Vestea a căzut ca un trăsnet în fotbalul românesc. Legendarul antrenor Mircea Lucescu a murit marți seară, la vârsta de 80 de ani. Printre primii care au reacționat a fost Mihai Stoica (60 de ani), oficialul FCSB, care a povestit o întâmplare incredibilă, veche de zeci de ani, cu „Il Luce”.
„Un gigant pe care nu îl vedeam murind vreodată”
MM a fost vizibil afectat de dispariția antrenorului. L-a descris pe Lucescu în termeni unici, subliniind impactul uriaș pe care l-a avut în fotbal. „Nu doar un mare antrenor… poate e greu de vorbit, pentru că era genul de gigant pe care nu îl vedeam murind vreodată. Omul ăsta, în afară de faptul că a fost un fotbalist foarte mare, a fost și un antrenor de excepție”, a spus Stoica.
Managerul FCSB a continuat, subliniind moștenirea lăsată în urmă. „Dacă ne amintim doar numele jucătorilor pe care i-a antrenat, ne-ar fi mai ușor decât să ne amintim trofeele pe care le-a câștigat. Meciuri în Champions League… A reușit să predea ștafeta alergând lui Răzvan Lucescu, pentru că el i-a predat ștafeta. Răzvan a ajuns și el un mare antrenor, dar Mircea Lucescu a continuat să antreneze. Nici Răzvan nu mai este un antrenor tânăr, antrenează de mulți ani. Cuvintele sunt de prisos. Mă consider fericit că am reușit să-l cunosc.”
Povestea unui fax neașteptat din 1988
Dar cea mai tare poveste abia acum vine. Dincolo de respectul profesional, Mihai Stoica a dezvăluit un episod personal, petrecut în 1988, care arată o altă față a lui Mircea Lucescu. V-ați fi gândit la așa ceva?
„Am să spun o singură întâmplare. Am avut un semiconflict. În 1988, când a ajuns la Inter, eu, fiind fan Inter, i-am trimis un fax: «Domnule Mircea Lucescu, cu toate că nu mă număr printre persoanele pe care le simpatizați, sunt mândru că un român a ajuns să antreneze la un club de talia lui Inter».”
Răspunsul a venit imediat.
„A doua zi, la Galați, am primit un fax de la un hotel. Un scris cu o caligrafie exact cum scriau cei vechi: «MM, te asigur că te numeri printre persoanele pe care le simpatizez»”, a povestit Stoica.
„Vino încoace!”
Iar gestul nu a fost uitat. Peste ani, la o petrecere a federației (un eveniment plin de jurnaliști și oficiali), Lucescu a confirmat public aprecierea sa pentru scrisoarea de atunci, într-un moment care l-a marcat pe actualul oficial de la FCSB.
„Mai mult, când a venit la petrecerea federației, în decembrie, toate camerele erau pe el. Le-a dat la o parte și a zis: «Vino încoace». Am vorbit cu Răzvan, mi-a spus că nici nu-mi imaginez cât a apreciat scrisoarea, pentru că oamenii îl invidiau”, a încheiat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCutremurele mici din Vrancea și Marea Neagră nu înlătură riscul unuia puternic. Cinci au avut loc în puțin peste șase ore
FinanciarulProfesorii identificați pentru prima didactică de 1.500 de lei din 2025-2026, activi în 2026-2027 și încă fără bani, trebuie să o activeze până la 14 decembrie
News24Nordis cheamă 1.173 de creditori să voteze reluarea lucrărilor la Mamaia și Brașov. Cumpărătorilor li s-ar putea cere bani în plus
GetPonyMercedes-AMG GT 53 SUV electric este afișat în România la 115.800 de euro, cu TVA inclus
BravonetDave Bautista spune că a luat aproximativ nouă kilograme pentru rolul lui Kratos în „God of War”
LylaCum recunoști când cineva te controlează într-o relație și unde poți cere ajutor










