România a pierdut cu 1-0 semifinala barajului pentru Campionatul Mondial din 2026, la Istanbul, în fața Turciei. Prezent în tribune, fostul internațional Ciprian Marica, autor a 25 de goluri pentru națională, a avut o reacție dură la adresa a trei jucători, pe care i-a considerat principalii vinovați pentru lipsa de siguranță din defensivă.
Marica: „Burcă și Drăgușin au fost greoi”
Deși consideră că tactica aleasă de Mircea Lucescu a fost cea corectă, Ciprian Marica a taxat imediat prestația unor jucători. Fostul atacant a indicat linia defensivă ca fiind punctul slab, în special pe flancul drept, dar și cuplul de fundași centrali a intrat în vizorul său.
„Nu am jucat rău. Altă tactica nu puteam avea, asta trebuia să jucăm, din păcate jocul așteaptă greșeală. A venit. Acolo unde am suferit cel mai mult, în flancul drept. Rațiu nu a avut cea mai bună zi. A avut și un adversar bun, Yildiz. Am dormit, ne-a intrat om în centru și ne-am trezit conduși. Nu am avut noroc nici la Ianis, nici la bara lui Stanciu. Dacă intra, poate altfel ar fi stat lucrurile. Bîrligea nu avea ce să facă singur. A încercat să se lupte cu ei. a încercat să țină de ea. Nu avea ce să facă. Noi am jucat la distrugere, am încercat pe contraatac. Am fost greoi pe construcție, aș fi vrut mai multă rapiditate la Drăgușin, la Burcă. Au greșit mingii simple, nu au dat calm echipei. Ei sunt net superiori nouă. Dar nu aveam ce să jucăm mai mult. Ăsta e nivelul, nu ne-am făcut de rușine, cu șansă puteam obține mai mult”, a declarat Marica.
„Ne tremurau bețele când aveam mingea”
Analiza lui Marica a continuat pe un ton la fel de tranșant, descriind o echipă a României timorată, care ceda prea ușor posesia. E drept că, dincolo de criticile punctuale, fostul vârf a admis că valoarea lotului actual este limitată și că selecționerul Mircea Lucescu a făcut tot ce se putea.
„Nu aveam că se facem. Dacă aveam puțin mai multă calitate, dacă eram mai calmi… Ne tremurau bețele când aveam mingea, imediat o vindea. Cum o prindeam, cum le-o dădeam cu ușurință. Din păcate, nu se putea mai mult. Se încheie o eră. Nu cred că se putea face mai mult. S-a încercat, s-a muncit, i-am studiat bine pe turci. Sincer, nea Mircea a pregătit foarte bine, nu avem ce să-i reproșăm”, a mai spus fostul internațional.
Dar ce urmează pentru națională, pe bune? Marica se arată pesimist în privința viitorului, subliniind lipsa tinerilor de perspectivă din campionatul intern.
„M-am uitat pe lot înainte de meci, nu prea mai avem jucători tineri. Majoritatea au 26-27 de ani. Nu știu pe ce fond vom construi, în campion nu mai vezi jucători tineri care să fie peste nivel. Nu știu cine va veni selecționer ce va putea face în plus. Cert e că trebuie strategie pe termen lung. Nu poți să construiești o generație peste noapte.”
Alexa anunță „schimb de generații”
În schimb, o altă voce din fotbalul românesc, Dan Alexa, vine cu o perspectivă diferită. Acesta este convins că pe banca tehnică va urma o schimbare, iar numele lui Gică Hagi este cel mai vehiculat pentru a gestiona un inevitabil schimb de generații.
„Sigur va fi o schimbare la nivelul băncii tehnice, sunt convins de lucrul acesta. Cel mai vehiculat nume este al lui Gică Hagi, probabil și schimbul acesta de generații se face prin Hagi, pentru că este obișnuit să antreneze jucători tineri. Mereu am fost împotriva acestui schimb de generații. Sunt jucători care, clar, peste doi ani sau în următoarea campanie a viitorului Campionat Mondial nu pot juca. Este vorba de Stanciu, Burcă, mi-e greu să cred, poate la EURO peste doi ani. Schimbul acesta de generații s-a mai încercat o dată cu Cosmin Contra. Cred că trebuie să joace jucătorii cei mai în formă, indiferent de vârstă, chiar dacă contează câți ani au.”
Noul nucleu al naționalei, deja conturat
Spre deosebire de Marica, Alexa vede deja un grup de jucători în jurul cărora se poate clădi viitoarea echipă națională. El consideră că Mircea Lucescu a și început acest proces în actuala campanie.
Cine sunt acești jucători?
„Este timpul jucătorilor care au prins din nou minute în campania aceasta. Lucescu a încercat să bage niște jucători care să fie buni și în campania următoare. Cred că se va merge pe nucleul care a fost acum. Aici a apărut Dragomir, care este o surpriză, în ultimele evoluții a făcut-o foarte bine. Este un Răzvan Marin, jucător cu experiență deja, este Drăgușin, care cred că va fi liderul naționalei, Rațiu, care joacă în Spania. În jurul acestor jucători se va construi viitoarea echipă națională”, a încheiat Dan Alexa.












Lasă un comentariu