Emerich Dembrovschi (fost internațional) a redeschis una dintre cele mai grele discuții din istoria echipei naționale și susține că Nicolae Dobrin nu a lipsit din teren la Campionatul Mondial din Mexic 1970 din vina selecționerului Angelo Niculescu, ci din cauze care țineau de jucător: cantonamentele, disciplina și adaptarea la clima de la Guadalajara, Mexic.
În practică, asta mută toată miza poveștii de pe banca tehnică pe contextul lotului. Dobrin, considerat de mulți dintre cei mai talentați fotbaliști români ai tuturor timpurilor, a privit toate meciurile României din tribună, iar Angelo Niculescu a rămas decenii la rând ținta criticilor. Dembrovschi spune acum limpede că, în acele condiții, decizia ar fi fost aceeași indiferent cine era selecționer.
Pentru fanii care privesc înapoi spre acel turneu, schimbarea e mare: nu mai vorbim doar despre un posibil orgoliu al antrenorului, ci despre compatibilitatea dintre un jucător genial și cerințele unui Mondial jucat în condiții dure. Iar asta schimbă și felul în care este judecată reputația lui Angelo Niculescu, post-mortem.
Dembrovschi: Problema nu era talentul lui Dobrin, ci factorii de context
Declarația fostului internațional e directă și nu lasă loc de multe interpretări. În versiunea lui, Dobrin nu pierdea duelul cu alt fotbalist, ci cu realitatea turneului.
„Nu, dom’ne! Dacă era unul de pe stradă antrenor sau eu, tot nu îl băga să joace pe Dobrin. De ce? El nu suporta cantonamentele, mai mergea și la câte un șpriț… L-au mâncat degeaba pe Angelo Niculescu pentru treaba asta”.
Aici e punctul care schimbă lectura întregii controverse. Dacă explicația lui Dembrovschi este corectă, atunci discuția nu mai e despre o nedreptate făcută celui mai talentat om din lot, ci despre limitele lui într-un cadru foarte strict. La un turneu final, cantonamentul, disciplina zilnică și adaptarea fizică pot cântări la fel de mult ca inspirația din teren.
Și exact asta lovește în mitul simplu care a circulat ani la rând: că România ar fi fost, automat, mai puternică doar pentru că Dobrin era pe foaia de joc.
Explicația tactică este la fel de importantă ca povestea despre disciplină
Dembrovschi a susținut că Dobrin nu se potrivea nici în sistemul folosit atunci. Aici nu mai e vorba de legendă, ci de roluri clare pe teren. România juca într-o grupă uriașă, cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia, iar fiecare alegere tactică avea greutate maximă.
România a încheiat grupa pe locul 3 și a ratat calificarea în sferturile de finală. A fost o serie în care orice detaliu conta, mai ales într-o grupă descrisă drept „Grupa Morții”. Față de un parcurs relaxat sau o grupă accesibilă, presiunea de a folosi un sistem cât mai stabil era net mai mare.
Potrivit Iamsport, Dembrovschi a explicat că Dobrin nu juca extremă dreaptă și că echipa schimba mecanismul atunci când el nu era în teren, iar Dembrovschi apărea pe postul de coordonator (jucătorul care leagă jocul și dă ritmul fazelor ofensive).
„El nu juca extremă dreaptă niciodată. Când nu era Dobrin, jucam la locul meu, coordonator, dar schimbam sistemul. Dobrin nu era coordonator, stătea în față și aștepta mingea”.
Dar aici apare și întrebarea pe care mulți suporteri și-o pun firesc: ar fi schimbat Dobrin soarta României dacă ar fi jucat? Datele disponibile până acum nu pot da un răspuns sigur. Ce se știe este că România a avut în față trei adversari de nivel maxim și că Dembrovschi descrie un conflict clar între profilul lui Dobrin și ce cerea sistemul echipei.
Cu alte cuvinte, talentul nu garanta automat și utilitatea imediată într-un meci de Mondial.
Clima din Guadalajara, Mexic, al treilea motiv invocat
Un alt punct apăsat de fostul internațional este adaptarea la condițiile din Guadalajara, Mexic, locul în care România și-a jucat meciurile din grupă. Căldura și aerul uscat au fost indicate ca probleme reale pentru lot.
„Dobrin nu suporta clima din Mexic. Era o problemă și toți se chinuiau. L-au mâncat degeaba pe Angelo Niculescu”.
Asta nu înseamnă, în relatarea lui Dembrovschi, că doar Dobrin a avut de suferit. Din contră, el spune clar că „toți se chinuiau”. Diferența ar fi fost că, în cazul lui Dobrin, peste problema climei se adăugau celelalte două: relația cu cantonamentele și lipsa de potrivire tactică.
Numai că aici se opresc și certitudinile. Nu au fost prezentate, în informațiile publicate până acum, reacții detaliate ale altor jucători din lot despre situația exactă a lui Dobrin din acele zile. Nici o comparație directă, pe nume, cu alt coleg afectat în aceeași măsură de condițiile din Mexic.
De ce rămâne subiectul viu după mai bine de cinci decenii
Controversa nu ține doar de nostalgie. Ea lovește într-un punct sensibil al fotbalului românesc: felul în care sunt explicate marile ratări și marile decizii. Când un jucător de talentul lui Nicolae Dobrin nu prinde niciun minut la un Mondial, tentația e să pui totul pe seama antrenorului.
Iar Dembrovschi vine acum cu o variantă mai incomodă pentru mitologia fotbalului românesc. Nu geniul a fost contestat, ci disponibilitatea lui de a funcționa în rigorile acelui lot și în condițiile acelui turneu. Pentru istoria naționalei, nu e o nuanță mică. E diferența dintre o eroare de selecție și o decizie dură, dar asumată, într-un context-limită.
România a jucat la Mondialul din 1970 într-o grupă cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia, a terminat pe locul 3 și nu a ajuns în sferturile de finală. Iar Nicolae Dobrin a rămas, până astăzi, marele nume care a văzut tot turneul din tribună.
Lasă un comentariu