Rapid și Dinamo se înfruntă în această seară, de la ora 21:00, în episodul cu numărul 122 al unei rivalități istorice. Meciul din Giulești deschide play-off-ul și are o miză uriașă, ambele echipe visând la titlu, deși sunt despărțite de doar două puncte. Duelul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și televizat de PrimaSport 1 și DigiSport 1.
Derby cu complex pentru Dinamo
Pentru Dinamo, meciul are o încărcătură specială. „Câinii” au dezvoltat un adevărat complex în fața giuleștenilor, pe care nu i-au mai învins din 2015. De atunci, Rapid a trecut prin toate eșaloanele inferioare și a renăscut, în timp ce roș-albii au cunoscut și ei supliciul ligii secunde.
Si totusi, dincolo de istoria recentă, situația actuală nu e deloc roză pentru oaspeți. Echipa lui Zeljko Kopic traversează cea mai grea perioadă a sezonului, fiind măcinată de accidentări și venind după trei înfrângeri consecutive. Cum vine asta, să intri în play-off cu un asemenea moral? E drept că o victorie în Giulești ar putea relansa complet speranțele „haitei” la titlu.
Echipele probabile și marii absenți
Cei doi antrenori se confruntă cu probleme de lot, mai ales cel dinamovist.
Rapid (4-3-3): Aioani – Onea, Pașcanu, Bolgado, Borza – Moruțan, Vulturar, Grameni – Dobre, Paraschiv, Petrila
Rezerve: Briciu, Iliev – Manea, Ciobotariu, Talisson, Christensen, Koljic, Hromada, G. Gheorghe, Hazrollaj, Kramer
Absenți: Burmaz, Sălceanu (accidentați)
Antrenor: Costel Gâlcă
Dinamo (4-3-3): Epassy – Sivis, Duțu, Stoinov, Opruț – Cr. Mihai, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Soro, Musi
Rezerve: Roșca, Din-Licaciu – Ikoko, Mazilu, Milanov, Tarbă, Toader, Țicu, N’Giuwu
Absenți: Mărginean, Boateng (incerți), Karamoko, Bordușanu (accidentați), Pușcaș (nepregătit)
Antrenor: Zeljko Kopic
Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs, ajutat la linii de Ferencz Tunyogi și Alexandru Corb. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Stelian Slabu.
Gâlcă: „Inspirația noastră va conta foarte mult”
Antrenorul giuleștenilor, Costel Gâlcă, a prefațat duelul și a subliniat că meciurile din play-off sunt complet diferite. El mizează pe sprijinul fanilor din Giulești.
„De mâine începe play-off-ul pentru noi. Am spus de atâtea ori că vor fi meciuri diferite față de campionat, mult mai strânse, cu ambiții mai mari din partea fiecăruia. De aceea trebuie să continuăm cu aceeași atitudine ca la ultimele meciuri, o organizare foarte bună, intensitatea cred că va crește foarte mult în aceste meciuri. Ne dorim foarte mult să avem un joc foarte bun, consistent, să ne gândim că sunt meciuri diferite. Cu siguranță că și Dinamo poate schimba, au jucători care pot să vină de pe bancă sau să fie din primul minut. Important e ceea ce facem noi, ce propunem. Mai mult ca niciodată, inspirația noastră în fața porții va conta foarte mult. Nu pot spune de fiecare dată că se va repeta ce a fost la ultimul meci, pun accent pe organizarea noastră defensivă, pe atitudine, e important să ne apărăm împreună și să atacăm cu cât mai mulți jucători. Trebuie să fim mult mai bine comparativ cu cele două meciuri cu ei. Să dăm mult mai mult în acest meci, cu siguranță și ei vin cu o ambiție foarte mare. E important pentru noi că jucăm pe Giulești, va fi stadionul plin, suporterii noștri întotdeuna ne-au dus spre victorii, ne-au ajutat în momentele grele. Noi, în afară de Sălceanu și Burmaz, avem toți jucătorii disponibili. Echipa trebuie să dea tot, să creadă, să vadă acest drum ca o opțiune de a intra în istoria clubului.”
Kopic: „Un sezon nou, start de la zero”
De cealaltă parte, Zeljko Kopic vede startul play-off-ului ca pe o oportunitate de a reseta totul, în ciuda problemelor medicale din lotul său.
„Este un sentiment plăcut să facem parte din nou din play-off. Acolo sunt cele 6 echipe cu cele mai bune prestații până acum. Este ca un sezon nou, start de la zero. Am vorbit în această săptămână, echipa s-a antrenat bine, cu energie și spirit. Mergem în Giulești să jucăm cel mai bun fotbal al nostru, să luptăm pentru cel mai bun rezultat posibil. Știm că va fi un meci dificil, respectăm Rapidul și tot ceea ce au făcut până acum, dar mergem acolo să luptăm și să încercăm tot posibilul pentru a obține un rezultat bun. Este o atmosferă frumoasă acolo. Înțeleg că și sectorul nostru este sold-out, că vom fi susținuți la fel ca până acum. Ce pot spune este că respectăm sprijinul pe care ni-l oferă suporterii noștri acasă și în deplasare. Este încă un motiv să mergem acolo și să luptăm. Este responsabilitatea noastră față de club și de suporteri. Pușcaș cu siguranță nu va juca, nici Karamoko. Vom vedea mâine cum sunt Boateng și Mărginean. Mai avem 24 de ore, vom vedea.”
Cifrele unui duel istoric
Iar statisticile din spatele acestui derby sunt de-a dreptul fascinante și arată un echilibru neașteptat.
Istoria vorbește de la sine.
Din cele 121 de întâlniri directe în principala competiție internă, Dinamo s-a impus de 50 de ori, Rapid de 43, iar 28 de partide s-au încheiat la egalitate. Când vine vorba de meciurile jucate cu Rapid gazdă (61 la număr), giuleștenii conduc cu 26 de victorii, față de cele 21 ale dinamoviștilor. V-ați fi gândit, de exemplu, că Dinamo este lider la posesie în campionat, cu o medie de 60,5%, și singura echipă care nu a primit gol din afara careului mare?
La capitolul goluri, Rapid este echipa cu cele mai multe reușite în primele 30 de minute (17), în timp ce Dinamo este lideră la goluri marcate după minutul 75 (13). Prima confruntare (pe 9 septembrie 1948) s-a terminat cu victoria rapidiștilor, pe atunci CFR București, scor 1-0. Cea mai mare diferență de scor a fost însă în favoarea „câinilor”: 6-0, pe 17 septembrie 1988.