Naționala României dispută marți, de la ora 21:45, un meci amical cu Slovacia la Bratislava. Partida, un duel al echipelor care au ratat calificarea la Mondial, vine cu o schimbare importantă pentru telespectatori și cu o veste proastă de pe banca tehnică. Meciul va fi transmis de Antena 1, iar selecționerul Mircea Lucescu nu va fi prezent, fiind internat de urgență.
Schimbare de post TV
Dacă barajul pierdut la Istanbul cu Turcia, scor 0-1, a fost difuzat de Prima TV, acum lucrurile stau puțin diferit. Amicalul cu Slovacia va putea fi urmărit pe Antena 1. Cele două posturi, Antena 1 și Prima TV, au cumpărat împreună drepturile de televizare pentru meciurile naționalei din Nations League, preliminariile de Campionat Mondial și baraje, împărțindu-și în mod egal duelurile „tricolorilor”.
Lucescu, internat de urgență
Vestea care a umbrit pregătirea acestui meci este absența selecționerului. Mircea Lucescu nu va sta pe bancă la Bratislava. Iar motivul este unul serios: duminică, tehnicianului i s-a făcut rău în timpul antrenamentului și a fost internat de urgență la Spitalul Universitar. Medicii i-au recomandat să mai rămână internat câteva zile pentru a se evita orice fel de complicație ulterioară. Până la urmă, sănătatea e cea mai importantă, nu?
RecomandăriGheorghe Hagi debuteaza la nationala pe 2 iunie. Meciul cu Georgia se vede pe Antena 1
Duelul echipelor învinse
Partida de la Bratislava pune față în față două naționale care tocmai au ratat calificarea la Campionatul Mondial. România, după cum știm, a cedat la Istanbul în fața Turciei, scor 0-1. Dar nici slovacii nu stau mai bine. Ei au pierdut pe teren propriu în fața celor din Kosovo, scor 3-4, într-un meci dramatic. Acum, la Pristina, Kosovo și Turcia se vor duela pentru un loc la turneul final din vară.
Pentru noi și slovaci, a rămas doar un amical de orgoliu.
Lotul României pentru meciul cu Slovacia
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 8/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0);
RecomandăriAnunțul oficial pentru microbiștii din România. Unde se va vedea Liga Campionilor până în 2031
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 37/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 28/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 45/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 51/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 6/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 73/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 85/15), Florin TĂNASE (FCSB, 27/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 52/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 44/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 34/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 3/1);
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 8/2), David MICULESCU (FCSB, 7/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
Precedentul de la EURO 2024
Nu este prima dată când ne duelăm cu slovacii într-un meci cu miză, chiar dacă acum e doar un amical. Ultima întâlnire directă a avut loc la Campionatul European din vara lui 2024, un meci încheiat la egalitate, scor 1-1. E drept că acel rezultat a fost suficient pentru ca ambele naționale să se califice mai departe în fazele eliminatorii, cu România terminând chiar pe primul loc în grupă, iar slovacii pe poziția a treia.












Lasă un comentariu