile. Tot ei vor stabili, prin vot, coordonatele financiare și condițiile contractuale. Ulterior, președintele Federației Române de Fotbal va purta discuțiile finale cu candidatul sau candidații selectați. Anunțul oficial va veni abia după semnarea documentelor.
Cine sunt oamenii care decid?
Dar cine sunt, până la urmă, cei care vor pune primele nume pe masă? Componența Comisiei Tehnice a FRF este una plină de nume grele din fotbalul românesc (cel puțin la prima vedere). Președinte este Mihai Stoichiță, ajutat de vicepreședinții Aurel Țicleanu și Lucian Burchel, în timp ce Răzvan Rotaru ocupă funcția de secretar.
Lista membrilor cu drept de vot include legende precum:
- Miodrag Belodedici
- Dumitru Moraru
- Rodion Cămătaru
- Marcel Răducanu
- Marius Niculae
- Lucian Sănmărtean
Alături de ei se mai regăsesc și Dumitru Dumitriu, Ionel Augustin, Mihai Ianovschi, Ilie Alexe, Massimo Pedrazzini, Zoltan Jakab și Costin Curelea.
Hagi, „Regele” așteptat pe bancă
Toate drumurile par să ducă spre un singur nume. Gheorghe Hagi, ajuns la 61 de ani, este considerat marele favorit să preia banca tehnică a echipei naționale. Se pare că i s-a pregătit un contract pe o perioadă de patru ani, un proiect gândit pe termen lung, cu un salariu anual de aproximativ 300.000 de euro.
Numai că miza reală stă în bonusuri.
Pentru o calificare la Campionatul European din 2028, prima ar fi una consistentă, de 500.000 de euro. Marea lovitură ar veni însă în cazul unei performanțe istorice. Calificarea la Campionatul Mondial din 2030 i-ar aduce lui Hagi un bonus uriaș, de 1.000.000 de euro.