Superliga ar putea suferi o modificare majoră de format în sezoanele următoare. Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a admis că numărul mare de partide din sistemul actual este o problemă și a prezentat o variantă de campionat inspirată din Grecia, care ar reduce numărul de meciuri pentru echipele de top de la 40 la 32.
Oboseala, inamicul numărul unu
Oficialul LPF a subliniat că aglomerarea calendarului competițional își spune cuvântul. „Pentru campionatul României și pentru fotbalul românesc, formatul actual, care presupune atât Cupa României, cât și Superliga și cupele europene, înseamnă multe meciuri pe sezon”, a declarat Justin Ștefan. Acesta a continuat, explicând de unde vine încărcătura: „Echipele din play-off au 40 de meciuri într-un campionat, la care adăugăm meciurile din Cupa României și din cupele europene. Deci pot înțelege că există o stare de oboseală.”
Problema e reală.
Iar Liga caută activ soluții pentru a proteja jucătorii și cluburile, fără a sacrifica însă spectacolul. „Ceea ce trebuie să facem este să ne gândim pentru sezoanele următoare, dacă, păstrând structura actuală a competiției, cu play-off, play-out și cu înjumătățirea punctelor, se pot găsi soluții pentru a reduce puțin numărul de meciuri. Pot exista astfel de variante. Probabil o să le discutăm în perioada următoare”, a adăugat Ștefan.
Soluția grecească, o Superliga cu 3 grupe
Dar cum ar arăta, pe bune, acest nou sistem? Justin Ștefan a prezentat o variantă concretă, care ar schimba structura fazei a doua a campionatului. „Este clar că se poate împărți play-off-ul în două, cu un play-off format din 4 echipe, iar următoarele 4 să joace pentru ultimul loc de cupă europeană, în timp ce restul vor lupta pentru salvarea de la retrogradare.”
Beneficiile ar fi imediate. „Asta ar permite reducerea numărului de meciuri, ar elibera câteva date din calendar și ai proteja atât cluburile, cât și jucătorii”, a punctat secretarul general al LPF.
Și totuși, cum rămâne cu contractul TV? Ștefan a dat asigurări că o astfel de modificare nu ar pune în pericol înțelegerea. „Nu ar fi mult mai puține meciuri. Numărul minim de meciuri garantat în contract este mai mic decât cel pe care l-ar determina această schimbare de structură”, a explicat el.
Mai puține meciuri, același suspans
Modelul elen, care stă la baza propunerii, funcționează cu 14 echipe. După un sezon regulat de 26 de etape, campionatul se împarte în trei grupe distincte, fără ca punctele să se înjumătățească:
- play-off cu primele 4 echipe (pentru titlu și locurile de Champions League/Europa League)
- o grupă intermediară cu următoarele 4 clasate (pentru ultimul loc de Conference League)
- un play-out cu ultimele 6 echipe (pentru evitarea retrogradării)
Cifrele vorbesc de la sine. O echipă din play-off-ul grecesc ajunge la un total de 32 de meciuri într-un sezon, spre deosebire de cele 40 disputate în prezent de formațiile de top din Superliga. Principiile de bază ale sistemului românesc (înjumătățirea punctelor și structura play-off/play-out) nu ar fi abandonate complet. „Nu ne dorim o schimbare a structurii actuale, dar să vedem dacă nu cumva putem găsi o structură prin care să eliberăm câteva date”, a mai spus Ștefan.
De ce nu un campionat cu 12 echipe
Numai că nu toate ideile de reformă sunt considerate viabile. Propunerea vehiculată anul trecut de președintele LPF, Gino Iorgulescu, privind un campionat restrâns la 12 echipe, este respinsă de secretarul general. „Nu cred că este o inițiativă fezabilă, cea cu 12 echipe. Înțeleg argumentele: concentrarea valorii, eliberarea mai multor date din calendar, o împărțire a grilei de drepturi TV favorabilă cluburilor.”
Ștefan a explicat și care sunt marile probleme ale acestei variante. „Dar sunt câteva impedimente, legate de reducerea drastică a numărului de jocuri – 192 de meciuri ar presupune acest sistem, apoi vei avea și o problemă cu retrogradarea și promovarea. A comprima de la 16 la 12 echipe înseamnă să trimiți mai multe formații în Liga a 2-a, lucru cu care astăzi FRF și cluburile participante în Liga 1 nu ar fi de acord.”
ideea nu are șanse. „Este un format care, chiar dacă are argumente pozitive, nu cred că practic poate fi pus în desfășurare”, a concluzionat oficialul Ligii.
„Repet, vom vedea dacă nu cumva avem soluții să reducem numărul de jocuri, dar fără a nemulțumi deținătorul de drepturi și fără a afecta structura actuală a campionatului. Chiar dacă, la un moment dat, ți-ai dori o revenire la un sistem cu 16 sau 18 echipe, clasic, tur-retur, acum este un format fericit pentru toată lumea. Ai o competitivitate mai mare prin acest split – sezon regular, play-off, play-out -, crești suspansul prin împărțirea punctelor la 2”, a încheiat Justin Ștefan.





































Lasă un comentariu