Ștefan Târnovanu nu mai intră în planurile lui Gigi Becali, miliardarul dorind să îl vadă la treabă și pe Lukas Zima, noul transfer de la Petrolul Ploiești.
Internaționalul român are evoluții constante la FCSB, bifând deja 35 de meciuri în acest sezon. A mai fost ofertat de echipe din Italia, dar patronul a cerut 10 milioane de euro. În prezent, clauza de reziliere este la jumătatea sumei cerute, iar Lecce ar fi dispusă să o echite în această iarnă.
Ștefan Târnovanu se pregătește de plecarea în Serie A: misiune dificilă la ocupanta locului 18
În ultimii ani, Ștefan Târnovanu a fost titularul de drept de la FCSB și Andrei Vlad nu a mai bifat niciun minut în doi ani și jumătate. Având evoluții solide și în cupele europene a intrat, încă din vară, în vizorul mai multor echipe. Udinese a vrut să îl cumpere, dar suma de transfer a fost peste așteptărilor italienilor care s-au reorientat rapid și au ales un portar de la CFR Cluj.
Zilele trecute, s-a vorbit din nou despre interesul celor de la Udinese, care nu par mulțumiți de Răzvan Sava. Lecce este o altă echipă din Serie A care a pus ochii pe portarul român. Ocupanta locului 18 în Serie A are probleme mari în defensivă și speră să le rezolve cu transferul unui portar experimentat. Momentan, nu există o ofertă concretă, dar Gigi Becali pare dispus să renunțe chiar și pentru mai puțin de 5 milioane de euro, fiind convins că Lukas Zima va face o treabă bună în poarta roș-albaștrilor.
Gigi Becali vrea să îi facă loc lui Lukas Zima: „Ar fi bine să plece”
Patronul roș-albaștrilor are declarații în contradictoriu de ceva vreme. În urmă cu câteva luni era convins că are echipa ideală și nu ar schimba nimic, iar acum când a venit perioada de mercato e gata să renunțe foarte ușor la Târnovanu, portarul care a salvat-o de multe ori pe FCSB în meciurile dificile. Gigi Becali a declarat zilele trecute că își dorește să scape de Târnovanu cât mai rapid, dar momentan nu are nicio ofertă.
„Ar fi bine să-i facă loc lui Zima. Nu am ofertă pe Târnovanu”, a declarat Gigi Becali, la Digisport.
Și Lukas Zima e convins că cel care îi e concurent pe post nu va mai continua la FCSB în această iarnă.
„Cei de la FCSB au dorit pe cineva cu experiență care să-l ajute pe Ștefan (n.r. – Târnovanu). În plus, există șanse mari ca el să fie transferat în iarnă, de aceea m-au contactat atât de devreme”, a declarat Lukas Zima.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulROBOR și IRCC la 23 octombrie 2026. Cât înseamnă rata pentru patru credite între 100.000 și 300.000 de lei
News24Ucraina anunță revenirea Starshield la viteza normală după restricțiile care au afectat operațiunile militare
GetPonyJetta M6 oferă 465 km autonomie CLTC de la 79.800 de yuani în China
BravonetCât costă muzica la nuntă în 2026 și 2027 și cum poate crește factura cu 20-30% dacă rezervi serviciile separat
LylaPoți solicita sprijin prin Programul FIV 2026 și fără căsătorie. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Revista IoanaAlimentele și locuința absorb 51,7% din consum. Repere de buget pentru Halloween



Lasă un comentariu