FCSB a pierdut incredibil la Botoșani, scor 2-3, în deschiderea etapei cu numărul 3 din play-out. Deși au condus cu 2-1 la pauză după un gol superb al lui Darius Olaru în minutul 4, elevii lui Mirel Rădoi s-au prăbușit în repriza secundă, iar antrenorul a avut un discurs fără menajamente la finalul partidei.
O primă repriză bună, o a doua dezastruoasă
Mirel Rădoi (45 de ani) a încercat să explice „la cald” ce s-a întâmplat pe teren, recunoscând prăpastia dintre cele două reprize. Antrenorul a fost vizibil afectat de modul în care echipa sa s-a transformat după pauză, devenind un „sac de box” pentru gazde.
„Este un scenariu la care ne-am fi gândit foarte greu, mai ales că am făcut o primă repriză bună, dar o a doua dezastruoasă, ca interpretare, organizare și implicare într-o parte. Dar este o partidă din care cu toții avem de învățat, și eu și jucătorii. Important este cum ieșim după această partidă și cât de repede putem învăța din ce am făcut în seara asta”, a spus Rădoi.
„45 de minute a părut că azi ne-am văzut prima dată”
Imediat după fluierul final, antrenorul a ținut o ședință în vestiar pentru a discuta problemele la cald. Caracterizarea făcută de el pentru jocul din partea secundă este, pe bune, una dintre cele mai dure posibile.
„A trebuit să discutăm anumite lucruri după meci. În situația asta, după o partidă de genul ăsta, în care 45 de minute a părut că azi ne-am văzut prima dată, e clar că eu și jucătorii trebuie să găsim soluții, în primul rând pentru următoarea partidă”, a explicat tehnicianul.
Cauzele eșecului, între oboseală și dezamăgire
Iar căutarea explicațiilor a început imediat. Rădoi a pus pe masă mai multe posibile cauze, de la oboseala acumulată de jucătorii veniți de la echipele naționale până la o posibilă intensitate prea mare a meciului. „Ce s-a întâmplat în repriza a doua rămâne să aflăm și pe imaginile pe care le vom avea. Să vedem, poate a fost prea mare intensitatea meciului, poate or fi obosiți de la echipele naționale. Vom vedea zilele astea, vom analiza ca să putem remedia dintre lucruri pentru următoarea partidă”.
Să fie oare și o lipsă de motivație la mijloc? Rădoi exclude, teoretic, această variantă. „Nu ar trebui să existe așa ceva, deoarece ne luptăm pentru un loc de Europa”.
Și totuși, recunoaște că ratarea play-off-ului ar putea atârna greu în mentalul jucătorilor. „Ei știu foarte bine meciurile din Europa și cred că-și doresc să fie acolo. Poate dezamăgirea ratării play-off-ului este prea mare și nu știm să-i facem față. Sper ca la următoarea partidă jucătorii să fie bine din punct de vedere mental și să vedem ceea ce am lucrat în această perioadă, pentru că a fost o perioadă bună, cu pauza echipei naționale, jucătorii au fost chiar foarte bine la antrenamente.”
Sigur 200% că nu pierdea niciun punct
Paradoxal, nimic nu anunța dezastrul de la Botoșani. Ba chiar din contră. Antrenorul FCSB a dezvăluit că semnele de dinaintea partidei (inclusiv de la ședința tehnică și încălzire) erau excelente, ceea ce face eșecul și mai greu de digerat.
„Chiar și la încălzire, când i-am văzut, dacă m-ar fi întrebat cineva aș fi zis că 200% nu pierdem nici măcar un punct astăzi”, a completat Rădoi.


































Lasă un comentariu