Selecționerul Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a leșinat duminică dimineață în timpul ședinței tehnice a „tricolorilor”, înaintea meciului amical cu Slovacia. A fost transportat de urgență la Spitalul Universitar și va absenta de pe bancă la partida de pregătire, locul său fiind luat de secunzii Jerry Gane și Florin Constantinovici.
S-a pus pe scaun și nu mai reacționa
Incidentul a șocat întreaga delegație a României. Potrivit martorilor, selecționerul „vorbea cu jucătorii și i s-a făcut rău. S-a oprit din discurs, s-a pus pe scaun și nu mai reacționa, părea că nu mai poate respira”. Intervenția promptă a medicului echipei naționale, Claudiu Stamatescu, a fost decisivă. Acesta i-a acordat primul ajutor, stabilizându-l până la sosirea ambulanței.
Vestea a căzut ca un trăsnet.
Reacția tranșantă a lui Bogdan Stelea
Bogdan Stelea, fostul mare portar al „Generației de Aur”, a comentat situația, subliniind pasiunea, dar și riscurile la care se expune „Il Luce”. La 58 de ani, Stelea îl cunoaște bine pe antrenor și nu pare surprins de devotamentul său total, dar trage un semnal de alarmă. Până la urmă, cât poți să duci la o asemenea intensitate?
„Așa a fost mereu. Nu i-a păsat foarte mult de el și de sănătate, își dorea în permanență să fie acolo, să antreneze. Nu se poate opri și nici nu cred că vrea”, a declarat Bogdan Stelea. Iar fostul internațional a continuat pe un ton serios (și pe bună dreptate): „Totuși, toate trebuie să aibă o limită, cred eu. Nu consider că merită să îți strici viața așa. Toți avem limitele noastre”.
Lucescu, primele cuvinte de pe patul de spital
Contactat telefonic, Mircea Lucescu a oferit primele declarații direct de la spital, încercând să liniștească apele. Antrenorul a confirmat că se simte mai bine, dar că medicii vor să-l supună unor investigații amănunțite.
„Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să fiu supus unor investigații, așa că mai rămân în spital”, a transmis selecționerul.
Nervii de la meciul cu Turcia, cauza leșinului
Dar de la ce a pornit totul? Nu de la oboseală, ci de la nervi. Lucescu a dezvăluit că s-a enervat extrem de tare în timp ce făcea analiza meciului cu Turcia, chiar dacă trecuseră trei zile de la partidă. Supărarea a fost atât de mare, încât i-a provocat probleme de respirație.
„M-am enervat foarte tare când am început să fac analiza meciului cu Turcia, chiar dacă au trecut deja 3 zile. Și de la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai pot respira normal”, a explicat Lucescu. totusi, gândurile sale s-au îndreptat rapid tot către fotbal și către viitorul echipei naționale: „Gata, s-a terminat. Mai important însă e altceva. Eu cred în potențialul acestei generații. Fotbaliștii au mult talent. Susținuți, ei și noul selecționer vor putea reuși rezultate bune, sunt convins!”.












Lasă un comentariu