Emeric Dembrovschi, colegul de generație al lui Mircea Lucescu de la Mondialul din Guadalajara, este pur și simplu răvășit. La 80 de ani, timișoreanul care suferă de Parkinson și artrită reumatoidă a aflat vestea de la fiul său și a rememorat, printre lacrimi, o prietenie de o viață.
Ultima convorbire: „Mi-a zis că se externează”
Impactul veștii a fost brutal, chiar dacă starea de sănătate a lui Lucescu era cunoscută. „Am simțit că mi s-a strâns stomacul când mi-a spus. Tot ziceam, «Săracul Mircea! Săracul Mircea!». Și doar știam că e grav bolnav, că avea atâtea probleme. Dar când vine vestea, e la fel de cumplit”, a povestit Dembrovschi.
Cei doi vorbiseră chiar cu câteva zile înainte de tragedie, iar speranța încă exista. „Vorbisem cu Mircea ultima oară chiar joi, la telefon. Dar puțin, că era în spital și nu prea îl lăsau medicii. Era mai optimist, îmi zicea că a doua zi urma să fie externat. Au intrat medicii la el și ne-am luat la revedere repede. Nu știam că avea să fie pentru ultima oară”.
Avertismentul ignorat de Lucescu
Iar „Dembo”, așa cum era alintat în lumea fotbalului, i-a mărturisit prietenului său că revenirea la echipa națională ar putea fi o greșeală. O spunea fără ocolișuri. „Eu vorbeam des cu el. Și i-am zis să nu se ducă la națională, că nu are nicio șansă cu fotbaliștii de acum. I-am spus: «nu te băga, ăștia nu sunt fotbaliști! Dacă îi alergi un pic mai mult se topesc ca maioneza. Nu sunt pregătiți, de aia se plâng mereu de întinderi, de contracturi. Noi nu eram așa».”
S-ar putea să vă placă și:
Pe bune, cum să-l contrazici?
Numai că Lucescu a vrut să încerce imposibilul. „Dar, deși uneori îmi dădea dreptate și era și el dezamăgit de o parte dintre ei, a crezut că totuși poate face ceva, să readucă România la Mondiale. Parcă și-a căutat sfârșitul. Săracul, Mircea!”
„Mi-a fost și profesor”
Relația lor depășea cu mult granițele terenului de fotbal. Era una profundă, clădită în zeci de ani. „Noi doi am fost și colegi de cameră la națională, o vreme. Ne înțelegeam foarte bine, vedeam fotbalul la fel. Mi-a fost nu doar coleg și prieten, dar și profesor. Am învățat multe de la el, fente, scheme. Fie mi le zicea, fie le furam așa, din mers”, își amintește fostul mijlocaș.
Și, poate cel mai important, gloria nu l-a schimbat pe „Il Luce”. „Și cel mai important e că pe Mircea nu l-a schimbat deloc succesul. A fost mereu apropiat de noi, a rămas același camarad. Ba poate și mai mult. Uite că rămânem tot mai puțini din generația aia. Ne numeri pe degete acum”.
O carieră de legendă
Mircea Lucescu lasă în urmă o carieră monumentală. Ca jucător, a evoluat pentru Dinamo București, Știința București și Corvinul Hunedoara, câștigând 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
Ca antrenor, palmaresul său este copleșitor, adunând 36 de trofee la cârma unor echipe precum Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit și Dinamo Kiev. Printre cele mai importante realizări se numără:
- Cupa UEFA
- Supercupa Europei
- De 9 ori campionatul Ucrainei
- De 8 ori Cupa Ucrainei
- De 7 ori Supercupa Ucrainei
- De 2 ori campionatul României
- De 3 ori Cupa României
- De 2 ori campionatul Turciei
- Supercupa Rusiei
- Cupa Anglo-Italiană
„Mircea m-a ajutat mult în carieră. Nu-i vorbă, l-am ajutat și eu. Am fost foarte apropiați”, a mai spus Dembrovschi. Ultima lor întâlnire a fost la un eveniment special, la inaugurarea noului stadion Giulești (acum 4 ani). „S-a jucat un meci de old-boys, Rapid- Poli Timișoara. El a fost pe banca giuleștenilor, eu pe cealaltă. Ne-au bătut cu 2-1. A fost frumos. Dar acum e totul așa de trist. Nici n-am cuvinte, e prea greu. Am pierdut un prieten drag”.
