Eveniment de gală pentru FCSB la hotelul JW Marriott din Capitală. Jucătorii și staff-ul au fost premiați cu ceasuri exclusiviste, în valoare de 5.200 de euro fiecare, deși echipa evoluează acum în play-out. Fostul antrenor Elias Charalambous a fost și el prezent, vorbind deschis despre o posibilă revenire, un subiect comentat imediat și de Florin Tănase.
Ceasuri de lux pentru performanțele trecute
Chiar dacă FCSB se luptă în play-out-ul Superligii, sponsorii nu au uitat performanțele din sezonul trecut, când echipa a cucerit al doilea titlu consecutiv. din acest motiv, jucătorii și membrii staff-ului au fost recompensați cu ceasuri elvețiene marca Tudor, personalizate special. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, dezvăluise încă dinainte de eveniment că fiecare ceas a fost gravat individual.
Prezent la gală, Elias Charalambous a ținut să mulțumească pentru gest. „În primul rând vreau să le mulțumesc familiei Tudor și proprietarului. El este cipriot, iar din primul moment când am venit m-a primit în cel mai bun mod. A promis că, dacă vom câștiga titluri, și am făcut asta, va oferi un cadou familiei FCSB. Astăzi este un moment bun pentru a celebra și pentru a primi ceasurile. Un ceas foarte frumos, să fiu sincer, și sper că va aduce noroc echipei în viitor.”
Charalambous, nostalgic: „Simțim România ca pe țara noastră”
Revenit în București, fostul antrenor nu și-a ascuns emoțiile revederii cu foștii săi elevi. „Mi-am revăzut băieții și staff-ul cu care am lucrat trei ani frumoși, cu amintiri plăcute. Sunt bucuros că mă întâlnesc și cu voi, jurnaliștii, cu care am împărțit trei ani aici. Sunt fericit. Am venit cu soția mea și simțim România ca pe țara noastră.”
Tehnicianul a explicat și o vizită recentă la baza celor de la Bournemouth, arătând că nu stă degeaba. „Am încercat să mă educ și să am un avantaj, să învăț de la cei mai buni. Dacă acele persoane au ajuns la acel nivel, înseamnă că au ceva mai bun decât noi. Trebuie să învățăm în fiecare zi. Nu e momentul să vorbim despre fotbal, vreau să mă bucur de eveniment.”
Iar despre viața de antrenor, cipriotul a vorbit fără ocolișuri. „Așa e viața unui antrenor. Nu știi când ai job, când ai vacanță. Dar chiar și în vacanță, îmi deschid mereu laptopul. Fotbalul este viața mea. FCSB este FCSB, nu contează dacă e Elias Charalambous sau alt antrenor. Această echipă are valoare, tricoul este imens. Nu contează cine pleacă sau cine vine.”
Ușa deschisă pentru o revenire
Cel mai așteptat subiect a fost, clar, o posibilă revenire pe banca tehnică a roș-albaștrilor. Cum vine asta, se întoarce sau nu? Charalambous a fost cât se poate de clar, lăsând o portiță larg deschisă.
„Dacă m-aș întoarce în România, prima opțiune ar fi FCSB. Nu e vorba de bani, ci de respect și de iubirea pentru fani, jucători și conducere. Cel mai important lucru este autocritica și să mă îmbunătățesc. Dacă muncești în fiecare zi, poți greși, dar important este că ai încercat să fii mai bun. În campionat, orice echipă din play-off poate câștiga titlul. Pentru FCSB există o șansă mare la cupele europene.”
Tănase îl vrea înapoi: „Îl așteptăm alături de noi”
Florin Tănase, care a întârziat puțin la eveniment, a sosit ultimul, dar a vorbit și el despre cadoul primit. „Un cadou deosebit. Le mulțumim celor de la Tudor pentru acest cadou special, avem amintiri plăcute cu acest ceas. Este un cadou oferit în urma performanțelor realizate în Europa. Le mulțumim din suflet și sperăm să repetăm performanțele.”
Mijlocașul a avut și un moment de regret legat de actualul sezon. „Plăcută reîntâlnirea cu Pintilii și Charalambous, am avut o colaborare foarte bună care a bucurat multă lume. Dacă ar fi să oprească timpul, l-aș da înapoi până la începutul sezonului, ca să ne calificăm în play-off, dar timpul nu poate fi dat înapoi. Privim înainte, suntem încrezători și trebuie să ne ridicăm la cel mai înalt nivel pentru a ne bucura suporterii.”
Și, cum era de așteptat, a comentat și situația fostului său antrenor, dorit înapoi de Gigi Becali. „Nu știu ce au discutat, noi îl așteptăm dacă asta va decide. Fiecare persoană ia decizii în viață, noi nu vrem să-l forțăm, el trebuie să se gândească bine. Eu cred că s-a simțit neasteptat în România și se simte extraordinar când se întoarce, iar acest lucru va conta. Îl așteptăm alături de noi.”
Despre viitorul său la club, al doilea căpitan al campioanei (după plecarea lui Pintilii) a fost la fel de direct, mai ales că se apropie finalul de contract. „Steaua (n.r. FCSB) are prioritate, dar vom vedea la momentul discuțiilor, după ce se va termina campionatul.”
