Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a transmis un mesaj emoționant pentru Mircea Lucescu. Fostul selecționer se află într-o situație critică, în comă, la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar din București, unde este ținut în viață de aparate.
Lecția de dinamovism
Oficialul „câinilor” a rememorat sprijinul primit din partea lui „Il Luce” într-o postare pe contul său personal de Instagram, caracterul pe care Lucescu l-a arătat în cele mai negre perioade ale clubului din Ștefan cel Mare.
„Lecția de dinamovism. Există momente în fotbal și, de fapt, în viață, în care tentația de a judeca rapid devine reflex. Se spun lucruri definitive, se dau verdicte, se caută vinovați, de multe ori fără răbdarea de a înțelege în profunzime contextul. În acele momente se vede, de fapt, caracterul”, a scris Nicolescu.
RecomandăriDinamo transfera doi jucatori de 18 ani. Andrei Nicolescu anunta contractele pentru noul sezon
Până la urmă, despre asta e vorba. Președintele dinamovist a continuat: „În anii complicați prin care a trecut Dinamo, mai ales în perioadele în care clubul se lupta pentru supraviețuire, am văzut multe reacții grăbite și puține încercări reale de a înțelege.”
Lucescu, excepția în momentele grele
Dar, spune Nicolescu, Mircea Lucescu a fost altfel. A acționat complet diferit față de mulți alții.
„Mircea Lucescu a fost una dintre excepții. A ales să vină aproape, să vadă cu ochii lui, să stea de vorbă cu oamenii din club, să pună întrebări și să asculte. Nu a căutat efectul public și nici nu s-a lăsat prins în logica reacțiilor de moment. A ales echilibrul.”
RecomandăriAndrei Nicolescu anunta ca Dinamo nu a decis viitorul lui Codrut Sandu. Imprumutul expira pe 30 iunie
O atitudine rară în fotbalul românesc.
Câți ar fi făcut la fel în locul lui, mai ales când echipa se prăbușea spre Liga 2? Nicolescu subliniază exact acest lucru: „Într-un context în care era mai ușor să te delimitezi, a ales să fie alături de echipă și să transmită un mesaj de încredere.”
„Luciditate, decență și disponibilitate”
Iar pentru președintele dinamovist, gesturile lui Lucescu definesc, de fapt, spiritul clubului.
RecomandăriFlorin Prunea il ataca pe Andrei Nicolescu. Dinamo se pregateste de barajul pentru Europa
„Pentru mine, asta înseamnă dinamovism: nu zgomot și nu populism, ci luciditate, decență și disponibilitatea de a înțelege înainte de a vorbi.”
Nicolescu a continuat, amintind de experiența sa directă cu antrenorul (una care pare să-l fi marcat profund), descriind calități umane pe care le consideră tot mai greu de găsit în ziua de azi.
„Din experiența mea directă, am văzut la dânsul măsură, diplomație și o dorință sinceră de a ajuta, lucruri care au devenit rare în lumea actuală. Astăzi, când se află într-un moment critic, gândul merge firesc către el.Iar lecția rămâne: uneori, adevărata forță nu stă în ceea ce spui despre ceilalți, ci în felul în care alegi să fii lângă ei când le este greu”, a încheiat oficialul lui Dinamo.












Lasă un comentariu