Naționala feminină de handbal a României a suferit o înfrângere rușinoasă în EHF Euro Cup, pierzând meciul cu Norvegia la un scor neverosimil, 25-45. Totul s-a petrecut în fața a 4300 de spectatori care au asistat la un adevărat măcel sportiv, dar care au rămas alături de echipă până la final.
Un public fabulos pentru o rușine națională
Din fericire, publicul a fost admirabil. Senzațional, fabulos, cu adevărat un public pregătit pentru un sport național. Fanii au aplaudat de cel puțin 25 de ori golurile României, au suferit de 25 de ori pentru mingile pierdute și de alte 20 de ori pentru greșelile tehnice. Iar la pauză, când tabela arăta un incredibil 9-24, un suporter mucalit se întreba dacă nu cumva Norvegia a fost invitată și plătită de FRH pentru a juca partida. Chiar și așa, spectatorii, mulți veniți cu copii mici, au avut puterea să nu apostrofeze NICIODATĂ NAȚIONALA și la sfârșitul partidei s-o aplaude în picioare.
Magic, pur și simplu.
ZERO atitudine, ZERO determinare
Dar ce au primit suporterii în schimb? Nimic. ZERO. Adică 20 de zerouri, câte unul pentru fiecare gol din diferența finală. Cele 25 de goluri marcate de ale noastre nici nu mai contează la un asemenea scor. Determinarea tricolorelor a părut inexistentă, iar dacă doar atâta pot, atunci e foarte grav. Până și arbitrii italieni s-au mirat după partidă de modul pasiv în care au evoluat jucătoarele lui Ovidiu Mihăilă.
S-ar putea să vă placă și:
Dacă valoarea a fost de partea norvegiencelor, ale noastre puteau contracara cu „răutate” în exprimare, cu spirit de sacrificiu, cu dorința de a se lua la „bătaie” pe semicerc. Nimic din toate acestea. Handbalistelor lui Mihăilă le-au dispărut frica și rușinea de rezultat, pe care le-au avut în meciul tur din octombrie, când România a pierdut în Norvegia la doar 2 goluri, 27-29. Cum vine asta, să decazi în doar șase luni de la minus 2 la minus 20?
25-45!!! Minus 20 = ZERO absolut!
Un rezultat de trecut în Guinness Book, pe bune.
Pretenții de 5 stele, joc de 2 margarete
Extrema Sonia Serafinceanu a încercat să explice dezastrul, printre lacrimi: „Suntem oameni. Se poate întâmpla să avem o zi mai puțin bună. Asta s-a întâmplat.” Total de acord, dar chiar așa, niciuna din lotul de 16 jucătoare nu a putut să-și atingă limitele? Poate doar Diana Ciucă, cu 8 parade. De ce nimeni nu a „livrat” nimic proporțional cu condițiile oferite de FRH?
Pentru că jucătoarele au vrut și au stat la hotel de 5 stele (hotel Marriott), exact ca niște campioane olimpice, mondiale și europene. Numai că miercuri, pe teren, scandinavele au jucat handbal de 5 stele, iar tricolorele nici măcar de 2 margarete. Și de ce Norvegia, deja calificată în Final Four, a jucat de parcă era o finală mondială? Simplu. Pentru că se respectă, sunt plătite pe valoare și muncesc zi de zi pentru a-și merita statutul.
Prințesele și „gargara” românească
Când vor înțelege handbalistele din România că nu merge la infinit doar să ceri, fără să performezi? Când vor realiza că la cluburi joacă mai puțin decât sportivele străine pentru că sunt mai slabe valoric? Jucătoarele de la națională trebuie să priceapă că generațiile trecute au obținut capitalul de imagine senzațional de care se bucură ele acum. Datorită altora, ele joacă acum cu săli pline și își primesc lunar „dotele de prințese”, pentru că aparțin, întâmplător, „arborelui aristocrat” clădit de marile campioane.
Filonul de simpatie de care încă se bucură handbalul feminin nu pare să fie înțeles de actuala generație. Iar mottoul „Handbalul, sport național!” nu și l-a permis nici măcar Norvegia, care a câștigat 18 medalii de aur la competițiile majore. Din păcate, la noi, tricolorele l-au transformat într-o simplă „gargară” românească.
