Gică Hagi (61 de ani) este pe punctul de a prelua echipa națională a României, după ce mandatul lui Mircea Lucescu s-a încheiat odată cu ratarea barajului pentru Campionatul Mondial. Toate drumurile duc către „Rege”, prima variantă pe lista Federației Române de Fotbal. Numai că nu toată lumea este convinsă de această mutare, iar Marius Șumudică ridică public o serie de întrebări incomode.
Să iasă și să ne spună
Marius Șumudică pune la îndoială lunga perioadă de inactivitate a lui Gică Hagi și cere lămuriri chiar de la acesta, considerând că numirea sa implică un risc major. „E foarte dificil. Hagi, în momentul de față, se înhamă la o muncă care este foarte, foarte grea. Risc foarte mare. El nu știu dacă are ceva de pierdut. Nu știu ce vrea să mai facă acum. Tot citesc că vrea să antreneze, dar de ce nu a făcut-o până acum? Ăsta e marele meu semn de întrebare legat de el”, a declarat Șumudică.
Întrebările nu se opresc aici.
Până la urmă, de ce a stat pe tușă de la plecarea de la Farul, pe 2 iunie 2025? A fost o strategie sau pur și simplu nu a avut oferte? Șumudică vrea răspunsuri clare. „Nu poate spune nimeni că nu știe fotbal. Ok, dar de ce nu a antrenat? De ce nu a existat o ofertă de nerefuzat pentru el? A așteptat echipa națională? Să iasă și să ne spună. Dacă a așteptat și credea că naționala nu va avea succes și îi vine rândul, ok, asta a fost dorința lui, visul lui. Sau, nu i-au convenit sau nu a avut deloc oferte… De ce s-a retras de la Farul? Sunt întrebări la care Gică trebuie să iasă și să răspundă, să ne explice. Plecăm la un drum cu un om care trebuie să ne aducă satisfacții, care să ne scoată în stradă.”
Ce să construiești? Poate Ianis să fie lider? Niciodată!
Iar ideea unei noi „reconstrucții” la echipa națională este un alt subiect care îl irită pe Șumudică, acesta fiind de părere că presiunea pe anumiți jucători, cum ar fi Ianis Hagi, va fi uriașă. „Eu nu înțeleg asta cu construcția… Noi tot construim și am îmbătrânit toți de când facem asta. Ce să construiești? Poate Drăgușin să fie un lider. Poate să fie Ianis? Niciodată!”, a spus tranșant antrenorul.
Numirea tatălui său ca selecționer ar putea, în opinia lui Șumudică, să-i facă mai mult rău lui Ianis. „În momentul de față va fi o mare presiune pe el. Va simți o presiune extraordinară, mai ales dacă viitorul selecționer va fi Gică Hagi. Acest lucru va fi foarte mediatizat… la primul eșec sau meci în care nu va juca bine va fi atacat.”
Hagi nu se poate compara cu Lucescu
Și comparația dintre Gică Hagi și Mircea Lucescu, de antrenor, este una categorică în viziunea lui Marius Șumudică. „Se va răsfrânge totul asupra lui, și ce se spune de tată și tot… Gică Hagi, ca jucător, monument! Ca antrenor, nu îl poți compara cu Mircea Lucescu, care este la ani lumină!”
Acesta insistă că la echipa națională este nevoie de rezultate imediate, nu de alte cicluri de calificare ratate în numele unui proiect pe termen lung. „Va fi destul de greu și nu sunt adeptul unei reconstrucții. Iar așteptăm 4 ani, iar 4 ani… La echipa națională trebuie să te duci să ai rezultate. Adu jucătorii care sunt cei mai valoroși la momentul respectiv!” a mai adăugat Șumudică, care a avut o remarcă acidă și despre formatul de calificare la Euro (care a ajutat România în trecut). „La europene norocul nostru că au făcut ăștia regulament de se duc câte 30 și ceva de echipe, se duce și locul 3. Dacă era ca înainte la europene să se ducă primele două sau a doua la baraj, nu mai pupam noi nici europene!”
Contract pe 4 ani și salariu de 300.000 de euro
Dincolo de controverse, detaliile financiare ale înțelegerii dintre Gică Hagi și FRF par deja stabilite. „Regele” ar urma să semneze un contract valabil pe o perioadă de patru ani.
Salariul anual propus este de aproximativ 300.000 de euro. În plus, înțelegerea ar conține și o clauză specială, care prevede posibilitatea unei măriri salariale după primii doi ani de contract, condiționată de performanțele obținute.












Lasă un comentariu