În cartierul Haskoy din Istanbul, pe malul nordic al Cornului de Aur, Biserica „Sfânta Muceniță Paraschevi” a devenit din 2004 un refugiu spiritual pentru comunitatea ortodoxă românească. Duminică, la prânz, aproximativ 20-30 de oameni s-au adunat aici, departe de agitația metropolei, pentru a asculta slujba într-o atmosferă modestă, dar plină de căldură.
O bucată de „acasă” lângă Bosfor
Așa e în fiecare duminică, indiferent de vreme sau de numărul celor prezenți. Senzația de „acasă” este omniprezentă, iar omul care sfințește locul este preotul Sergiu Vlad, care slujește aici de aproape două decenii. La 47 de ani, părintele a reușit să unească o comunitate formată din oameni cu povești de viață diferite, toți ajunși, într-un fel sau altul, la Istanbul.
După slujbă, oamenii se așază la masă. Acum, în post, meniul a fost ciorbă de zarzavat, mâncare de cartofi și murături. În curtea plină de flori, doamna Elena, stabilită aici de 27 de ani, vinde lumânări și obiecte bisericești. Printre enoriași o găsim și pe doamna Ioana, din Slatina, venită în Turcia „cu afaceri” la scurt timp după Revoluție.
Andrei, româno-turcul cu sufletul împărțit
Nu toți s-au născut însă în România. Este și cazul lui Andrei, sau Eralp Yildirim, cum scrie în acte. Născut în Istanbul dintr-o mamă româncă din Bacău și un tată turc, Andrei vorbește impecabil românește și este un fan înfocat al lui Galatasaray. Deși vine la biserică în fiecare weekend, la meciul de joi, dintre Turcia și România, va avea o dilemă. V-ați gândit vreodată cum e să fii suporter la un meci în care joacă ambele tale țări?
„Mă numesc Eralp Andrei Yıldırım și sunt născut aici, în Turcia. Mama mea este româncă, iar tatăl este turc. O să fiu la stadion, da. Voi fi la meci, trebuie să fiu acolo, dar nici nu știu cu ce echipă să țin… Sunt român pe de-o parte și turc pe de altă parte”, ne-a mărturisit el.
Andrei crede că Turcia pornește ca favorită. „Bănuiesc că Turcia e favorită, având o echipă bună și știind calitatea fotbaliștilor, cum ar fi Arda Guler, Kenan Yıldız de la Juventus. Nu pot să vă dau un scor, dar cred că o să câștige Turcia. Așa văd eu lucrurile, trebuie să fim sinceri, chiar dacă România a mai învins Turcia în trecut. Dar acum s-au schimbat lucrurile, sunt jucători mai buni. Bineînțeles, mama ține cu România, dar eu și tatăl meu vom ține cu Turcia (zâmbește).”
Iar bilete și-a luat în sectorul gazdelor. „Voi fi la meci printre turci, fiindcă nu am găsit bilete în sectorul românilor. Știu că vor veni mulți români, am și vorbit cu câțiva la cabinetul de stomatologie unde lucrez. Vor veni să-și facă dantura, iar apoi vor merge și la meci.”
„I-aș săruta mâna lui Mircea Lucescu”
Pasiunea lui pentru fotbal e uriașă. „Sunt fanatic cu Galatasaray. De mic țin cu ei. Tatăl meu nu e așa fanatic, dar eu merg la fiecare meci.” Pentru el, legătura dintre clubul său și România este una specială. „Românii sunt foarte importanți pentru noi, fanii lui Galatasaray, de la Gică Hagi vine chestia asta. Când vorbești de Hagi, Lucescu, Gică Popescu… Acum Ianis Hagi e la Alanyaspor, noi vrem să-l avem și pe el!”
Respectul pentru Mircea Lucescu este însă la un alt nivel, mai ales că antrenorul român a ajutat direct comunitatea. „Și Lucescu e foarte important pentru noi, a fost un antrenor foarte bun și a și ajutat Biserica Ortodoxă de aici, din Istanbul, pe care a sponsorizat-o. Respectul este la maximum pentru el și Gheorghe Hagi.”
Întrebat ce ar face dacă l-ar întâlni pe „Il Luce”, răspunsul lui Andrei a venit instantaneu: „I-aș săruta mâna și i-aș spune că-l respect cu drag și îi mulțumesc pentru tot ce a făcut în fotbalul din Turcia și pentru această biserică.”
Cât despre favoriți, alegerile sunt clare. „De la Turcia îmi place Arda Guler, în primul rând, iar apoi de Kenan Yıldız. Sigur, nu trebuie să-l uităm nici pe Hakan Çalhanoğlu. Din echipa României? Ianis Hagi este favoritul meu! Din România, țin cu Craiova. Mamaie este din Craiova, iar acolo joacă un fotbalist care a fost la Galatasaray, Cicâldău.”
Se așteaptă la un stadion arhiplin. „Ne așteptăm la minimum 50.000 de spectatori, dar voi mai rămâne și în afara stadionului, vor vedea meciul de acolo! O să fie o atmosferă foarte frumoasă, cu românii și cu turcii împreună!”
Povestea bisericii brâncovenești
Lăcașul de cult are o istorie fascinantă. Originile sale datează din perioada bizantină, secolul al VI-lea, dar cutremurele au afectat în mod repetat edificiul. Biserica actuală a fost reconstruită din temelii în 1692, cu sprijinul domnitorului Țării Românești, Sfântul Constantin Brâncoveanu, o pisanie de la intrare stând mărturie.
Un moment cheie în istoria recentă a avut loc pe 23 mai 2004. Atunci, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Teoctist au săvârșit împreună Sfânta Liturghie, biserica devenind oficial loc de închinare pentru comunitatea ortodoxă română din Istanbul.
Cum a intervenit decisiv Lucescu
Până la urmă, totul a pornit de la o nevoie clară: cei 14.000 de români din Istanbul trebuiau să aibă biserica lor. Iar Mircea Lucescu a fost omul providențial. Știind că Patriarhul Bartolomeu I este un mare pasionat de fotbal și suporter Galatasaray, Lucescu a reușit să stabilească o relație apropiată cu acesta.
A început apoi demersurile pentru ca biserica, aflată atunci în grija comunității grecești, să fie cedată românilor. Nu a fost deloc simplu, dar prin insistență și diplomație, a reușit. Șocul a venit însă când a văzut starea lăcașului: era aproape o ruină. Folosindu-și relațiile, a apelat la primarul din districtul Șișli (și el fan Galatasaray), care i-a pus la dispoziție arhitectul-șef. Pas cu pas, grădina a fost refăcută, iar biserica a fost pusă în valoare, Lucescu contribuind personal inclusiv cu două icoane. Astăzi, numele său este amintit pe mai multe icoane donate de familie, iar portretele sale se regăsesc în salonul lăcașului de cult.
Lasă un comentariu