Nuno Borges, portughezul de 29 de ani clasat pe locul 48 ATP, este cap de serie numărul patru la Țiriac Open. Cu un parcurs atipic în tenis, început serios abia la 16 ani și călit în campionatul universitar american, Borges a revenit la București hotărât să lase o impresie mai bună decât în 2024, când s-a oprit în optimi.
Revenirea la București
Portughezul a mai fost în România. Numai că experiența de acum doi ani, la Centrul Năstase & Marica, nu a fost cea mai fericită, în special din cauza stării terenurilor. Acum, la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”, lucrurile stau complet diferit. Întrebat de ce a ales să revină, Borges a explicat deschis motivele.
„Sunt câteva motive. Anul trecut nu mi-a plăcut prea mult la Marrakech. Am jucat aici acum doi ani și locul era altul, așa că m-am gândit că ar trebui să-i mai dau o șansă Bucureștiului. Am niște prieteni aici care au contat foarte mult în alegerea acestui turneu în detrimentul altuia.”
Iar despre noul loc, jucătorul are numai cuvinte de laudă. „Mult mai frumos. Și celălalt loc era frumos, doar că terenurile cred că nu se ridicau la nivelul turneului. Nu aveau calitatea de care aveam nevoie, dar aici e o mare diferență. M-am antrenat pe Terenul Central zilele trecute și mi s-a părut foarte frumos. E o arenă mare, așa că sper să apuc să joc acolo și să vină multă lume, sper să ne ajute și vremea.”
S-ar putea să vă placă și:
Victoria de vis cu Nadal și idolii din tenis
Nuno Borges face parte dintr-un club extrem de select. El este doar al cincilea jucător din istorie care l-a învins pe Rafael Nadal într-o finală ATP pe zgură, după Novak Djokovic, Roger Federer, Andy Murray și Horacio Zeballos. Performanța a avut loc la Bastad în 2024 (ultimul an în circuit al spaniolului), unde Borges a cucerit singurul său titlu de până acum.
Amintirile de atunci sunt încă vii. „O săptămână pe care o voi ține minte cu siguranță pentru totdeauna. Mai ales ziua finalei a fost ca un vis dublu devenit realitate, câștigând primul meu titlu și jucând împotriva lui Rafa și chiar câștigând. Nu mă gândeam prea mult la asta, încercam doar să-mi fac jocul. Jucam grozav. Mă simțeam neasteptat. Pur și simplu lucrurile s-au legat în acea săptămână.”
Dar pe cine admira, de fapt, portughezul? V-ați gândit vreodată cum îi văd jucătorii din circuit pe cei trei granzi?
„Sincer să fiu, dintre cei trei mari, Roger a fost întotdeauna preferatul meu, idolul meu. Dar nu e ca și cum l-aș putea admira, pentru că nu mi se părea ceva real. Avea un rever cu o singură mână, felul în care se mișca și pur și simplu nu simțeam că aș putea reproduce ceea ce făcea el. Și Rafa, si, avea un stil de joc foarte diferit față de al meu, fiind stângaci, ceea ce nu m-a ajutat să-l văd ca pe cineva pe care să-l pot imita. Așa că Novak a fost întotdeauna cel pe care poate nu l-am admirat atât de mult pentru jucătorul care era, cât pentru modul în care juca. Mă uit din nou la mult mai multe videoclipuri cu el, pentru că simt că pot învăța mult mai multe de la el. Modul în care joacă este mult mai similar cu al meu și mă văd încercând să fac ce face el, așa că este destul de interesant.”
Lecția primită de la Djokovic
Una e să te uiți la video și alta e să fii pe teren cu sârbul. Borges a simțit asta pe pielea lui anul trecut, la Atena, când l-a înfruntat pe Djokovic în sferturile de finală. A pierdut 6-7 (1), 4-6, dar experiența a fost una formatoare.
„Păi, nu a fost o experiență prea plăcută (zâmbește). Mi-a plăcut să-l urmăresc, nu să joc împotriva lui. Dar da, eram foarte conștient de ceea ce face, poate chiar mai mult decât el însuși. Sunt sigur că l-am urmărit mai mult. […] Nu am simțit că a făcut ceva incredibil, cum ar fi să mă împingă de pe teren și să lovească doar lovituri câștigătoare peste tot, ci mai ales trebuia doar să mă facă să joc foarte bine. Poate opt sau nouă din zece puncte de fiecare dată. Și nu am reușit să leg patru la rând într-un game de serviciu. […] A fost o experiență de învățare foarte bună și mi-a plăcut să joc împotriva lui. Arena era plină, chiar dacă nu era Serbia; la Atena, arena era plină pentru Novak.”
„Pentru mine, a devenit cam plictisitor”
Privind spre prezentul dominat de Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, Nuno Borges are o perspectivă tranșantă. E drept că recunoaște nivelul incredibil al celor doi, dar mărturisește că dominația lor începe să-și piardă din farmec.
„Mai mult decât simpla rivalitate dintre ei, am impresia că s-au distins prin nivelul lor. Adică, pentru mine devine cam plictisitor. Câștigă când unul, când altul. Cu cât triumfă mai mult, cu atât se simt mai confortabil în acele situații de gestionare a momentelor de presiune, pentru că au mai făcut-o deja. […] Pe toate suprafețele sunt atât de compleți, joacă la un nivel atât de ridicat în orice ocazie. E foarte greu, mai ales Jannik; simt că e foarte constant. […] Iar Carlos are poate ceva mai multe suișuri și coborâșuri, dar simt că are trei sau patru game-uri în care e de neatins.”
Ce e de făcut, până la urmă, împotriva lor? Borges are o strategie simplă. „Aș vrea ca unii jucători să le dea mai mult de furcă. Atunci când voi juca împotriva lor, voi fi puțin mai liber. Știu că nu e meciul meu de câștigat, dar voi încerca să le dau bătăi de cap cât de mult pot. Să le fac viața cât mai grea. Să încerc să mă bucur de moment.”
