Într-o seară, o Volgă neagră a oprit în fața casei familiei Lucescu, stârnind agitație în tot cartierul. Din ea au coborât antrenorul Traian Ionescu și colonelul Cornel Turtureanu, șeful secției de fotbal de la Dinamo. La plecare, au lăsat pe masă 50 de lei, bani pentru drumul cu tramvaiul până în Ștefan cel Mare. Așa a început, aproape cinematografic, povestea lui Mircea Lucescu la clubul unde avea să scrie istorie.
Începuturi în teniși și ploaie torențială
Mircea Lucescu a început fotbalul în 1961, la Școala Sportivă 2 București. Prima mare bucurie a trăit-o la 13 ani. Atunci a câștigat titlul de campion al Bucureștiului la copii, după o finală jucată pe vechiul stadion „23 August”. Peste ani, își amintea de ploaia torențială din timpul meciului și de faptul că a fost nevoit să joace în teniși.
Condițiile erau, pe bune, modeste. Școala Generală nr. 103, pe care o reprezenta, nu avea sală de sport, așa că orele de educație fizică se țineau pe culoarele claselor. Iar meciul acela de pe „23 August” s-a jucat chiar în deschiderea unui derby CCA – Dinamo, așa că nu a trecut neobservat. A fost remarcat de Ștefan Stănculescu, antrenor la juniorii lui Dinamo, dar mutarea nu s-a făcut atunci. Distanța față de casă era pur și simplu prea mare pentru un copil.
Proba la CCA și ocolul prin cartier
V-ați fi imaginat vreodată că legenda dinamovistă a dat probe chiar la marea rivală? E drept că s-a întâmplat. În aceeași perioadă, Lucescu a participat la o selecție la CCA (viitoarea Steaua), clubul pe care chiar îl simpatiza la acea vârstă. A fost o experiență confuză, de o dimineață, pe un teren din spatele clădirii unde azi e Guvernul.
S-ar putea să vă placă și:
A fost folosit ca portar, fără să apuce să arate mare lucru. A dat doar câteva degajări, iar selecția s-a încheiat brusc, fără nicio explicație. Drumul său a continuat la Recas, o echipă de cartier unde juca și fratele său. Acolo l-a remarcat Victor Stănculescu, student la IEFS, care a văzut imediat la el „energia, mobilitatea și instinctul său”. El a fost cel care l-a îndrumat spre CSȘ 2 București, unde Lucescu, la 15-16 ani, a simțit pentru prima dată că face parte dintr-un cadru organizat, primind echipament și bon de masă.
Meciul care a schimbat totul
Momentul decisiv a venit într-o partidă contra celor de la Farul, echipă antrenată de Bukossy, cel care avea să-l descopere mai târziu pe Gică Hagi. CSȘ 2 a câștigat cu 2-0.
Lucescu a marcat ambele goluri.
Performanța sa l-a adus în atenția lui Nicolae Gorgorin, care nu a stat pe gânduri și l-a recomandat lui Traian Ionescu, un antrenor de la Dinamo cunoscut pentru că promova tinerii. Ionescu l-a urmărit de mai multe ori, până când s-a convins.
Transferul cu Volga neagră
Și așa ajungem la scena de la început. Traian Ionescu, cu pălărie cu boruri largi și fular la gât, și colonelul Turtureanu au venit personal acasă la Lucescu. Discuția cu părinții a fost scurtă și la obiect: Dinamo îl dorea. Cei 50 de lei lăsați pe masă erau pentru tramvaiul spre Ștefan cel Mare.
Ajununs la club, a fost aruncat direct într-un amical la Pitești. A intrat în repriza a doua și a impresionat, iar în aceeași seară a semnat contractul. A rămas două sezoane la Dinamo, 1963-1964 și 1964-1965, perioadă în care clubul a câștigat două titluri. Numai că, din cauza competiției acerbe pe posturi, contribuția sa a fost redusă, motiv pentru care i-a cerut lui Traian Ionescu să-l împrumute la Știința, denumirea de atunci a Sportului Studențesc.
