Căpitanul naționalei Slovaciei, Milan Skriniar, a vorbit deschis despre dezamăgirea imensă a ratării calificării la Campionatul Mondial din 2026, după un eșec dramatic, 3-4 cu Kosovo, în semifinala barajului. Fundașul de la Fenerbahce a privit neputincios din tribune cum visul echipei sale se spulberă, totul cu doar câteva zile înaintea amicalului pe care Slovacia îl va disputa cu România, marți, 31 martie, de la 21:45.
O dezamăgire uriașă
Fundașul în vârstă de 31 de ani a trăit meciul la intensitate maximă, însă frustrarea a fost cu atât mai mare cu cât nu a putut fi pe teren. El a descris sentimentul ca fiind unul de neputință totală. „A fost foarte greu, băieții și-au exprimat emoțiile și gândurile pe care le-am simțit cu toții. A fost o dezamăgire uriașă. Faptul că am fost în tribună și nu am putut interveni a făcut-o și mai mare”.
Durerea a fost amplificată de momentul în care a venit accidentarea. „M-a durut, dar îmi este greu să comentez. Accidentarea a survenit chiar înaintea unuia dintre cele mai importante meciuri pentru Slovacia. După partidă, am fost și mai dezamăgit”, a spus căpitanul slovacilor.
Iar despre meciul în sine, Skriniar a analizat la rece defensiva. „Kosovo nu primea multe goluri. Noi le-am marcat trei, ceea ce este excelent, dar, pe de altă parte, când primești patru, este greu să te califici. Nu am ce să le reproșez băieților. Din tribună, nu am avut senzația că adversarul ar fi pus o presiune constantă. Au ajuns la poartă, au marcat, o fază fixă, au marcat”.
Decizia logică de a nu juca
Dar de ce nu a jucat, până la urmă? Skriniar s-a accidentat pe 19 februarie în meciul din Europa League contra celor de la Nottingham Forest și, deși a revenit pe banca echipei sale pe 4 martie, nu a bifat niciun minut. Chiar dacă și-a dorit enorm să riște, decizia finală a fost luată împreună cu staff-ul medical și tehnic.
„Am venit aici să fac tot posibilul pentru a fi pregătit. Și antrenorii știau că, din punct de vedere medical, accidentarea mea nu era vindecată. Eu am avut încredere că aș putea risca. Totuși, din punct de vedere logic, aceasta a fost cea mai bună decizie, având în vedere că aveam jucători sănătoși și în formă”, a explicat el.
RecomandăriIonut Nedelcearu anunta posibila revenire la Dinamo. Fundasul este cotat la 1.5 milioane de euro
Rațiunea a învins.
„Este mai bine să ai un jucător în formă și pregătit sută la sută, decât unul la care nu știi ce se poate întâmpla. Poate m-aș fi accidentat în minutul 15, poate aș fi rezistat. Sentimentul meu a fost că voiam să încerc, dar a decis rațiunea, după discuții cu medicii și antrenorii”, a adăugat Skriniar.
Adevărul despre conflictul cu Valjent
Absența lui Skriniar a însemnat revenirea la națională pentru Martin Valjent, fundașul de 30 de ani de la RCD Mallorca, după o pauză de doi ani și jumătate. E drept că revenirea a fost una de vis pentru el, marcând golul de 1-0 în minutul șase. Această revenire a readus în discuție un presupus conflict între el și Skriniar, zvonuri pe care căpitanul le-a demontat complet.
RecomandăriRicardo Padurariu revine la FCSB dupa imprumut. Fundasul de 19 ani semneaza un contract pe 4 ani
„Mă bucur că este aici și că a avut o revenire extraordinară. Mă bucur că toate lucrurile neclare au fost lămurite. Îl cunosc de la 15 ani și cu siguranță are ce să ofere acestei echipe. Joacă de mulți ani în La Liga. Nu i-a fost ușor să intre într-un astfel de meci. Păcat că nu s-a încheiat cu o victorie care să pună capăt definitiv «cazului» său”, a declarat Skriniar.
Cât despre zvonurile că el ar fi blocat convocarea lui Valjent, fundașul a fost tranșant. „Este o prostie și a fost întotdeauna. Am vorbit de multe ori cu «Vali» despre asta. Nici el nu a crezut așa ceva. Nu știu de unde a apărut și de ce. Oamenii au început să crede, iar la un moment dat vorbeam cu Lubo Satka și îmi spuneam: «Sper că nu crede și el că este adevărat, dacă tot scriu oamenii despre asta»”.
Skriniar a încheiat subiectul (unul care a tensionat atmosfera în jurul naționalei) cu o declarație fermă: „Am avut mereu lucrurile clarificate, iar el știa care era motivul pentru care nu era aici. Mă bucur că acest subiect este închis și nu mai există lucruri inutile care distrug și nu ajută echipa națională”.












Lasă un comentariu